Guvernul a cedat la presiunea străzii și a instituțiilor, abrogând Ordonanța de Urgență nr. 13/2017, prin care se nuanța noțiunea de abuz în serviciu. Unii ar putea să o considere ca o mare victorie a străzii sau ca o mare înfrângere a PSD. Probabil că este așa. Gestul guvernului, însă, nu trebuie privit decât ca fiind unul normal, necesar pentru detensionarea situației din societatea românească.

 

Motivația abrogării OUG 13

 

Ordonanța de Urgență 14/2017, care abrogă OUG 13, motivează astfel abrogarea:

„Având în vedere faptul că, de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017 a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr 135/2010 privind Codul de procedură penală și până în prezent au existat foarte multe reacții, nu numai în ceea ce privește fondul actului normativ, dar și în ceea ce privește modalitatea de adoptare a acestuia, 

având în vedere faptul că aceste reacții vin atât din partea instituțiilor sistemului judiciar - Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public, cât și din partea altor autorități ale statului - Președintele României, Avocatul Poporului, 

constatând faptul că actul normativ menționat a suscitat un real interes în rândul cetățenilor României, aceștia înțelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică efectuată în perioada prealabilă adoptării lui, dar și prin susținerea ideilor în cadrul unor manifestări publice care au fost prezente pe întreg teritoriul țării și în unele orașe din străinătate, 

observând că puternica reacție a cetățenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluțiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând, pe cale de consecință, o dezbatere mai amplă a soluțiilor în cadrul Parlamentului, 

constatând că, în acest moment, pe fondul tensiunilor create ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 există un pericol real de dezbinare a societății, în contextul general de neînțelegere, cu consecințe asupra climatului general de stabilitate a societății și recunoscând și respectând în egală măsură exercitarea democrației în toate formele sale, 

observând că tensiunile existente pot fi înlăturate prin abrogarea expresă și imediată a acelor texte care au suscitat reacțiile masive menționate, ceea ce presupune, din punct de vedere tehnic, o intervenție expresă asupra textelor din Codul de procedură penală care intraseră deja în vigoare, astfel încât acestea să revină la forma avută înainte de adoptarea ordonanței menționate, 

urmând ca ele să se aplice, din nou, ținându-se seama de Deciziile Curții Constituționale nr. 586/2016 și nr. 614/2016, 

apreciind că doar o abrogare expresă și de urgență a textelor, în special cele privind Codul penal, intens criticate, este de natură a readuce starea de echilibru în societatea românească și de a permite reinstalarea unui dialog constant și constructiv, 

considerând că toate acestea constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, din cauza efectelor negative ce ar putea fi generate de o interpretare neunitară a legii, 

considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgență, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecințe negative”. 

 

Ce s-a întâmplat mai departe

 

Pentru început, Ministerul Justiției a luat cuvânt cu cuvânt textul ordonanței de urgență, eliminând doar pragul de 200.000 de lei și l-a transformat într-un proiect de lege pe care l-a depus la secretariatul general al guvernului – mișcare total greșită în contextul în care tensiunile din societate sunt departe de a se fi liniștit. Guvernul, însă, nu și-a asumat respectivul proiect de lege, solicitând „o amplă consultare publică”.  Ulterior, Minsiterul Justiției a retras proiectul , motivând că dorește „elaborarea unuia mai complex”.

În același timp, opoziția și strada acuză faptul că se dorește în continuare modificarea articolului 297 din Codul penal (cel privitor la abuzul în serviciu), fără să țină cont de faptul că acest lucru este, totuși, obligatoriu. 

 

Și, totuși, cum modificăm articolul 297

 

Discuția abia de acum devine, însă, complicată. Pentru că nu știu cum vor explica opoziția și președintele necesitatea modificării articolului 297 din Codul penal. Cum îi vei spune lumii pe care poate că nu ai scos-o tu în stradă, dar cu siguranță ai susținut-o, că trebuie să se facă modificările pe care le-ai contestat? Cum vei explica faptul că, urmare a modificărilor pe care TREBUIE să le faci, oricum vor fi afectate miile de dosare ale DNA construite pe abuz în serviciu sau din comoditate, sau din imposibilitatea dovedirii unei infracțiuni, sau chiar ca urmare al unui abuz al procurorului?

Hai să nu luăm în calcul aici punctul de vedere al instituțiilor care profită de existența articolului 297, nici al politicienilor care ar profita de eliminarea lui. Și să recurgem, totuși, la justiție. 

Președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gârbovan, a dat publicității, după retragerea ordonanței de urgență, un punct de vedere privind necesitatea punerii în acord a abuzului în serviciu cu decizia Curții Constituționale a României. Iată ce zice președinta celor care, până la urmă, trebuie să discearnă asupra comiterii abuzului în serviciu:

„Un stat de drept presupune, prin definiție, respectul față de lege. Iar legea fundamentală, Constituția adică, spune că deciziile CCR sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că legile neconstituționale - chiar parțial - trebuie puse în acord cu Constituția, exact prin prisma considerentelor reținute de Curtea Constituțională.

Prin Decizia 405 /15 iunie 2016, CCR a motivat cum trebuie definită infracțiunea de abuz în serviciu pentru a fi în acord cu Constituția.

