Comunicatul DNA privind trimiterea în judecată a lui Florin Răvășilă, la data faptelor director executiv al Direcției Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, a generat un mic cutremur pe scena politică. Nicolae Robu și Dominic Fritz, în mandatele cărora Răvășilă a deținut funcția de director, s-au delimitat de inculpat și au pasat vina în altă parte. Precizăm că în sarcina fosutlui director s-a reținut comiterea infracțiunilor de: luare de mită în formă continuată, trafic de influență, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, fals în declarații. Mai concret, în perioada 2019-2020, inculpatul Răvășilă, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi acceptat promisiunea remiterii de către administratorul unei societăți comerciale a unor sume reprezentând 50% din profitul ce urma să fie realizat de firma respectivă (procentaj de 50% estimat la valoarea de 859.955 lei), din încheierea unor viitoare contracte ce vizau concesionarea serviciilor de exploatare și întreținere a cimitirelor de pe raza municipiului Timișoara. Pentru banii respectivi, inculpatul Răvășilă Emilian Florin trebuia să se asigure că firma omului de afaceri va câștiga licitațiile respective.

 

Așadar, Nicolae Robu s-a delimitat de Răvășilă, deși acesta era cunoscut drept „omul de casă” al fostului primar, în timp ce Dominic Fritz, deși vorbește de coruptul Răvășilă, nu amintește că nu el este cel care l-a îndepărtat din primărie după ce cazul a ajuns la DNA, plecarea actualui inculpat datorându-se presiunilor lui Cosmin Tabără. Nici Robu și nici Fritz nu amintesc însă de un alt personaj trimis în judecată de DNA, în același dosar, pe are ambii l-au tolerat, ba chiar se poate spune că a fost parte a unor înțelegeri politice. Este vorba de Alin Sergiu Căprariu, cu care procurorii anticorupție au încheiat acord de recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată. Acesta a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.

 

Potrivit procurorilor, un om de afaceri, prin intermediul inculpatului cercetat în prezenta cauză, ar fi remis lui Căprariu, la vremea respectivă și în prezent, funcționar public în cadrul Biroului Monitorizare Trafic din Primăria Municipiului Timișoara, suma de 8.800 lei pentru „ajutorul” acordat în obținerea contractului ce viza „prestări servicii aferente indemnizației de cazare pentru personalul carantinat în containerele Municipiului Timișoara” și a contractului de „prestări servicii aferente indemnizației de cazare a personalului din sistemul public sanitar conform O.M. 8/09.04.2020”.

Robu și Fritz nu suflă o vorbă despre Căprariu, pentru că se simt vulnerabili. Fostul primar l-a transferat în mandatul său pe Căprariu de la Lugoj la Timișoara, în urma intervențiilor lui Raul Ambruș, la acea vreme lider important al PNL Timișoara. Căprariu a fost tolerat tot din interese politice și în mandatul lui Dominic Fritz, el fiind în continuare protejatul lui Ambruș, cel care prin votul său permite administrației Fritz să-și treacă proiectele.

Căprariu nu doar că este în continuare angajat la primărie, dar merge și la chefuri la care participă însuși primarul Dominic Fritz. Cureaua de legătură este Raul Ambruș, cel care a și organizat una dintre petreceri, la Moșnița Nouă, unde au fost văzuți atât Fritz cât și Ruben Lațcău, în timp ce inculpatul Căprariu e pe cale să dea un teanc de bani la lăutari. La alt chef, Căprariu stă la masă chiar lângă protejatorul său, Raul Ambruș.

„E trist că Timișoara a fost condusă și călărită de astfel de oameni atâția ani”, spune pe bună dreptate Dominic Friz în postarea sa referitoare la acest caz. A omis însă ceva: e călărită și acum!