De citit: o scrisoare trimisă de deţinutul politic Iulius Filip către președintele comisiei de propuneri pentru eliberarea condiţionată de la închisoarea Aiud, Augustin Lazăr, actualmente procuror general al României, în urmă cu 33 de ani.
Săptămâna trecută, în mass-media au apărut mai multe informații și documente cu privire la disidentul anticomunist Iulius Filip și implicarea actualului procuror general al României, pe vremuri procuror la închisoarea din Aiud, în refuzul eliberării condiționate a acestuia.
Ulterior dezvăluirilor, Centrul de Consultanță Istorică (centru de cercetare în domeniul istoriei, specializat în documentare și investigații istorice, studii monografice, istorii de familie și redactarea arborelui genealogic, care militează pentru o informare corectă și nepartizană a tuturor celor interesați de istoria României și pentru deschiderea totală a arhivelor în scopul cunoașterii istorice) a dat publicității o „scrisoare deschisă” a lui Iulius Filip din 14 iulie 1986 adresată „președintelui comisiei de propuneri” - cel care, în cazul său, a fost tocmai actualul procuror general Augustin Lazăr. Documentul a fost identificat în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către Dumitru Lăcătușu, care l-a și adus la cunoștință publică.
„Credem că orice discuție trebuie să aibă loc într-un climat nepartizan și numai în baza documentelor și a mărturiilor, fără a se urmări interese politice sau discreditarea publică a vreunei persoane. Totodată, articolele, documentele și opiniile publicate pe pagina CCI urmăresc informarea corectă și obiectivă a cititorilor. Acestea nu pot fi folosite în niciun caz într-o campanie de înfierare și demascare publică. Singurul scop în care pot fi folosite este cel al cunoașterii istorice”, precizează cei de la CCI.