În decizia CCR se identifică trei puncte distincte ce trebuie avute în vedere de legiuitor în redefinirea acestei infracțiuni:

- încălcarea unei dispoziții exprese din lege, 

- necesitatea stabilirii unei vătămari grave produse prin infracțiune și

- definirea noțiunii de act, atunci când vorbim de act al puterii judecătorești sau legislative.

1. Încălcarea legii

Primul dintre ele este și cel mai evident: «Curtea constată că sintagma 'îndeplineşte în mod defectuos' din cuprinsul dispoziţiilor 25 art.246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează 'prin încălcarea legii'». «Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului.»

Trebuie prevederea legală să fie expresă?

Răspunde tot Curtea: «Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (...) neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice» – paragraful 61 din decizie.

Cu alte cuvinte, încălcarea legii trebuie să fie flagrantă – legea îți interzice sau, deopotrivă, îți impune să faci ceva; nefiind permis ca înțelesul unei norme să poată fi clarificat prin decizia judecătorului, «deoarece, într-un asemenea caz, judecătorul ar deveni legiuitor».

2. Nevoia stabilirii intensității vătămarii produse prin infracțiune pentru a se justifica aplicarea unei sancțiuni penale.

Paragraful 69: «Curtea reţine că din perspectiva principiului „ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală».

Paragraful 71: «Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale cu privire la „abuzul în serviciu”, „abuz de putere” şi expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice ş.a.m.d.».

Paragraful 76. Plecând de la cele expuse anterior, «Curtea constată că, în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale».

Altfel spus, Curtea Constituțională, după o analiză amplă a noțiunii de „ultima ratio”, a reținut că există pârghii extrapenale pentru recuperarea unor eventuale prejudicii cauzate de funcționarii publici și a impus legiuitorului stabilirea unei limite, a unui prag peste care dispozițiile penale să devină aplicabile.

Or, pentru ca legea să fie clară, predictibilă și previzibilă, un astfel de prag nu poate fi decât valoric, revenind legislativului obligația de a-l stabili.

CCR subliniază că «responsabilitatea de a reglementa (...), în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind „abuzul în serviciu”, ţine (...) de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern)».

3. Definirea noțiunii de act

«Curtea observă că noţiunea de 'act', folosită de legiuitor în cuprinsul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu, nu este circumstanţiată la o anumită natură a acestuia. Astfel, Curtea observă că această noţiune poate fi interpretată fie în sensul de act material realizat de o persoană, fie de act juridic normativ, definit ca izvorul de drept creat de organe ale autorităţii publice, învestite cu competenţe normative (Parlament, Guvern, organe administrative locale), fie ca act al puterii judecătoreşti. Din această perspectivă, Curtea observă că modalitatea de interpretare a noţiunii de 'act' poate determina o aplicare a legii care, într-o anumită măsură, interferează cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor în mod expres printr-o legislaţie distinctă celei penale, cum ar fi procedura excepţiei de nelegalitate sau procedura căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.» – paragraful 79.

Acest paragraf este foarte important, pentru că, deși nu o spune expres – în condițiile în care nu a fost sesizată cu aceasta – Curtea Constituțională lasă să se înțeleaga că extinderea răspunderii penale pentru acte ce aparțin exclusiv altor puteri – cea judecătorească și cea legislativă – pune și ea o problemă de constituționalitate. Tema este de actualitate și merită o atenție sporită”.

 

Unde suntem acum

 

Ei, suntem într-un punct zero. De unde trebuie să pornim într-o direcție, iar direcția este extrem de clară: abuzul în serviciu trebuie redefinit. Pasul făcut de guvernul PSD nu a fost un pas greșit – cel mult unul care nu ar fi trebuit să fie făcut prin ordonanță de urgență, ci ca urmare a unei dezbateri parlamentare și publice. Pragul este discutabil doar ca sumă de la care începem să vorbim de răspunderea penală pentru abuzul în serviciu – atenție, răspunderea penală poate să existe și în cazul prejudiciilor mai mici decât acest prag, dar pentru alte infracțiuni prevăzute în Codul penal sau în legi speciale!

PSD a pierdut clar lupta la nivel de imagine. Și pentru a avea un cuvânt de spus în continuare trebuie să îl demită și pe ministrul Justiției (despre care nu știm neapărat dacă e principalul vinovat pentru această situație sau doar cel care a picat de fazan) și – cred – trebuie să renunțe și la Liviu Dragnea. Semnale ale unei lupte interne anti-Dragnea deja există.

Problema mare, însă, va fi a celor care au câștigat lupta de imagine, profitând de nemulțumirea populației în fața unor greșeli catastrofale de strategie și de comunicare ale PSD. Pentru că responsabilitatea mare va fi a partidelor din Opoziție și a președintelui Iohannis să spună de ce și cum trebuie modificat articolul 297 din Codul Penal. După care vor fi nevoiți să explice de ce și cum vor afecta aceste modificări miile de dosare aflate în lucru sau în instanță pe abuz în serviciu. Și, mai ales, de ce au păcălit populația atunci când guvernul PSD a făcut un prim pas în acest sens. 

Abia după aceea vom putea vedea cu toții diferența dintre realitate, necesitate și manipulare.

Flavius BONCEA