„Băi, vorbește-un om, nu latră-un câine!”. Așa se făcea auzit, în hărmălaie, Bebe Costinaș. Hărmălaie era peste tot - și în redacție, și la ședințele societății, și în birt. Lume multă, unii prinși cu una, alții cu alta, forfotă, discuții, nori groși de fum de țigară, mai era și o bere. Dar când se auzea vocea aceea îngroșată de tutun, avertizând aproape că „nu latră-un câine”, ca prin farmec, se făcea liniște. Și toată lumea îl asculta pe Bebe. 

Nu îl ascultai de frică, nu era cazul. Nici ca să îi faci vreun hatâr, că o fi fost mai în vârstă. Nici dintr-un fals respect. Îl ascultai pentru că, atunci când zicea asta, Bebe avea ceva de spus. Ceva care conta, indiferent de subiect sau de cadrul în care avea loc discuția. 

Viața lui este o poveste în sine. De noi, de ziarul „Timișoara”, a fost legată doar vreo 12 de ani. De la începuturile lui 1990 și până în acel fatidic iunie 2002, când a plecat. Nici acum nu știm cum a plecat, unde s-a dus, ce căuta. Știm doar că nu s-a mai întors. Dar că, până și prin plecarea lui, a rămas legat de noi. Pentru că, până în ultima sa zi, ne-a reprezentat.

Întâmplarea face că era născut la o zi după Oscar. O zi după, chiar dacă cu șapte ani mai devreme. Îi sărbătoream, de multe ori, împreună. La fel o facem, într-un fel, și acum. Pentru că pe 16 februarie Bebe Costinaș ar fi împlinit 77 de ani. Și poate că 77 nu este tocmai un număr rotund, dar este un număr, totuși, cu o importanță aparte. Sunt, conform Evangheliei după Luca, 77 de generații de la Adam la Isus. În numerologie, 77 este numărul asociat lui Christ. Și chiar dacă nu ar fi așa, Bebe este al nostru, cel de care ne amintim cu drag, indiferent de situație. 

 

Biografie

 

Iosif Costinaş (zis Bebe) s-a nǎscut în 16 februarie 1940 în Bucureşti, dar a trǎit de la 4 ani numai în Timişoara. A absolvit Facultatea de Filologie, secţia românǎ-francezǎ, promoţia 1971.

Încǎ din timpul studenţiei a activat în domeniul fotografiei artistice şi al filmului de scurt metraj. În urma participǎrii la o seamǎ de expoziţii de fotografie artisticǎ (unde lucrǎrile i-au fost premiate) şi a unei expoziţii personale, a fost primit în Asociaţia Artiştilor Fotografi - Filiala Banat. A predat (un an) arta şi tehnica fotograficǎ la Liceul C.D. Loga.

A activat la Cineclubul CFR din 1963, apoi a înfiinţat şi condus Cineclubul '70 la Casa de Culturǎ a municipiului. În 1976 a înfiinţat cenaclul de culturǎ cinematograficǎ Cineforum.

Pânǎ în 1982 a realizat în jur de 60 de filme de scurt metraj, ocupându-se singur de scenariu, regie, imagine, lucrǎri de laborator şi sonorizare. A obţinut mai multe distincţii în ţarǎ şi strǎinǎtate, dintre care:

- Premiul I şi Premiul special al revistei Cinema, la Festivalul National al Filmului de Amatori - 1971;

- Marele Premiu Vaza de Cristal şi Medalia de Aur la Festivalul Internaţional de scurt-metraj de la Brno, Cehoslovacia 1972;

- Marele Premiu la Festivalul Internaţional al Filmului de Amatori de la Ciechocinek, Polonia 1973;

- Medalia de Aur la Festivalul Internaţional al Ţǎrilor Dunǎrene de la Sombor, Jugoslavia 1980.

Televiziunea Românǎ i-a prezentat 12 filme de scurt metraj, televiziunea praghezǎ 2 (Luaţi loc, vǎ rog! și Trei oameni şi un dulap), iar televiziunea belgrǎdeanǎ un film (Mǎsuratul oilor la Borlova).

Dupǎ ‘89 a regizat şi realizat filme de scurt metraj şi documentare, în cadrul studioului Film & Go Company: Fapt divers, A fi evreu în Timişoara, Întoarcerea acasǎ, Cei care sfideazǎ moartea.

A debutat cu prozǎ în revista Orizont, în 1977. De-a lungul vieţii i-au fost tipǎrite mai multe volume de prozǎ, teatru, interviuri, printre care: Pasǎrea de lemn, Gustul livezii (împreunǎ cu alţi autori), Încântǎtoarea viaţǎ a lui Buju Ternovits, şi altele. În anul 1980, i-a apǎrut cartea-album de fotografii artistice despre Timişoara - Intrarea în cetate, cu poezie de Anghel Dumbrǎveanu.

Tot în 1980 i s-a jucat, la Teatrul Naţional din Timişoara, piesa La doi paşi, oraşul. Piesa într-un actBǎtrînul şi baia a fost distinsǎ cu Premiul I la Festivalul naţional Cîntarea României. Pentru piesa A treia zi în paradis i s-a conferit Premiul cenaclului Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara, în 1985.

În tinereţe Bebe a lucrat ca muncitor la Electromotor, apoi la CFR, şi mai târziu la ARIA (Agenţia Românǎ de Impresariat Artistic).

Din anul 1982 a lucrat în presǎ, la revista Orizont, fiind corector principal şi apoi, dupǎ decembrie 1989, redactor, pânǎ în 1994. A fost redactor şi redactor-şef la ziarul Timişoara (1993; 1996). La începutul anilor ’90 a înfiinţat ziarul Adio, tovarǎşi! A colaborat şi la câteva publicaţii centrale, în special România Liberǎ. Pentru scurt timp a fost corespondent BBC.

În perioada 1995-2000 a fost cadru didactic la Universitatea Banatului, Facultatea de Jurnalisticǎ.

A fost membru al Societǎţii Timişoara, contribuind activ şi la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara. În Martie 1990 a înfiinţat Forumul Cetǎţenesc, care a adunat seri de-a rândul timişorenii în faţa Catedralei, de „veghe” împotriva comunismului cu faţǎ umanǎ, a revoluţiei furate şi pentru a susţine „golanii” din Piaţa Universitǎţii.

A avut legǎturi importante şi a sprijinit Comitetul de Acţiune Pentru Democratizarea Armatei - CADA, format la Timişoara în februarie 1990.

A susţinut „Revoluţia de la Sǎpânţa” şi pe Toader Şteţca, primul primar din ţarǎ care a desfiinţat CAP-urile şi a împǎrţit oamenilor pǎmântul şi animalele, fiind prezent şi adresându-se sǎpânţenilor la mai multe mitinguri şi adunǎri populare, între ‘90-’92.

S-a implicat adânc în aflarea adevǎrului despre Decembrie 1989, în special adevǎrul despre ofiţerii M.Ap.N., trupele de securitate şi miliţie care au tras, despre „terorişti”, despre morţii, rǎniţii şi arestaţii Timişoarei şi despre incendiul din Freidorf (cǎpiţele de fân arse in 18 decembrie 1989).

A plecat dintre noi într-o zi de iunie, în anul 2002.

Flavius BONCEA

(www.iosificostinas.com)