Scrisoare deschisă
Către președintele comisiei de propuneri
Frate române:
Am citit caracterizarea pe care mi-ați făcut-o și cunosc cine v-a pus la dispoziție materialul informativ. Reținerea cererii ptr. liberare condiționată mă obligă să întreb - de unde să mă liberez dacă am fost și sunt un om liber? Când o să citești aceste rînduri, o să ți se pară deplasată această poziție, dar am să adaug: aici este închisoarea cea mică; dincolo de zidurile ei, închisoarea cea mare, și atunci din nou fireasca întrebare - de unde să mă liberez? Oriunde pe teritoriul României sunt acasă și liber, mai ales pe aceste meleaguri ale Albei, centrul de Istorie bogat al Țării, inima care pulsează în fiecare român când îi pronunță numele, leagăn veșnic pentru eroii neamului românesc, iar eu să fac cerere către aceștia să ne mai acorde o dată - Libertatea -. Cum suntem în stare să profanăm mormintele și memoria lor dacă nu suntem în stare să păstrăm ce ne-au lăsat?
Unirea, Libertatea și Frăția. Dar câte sacrificii: Blajul pașoptist, Iancu așteaptă, Horia și Doja plâng, Bobâlna este înșelată și ne întoarcem la Marea Unire…
Ne-am păstrat ființa neamului nealterată și te întreb frate române - avem dreptul a ne plânge? Nu suntem gata să stăm în fața istoriei și să suportăm prezentul la fel? Cum ne-am pierdut dreptul câștigat de strămoșii noștri de-a trăi liberi? Ce am făcut noi cei prezenți trebuie să facă fiecare român și atunci ar dispare fără urmă dictatura și tirania internă. Te întreb, frate române, chiar dacă faci parte din aparatul de represiune - Nu auzi durerea și oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Țară bogată și frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găsești, care crezi că sunt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare?
După părerea mea cele două închisori Aiud și Gherla, sunt rușinea Ardealului, României, Europei, ca să nu spun lumii.
Te-ai întrebat vreodată câți frați români au trecut pe aici?
Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria și timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinație)
Iar acum am să-ți scriu despre mine. Mă trag dintr-o familie de țărani deveniți muncitori, datorită unor condiții de viață modeste de pe Valea Samus (Valea Someșului) - să nu crezi cumva că s-au îmbunătățit, înainte de arestare am fost în aceste zone ale Sălajului și Maramureșului – sărăcia, durerea și oftatul erau la tot pasul, părinții mei s-au stabilit în Banat unde m-am născut și eu.
Tata este arestat și condamnat pentru pactizare cu sârbii, cunoști frate române granițe pentru puntea Libertății? În acea perioadă, marele, viteazul, iubitul dictator și tiran I.V. Stalin era supărat pe Tito și dacă El era supărat trebuia să fie și poporul român, pentru că El era peste tot iar ceilalți nu aveau nici o valoare. Familia mea este o familie care nu suportă dictaturile, tiraniile și totalitarismul și atunci firesc drumul nu poate fi decât acesta.
Anumiți frați români din acea perioadă supuși cu zel marelui stalin (după cum vezi nu merită nici literă mare) au obligat familia să părăsească zona de graniță. Tata nu mai trăiește, a murit de silicoză de când mă aflu în închisoare.
Știi frate române ce este această silicoză?
Toți frații lui tata au fost mineri, deci mă trag dintr-o familie de mineri.
Ai auzit frate române de Valea Plângerii 1977? Știi ce a fost acolo? Sigur că știi!
Înainte de a muri tata a venit la poarta închisorii vrând să mă vadă dar administrația nu i-a dat voie deoarece eram pe restrictivă.
Ce părere ai frate române de acest „umanism”?
(...)
Pe data de 9 iunie 1983 ajung la Aiud, pe restrictivă. Despre torturile, schingiuirile, teroarea, discriminarea umană care le-a făcut cu mine banda criminal-teroristă formată din: Lt. Trifan, plt adj Ionică, plt adj Vaida, sg maj Lazăr mai târziu, după ce termin închisoarea.
Da, frate române, ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi, să nu uiți că cei pe care-i servești iau mulți bani pe funcțiile lor, dar fii sigur că nu o să aibă parte de ei. Niciodată banii câștigați pe oasele și cadavrele fraților tăi nu pot avea decât mirosul durerii și nenorocirilor.
Bunul Dumnezeu va face mare dreptate. De ce sunt în închisoare știi, dar te-ai ostenit prea puțin ca oameni să nu fie torturați și schingiuiți deși era o atribuțiune care îți revenea.
Încă din școala primară mi-a plăcut să aștern pe hârtie semnele înțelegerii și bunătății omului, dar terorismul întâlnit aici va cuprinde multe sute de pagini. Printre preocupările înainte de a fi condamnat a fost și poezia. O parte din poeziile scrise le-am adunat într-un poem intitulat „Laudă minciunii” cu tema: analizarea, concluzionarea, criticarea și satirizarea unor fenomene ca: prostia, minciuna, grandomania, incultura, demagogia, cultul, mitul și dictatura, iar în final arătam cum țara a ajuns în pragul falimentului și sărăciei. Desigur că o să te întrebi cine mi-a dat dreptul să fac așa ceva.
Iată cine - legea sfântă a țării - Constituția (art. 17) - Cetățenii RSR fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie sunt egali în drepturi în toate domeniile vieți economice, politice, juridice, sociale și culturale. Statul garantează.
În luna ianuarie 1981 am trimis autorităților o poezie intitulată „Vis și speranță” pentru care mi-am pierdut locul de muncă. M-am reîntors la Uzina de reparații locomotive Cluj la ceferiștii mei. Ca muncitor m-am adresat sindicatului Solidaritatea din Polonia cu ocazia Congresului de la Gdansk. Acolo se găseau și corespondenți de presă străini care au reluat mesajul și iar necazuri deoarece în România este interzisă lozinca „Proletari din toate țările, uniți-vă”. Francezii, în special ziarul “Le Monde”, se află în dosarul meu ca act de acuzare. Ei, frate române, acum începe represiunea regimurilor totalitariste.
În noaptea de 12/ 13 decembrie 1981 sunt atacate mișelește sediile sindicatului „Solidaritatea” iar o mare parte dintre membri arestați, inclusiv Lech W., președintele Solidarității ales legal și recunoscut pe plan intern și internațional. (...) În data de 14 decembrie 1981 am fost arestat și condamnat la 8 ani închisoare fiind acuzat de pactizare cu forțele contrarevoluționare din Polonia. Oare o organizație sindicală legală recunoscută pe plan intern și internațional cu program de reforme și drepturi pentru poporul muncitor polonez este un act contrarevoluționar?
Ca o dovadă a recunoașterii sale internaționale, am făcut cerere să fiu primit în rândurile Solidarității. Te întreb, frate române, sunt dușmănos la adresa României? Președintele Walesa a primit premiul Nobel pentru pace; crezi cumva, frate române, că cei care au acordat acest premiu sunt contrarevoluționari? Data de 14 iulie 1986
Filip Iulius

