La început de an, un mare politician din Timișoara a transmis un mesaj emoționant până la lacrimi. Practic, mesajul schimbă radical percepția despre oamenii politici și ne face să privim cu alți ochi pe cei care îndură suferințe și chinuri de nedescris doar pentru ca nouă să ne fie bine. Iată cutremurătorul mesaj, la care ar lăcrima până și cele mai insensibile persoane:

„Am devenit politician fără să-mi dau seama, fiind al treilea copil într-o familie cu opt frați. Am crescut la sat și am îndurat multe greutăți, copilăria mea fiind o negociere constantă între nevoile personale ale fiecăruia și obiectivele micii comunități din care făceam parte - familia mea, care o ducea foarte greu. Lipsurile suportate m-au învățat să respect faptul că nu totul merge după capul meu. Tocmai aceste greutăți m-au făcut să înțeleg cât de mult contează să-i ajuți pe semenii tăi aflați în mare difcultate. De aceea, am făcut voluntariat la o casă de copii din Timișoara, deși de-abia mă ajungeam cu banii și sufeream în frig, la fel ca mulți timișoreni. După ani buni de stat la prieteni și la Mânăstirea Salvatoriană din Piața Bălcescu, mi-am cumpărat un mic apartament în cartierul Iosefin. Mergeam cu tramvaiul de la micuțul meu apartament din Calea Martirilor până la lucru în Freidorf, treceam în fiecare zi prin Piața Maria, locul unde a început Revoluția și mă gândeam că nu îmi permit nici măcar să-mi iau un covrig. Nu aveam bani să îmi pot cumpăra o mașină și de-abia am reușit să fac rost de o bicicletă cu care am umblat chiar în campania electorală. Am îndurat multe, atât eu cât și familia mea. Ca și multe alte femei nevoiașe, soția mea a fost nevoită să plece și să lucreze în străinătate, departe de familie, doar pentru a avea și noi casa noastră, cu 330.000 de euro, care nici măcar nu e branșată la sistemul centralizat. Nu mi-am uitat însă prietenii și i-am ajutat, după cum am putut, cu câte o slujbă bine plătită, doar pentru a scăpa orașul de corupți. Toate astea trebuie să le îndur pentru Timișoara”. Dominic Fritz, primarul Timișoarei.