După ce a terminat cu toate promisiunile făcute în materie de autostrăzi pentru ţara noastră, vorba vine, dar şi cu şoseaua de centură a Timişoarei, pe care după cum bine a promis Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, o vizitează din două în două săptămâni, adicătelea de câte ori vine pe acasă, s-a mai gândit că bine ar mai pica o leacă de circ, că de, pâinea la noi e din ce în ce mai rară şi tot mai scumpă. Cu circoteca este obişnuit domnia sa încă de pe când era prim-ministru, pe vremea celebrei Ordonanţe 13, dată în nocturnă, perioadă pe care cu multă nonşalanţă pare că a uitat-o. Şi de cine să se ia aşa fuga-fuguţa decât de useristul Cătălin Drulă, şi el trecut pe la ministerul condus astăzi, cu atâta succes, demn de invidiat, de fostul „prim”. Şi ca să mai abată atenţia de la propria „bârnă” din ochi, a sărit la „bârna” lui Drulă, că din cei peste 30 de miniştri de Transporturi, în peste 30 de ani de originală democraţie, niciunul nu ar putea să se laude că ar avea „pai în ochi” de vreme ce România are „canci” autostrăzi. Adică, mai nimic. Şi numai ce vine domn’ Sorin Grindeanu şi îl avertizează pe domn’ Drulă: „Cătăline, rămâne cum ţi-am mai spus! În 8 luni de mandat te-ai remarcat prin 4 lucruri:
1. Zero km de autostradă,
2. Ranga de la metrou,
3. Cablajele din birou ca să te înregistrezi singur (premieră absolută în domeniu),
4. 3 (trei) milioane de dolari în cont.
Atât şi nimic mai mult”.
Cât despre conturi şi milioanele de parai de prin ele nu prea mi-e ruşine nici cu ceilalţi miniştri de la Transporturi, dacă ar fi să-i amintesc aici pe cei mai celebri, începând cu Traian Băsescu, mai multe mandate, Anca Boagiu, cu repetiţii, Miron Mitrea şi Radu Berceanu, Ludovic Orban, Relu Fenechiu, Victor Ponta interimar ori Ioan Rus şi mai apropiaţii Cătălin Drulă şi Sorin Grindeanu.
Cert este că dacă autostrăzile din România „strigă” după banii furaţi - vă mai aduceţi aminte de „Aici sunt banii dumneavoastră!” - miniştri au început să-şi strige unul altuia după modelul „Hoţul strigă hoţul!”.

Petru Vasile TOMOIAGĂ
Acest articol este un pamflet