Lazăr spune că nu a citit scrisoarea

Procurorul general, Augustin Lazăr, a făcut, în cadrul unei conferințe de presă, o serie de declarații privind activitatea sa de dinainte de 1989, atunci când a fost șef al Comisiei de eliberări a Penitenciarului Aiud, acolo unde erau închiși și deținuți politici.
Printre altele, Lazăr susține că nu a ajuns niciodată în posesia scrisorii pe care deținutul politic Iulius Filip i-a trimis-o: „Am avut și eu această surpriză care mi-a fost trimisă acum 33 de ani și care acum a apărut în presă. (...) M-a impresionat faptul de a citi scrisoare după 33 de ani.
Dacă este adevărată, este impresionantă și ea descrie modul în care erau supravegheați deținuții și cum s-au făcut imxitiuni în modul în care erau sancționați”, a declarat Augustin Lazăr.
Totodată, procurorul general a recunoscut public vina instituțională a procuraturii din acele vremuri, precum și a legislației deficitare, fără însă a-și asuma vreo vină personală în cazul Iulius Filip, sau în altele asemănătoare.

Cine este Iulius Filip?

Iulius Filip s-a născut la 23 aprilie 1947 într-o familie de muncitori din comuna Teremia Mare, județul Timiș, fiind fiul lui Vasile, condamnat pentru titoism, și Verginia. La absolvirea școlii militare în 1971, a primit gradul de maistru militar clasa a IV-a, fiind angajat la R. 7 A Florești Cluj, unde avea să lucreze în 1981. Înainte de apariția conflictelor cu reprezentanții regimului, Iulius Filip era evaluat pozitiv din punct de vedere profesional și recompensat pentru rezultatele sale în muncă. După cum se precizează într-o fișă întocmită de CI-ul unității, era „cunoscut ca element nemulțumit pentru retribuția primită”. De asemenea, se evidențiază în document că obișnuia „să discute în contradictoriu la convocările de pregătire politico-ideologice”.
Problemele sale aveau să înceapă ca urmare a unei note informative a unei surse a Securității, care întâmplător fusese numită de instituția represivă „Iliescu Ion”, neexistând însă nicio legătură cu primul președinte al României postcomuniste. „Iliescu Ion” menționa în iulie 1980 că făcea „unele comentarii negative la adresa conducerii de partid și de stat”. Inițial, a fost „atenționat” de către organizația de partid de la locul de muncă. Prima sa manifestare publică împotriva regimului comunist a lui Iulius Filip a avut loc la 26 ianuarie 1981, chiar de ziua lui Nicolae Ceaușescu, gestul său având evident o puternică tentă sfidătoare la adresa dictatorului. La acea dată, a pus „în circuitul poștal”, după cum se menționează într-un Plan de măsuri în vederea identificării autorului cazului „Poetul”, o „scrisoare anonimă cu conținut necorespunzător”. După circa o săptămână, la 6 februarie 1981, maistrul militar a fost identificat ca autorul scrisorii anonime.
Pe urmele lui Filip au fost trimise mai multe „surse” ale Securității, dintre care se remarcă prin numele de cod ce i-a fost dat de instituția represivă un anume „Dolănescu”, coleg de muncă cu Iulius Filip. Acesta era instruit să stabilească „poziția obiectivului față de măsurile care se iau pe linie de partid și de stat, cum își argumentează ideile sale și influența pe care o are asupra celor cu care discută asupra acestor probleme”. De asemenea, dacă asculta posturi de radio străine și aprecierile sale etc. În scurt timp, Iulius Filip avea să fie exclus din partid, iar la 15 martie 1981 a fost trecut în rezervă. După două luni, a solicitat emigrarea în America, prezentându-se în acest sens la ambasada americană din București. Totodată, printr-o altă scrisoare adresată lui Lech Walesa, liderul Solidarității, s-a „solidarizat” cu disidenții polonezi, cerând să fie acceptat ca membru al acestei organizații. Iulius Filip a fost arestat la 14 decembrie 1981 și condamnat la 8 ani închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, pedeapsă redusă apoi la 5 ani și 4 luni de închisoare. La 16 martie 1982 a fost „depus” în penitenciarul București, timp în care avea să fie tratat și de către un neuropsihiatru, încercându-se portretizarea sa ca pe o persoană cu probleme mintale. A fost eliberat din detenție la 13 aprilie 1987.
Din dosarul său de penitenciar reiese că „în timpul executării pedepsei” ar fi „avut o comportare necorespunzătoare”.
Pedepsit de mai multe ori, a petrecut primele 12 luni de detenție în regim restrictiv. În cei 5 ani de detenție a stat 42 de zile în izolare. Într-o înregistrare realizată prin tehnică operativă din perioada detenției, Iulius Filip îi mărturisea unui coleg de celulă că timp de șase luni a fost ținut cu lanțuri la picioare și cătușe la mâini.

Articol îngrijit de Flavius BONCEA