Companiile locale de termoficare sunt sufocate de plata facturilor la gaz, aproape în toată țara. De la Timișoara, primarul ales al municipiului bănățean, Dominic Fritz, solicită sprijin pentru aceste companii, de la Guvern, astfel încât, cetățenii să depășească cu bine această iarnă.
„Situația, după cum știți, pe piața energetică, este dramatică. Toate termiile din România se află într-o situație extrem de dificilă și sunt în contact constant și cu alți primari de municipii care au probleme similare”, a spus Dominic Fritz într-o conferință de presă publică, după o ședință a Consiliului Local de luni, 17 ianuarie 2022.
În aceeași conferință de presă, primarul municipiului Timișoara a spus că, în aceeași ședință a Consiliului Local a aprobat peste 37 de milioane lei, sumă din factura ce reprezintă pierderile tehnologice ale Colterm-ului din anul 2020, „aceștia nu sunt bani care se află-n cont, dar este o bază bugetară prin care noi vom putea să decontăm această factură de pierderi tehnologice pentru Colterm”.
În continuarea conferinței de presă primarul ales al Timișoarei a prezentat situația Colterm-ului de anul trecut, an în care a fost alocată suma de 53 milioane de lei de la bugetul central pentru acoperirea facturilor de gaz până la finalul lui 2021, în plus față de această sumă, din bugetul local fiind alocată, în decembrie, suma de 24 milioane lei, din care s-a încasat 23 milioane lei, toată această sumă pentru funcționarea Colterm-ului până la sfârșitul anului.
Prin urmare, pentru a depăși situația creată în primele două săptămâni ale lunii ianuarie 2022, când factura la gaz a atins 30 de milioane lei, primarul municipiului Timișoara a înaintat o scrisoare deschisă către prim-ministru Nicolae Ciucă, Guvernul României și parlamentarii de Timiș, cu toții să se implice pentru alocarea de noi fonduri de la bugetul central, în vederea depășirii situației create din nou. Redăm, în cele ce urmează, aproape în întregime această scrisoare deschisă:


„În prima jumătate a lunii ianuarie 2022, factura de gaz la compania de termoficare locală din Timișoara a fost de 30 de milioane de lei. Asta este, pentru doar 2 săptămâni de funcționare, echivalent cu aproape jumătate din subvenția anuală pe care legea ne permite să o plătim.
În ciuda faptului că aproape toate veniturile orașului se duc către compania locală de termoficare, în aceste săptămâni, nu va fi destul pentru a acoperi nevoia de gaz la prețurile actuale.
La Timișoara, funcționarea în bune condiții a sistemului de termoficare în lunile noiembrie-decembrie s-a datorat intervenției financiare a Guvernului României care a alocat 53,8 milioane de lei în decembrie anul trecut și subvenției de circa 23 de milioane de lei de la Primăria Municipiului Timișoara, la care s-a adăugat suma de 24 de milioane încasată de la abonați, inclusiv de la Primărie pentru instituțiile subordonate (școli, spitale, instituții de cultură etc.).
Solidaritatea contribuabililor timișoreni cu abonații din sistemul de termoficare este mare, însă are niște limite matematice: nu putem plăti din bugetul local mai mult decât încasăm. În ciuda tuturor eforturilor, care deja blochează Primăria financiar în alte domenii importante, nu avem pârghii de a susține continuarea serviciului de termoficare dincolo de fondurile existente. Dublarea prețului la gigacalorie pentru abonați de la 1 ianuarie 2022 nu va avea efecte decât în martie.
Deja, compania locală de termoficare a luat măsuri extreme la Timișoara pentru a limita factura la gaz: producerea de agent termic la temperaturi mai scăzute și restricționarea furnizării apei calde pe perioada nopții, măsură ce creează un disconfort considerabil populației.
Fac apel la dumneavoastră, domnule Prim Ministru, să urgentați găsirea și validarea unor soluții în problema sistemului de termoficare centralizat, inclusiv alocarea în regim de urgență de fonduri către administrațiile locale pentru subvenționarea costului de producere a energiei termice. România are o coaliție de guvernare stabilă, cu o largă majoritate parlamentară, care îi permite să reacționeze în regim de urgență, în favoarea și beneficiul cetățenilor ei. Schema existentă de ajutor a guvernului, care prevede o acoperire din bugetul de stat a 50% din creșterea prețului la gaz pentru Cet-uri, încă nu a produs efecte și nu va putea acoperi decât o mică parte a costurilor reale.
Falimentarea bugetelor locale și sistarea serviciilor de termoficare în plină iarnă ar avea consecințe catastrofale pentru zeci de mii de cetățeni, instituții publice, școli și spitale, un scenariu ce poate fi evitat doar cu ajutorul dumneavoastră”.


Sigur, o parte din suma necesară plății va fi suportată de bugetul local, iar în acest sens, primarul Dominic Fritz a declarat că, „din partea bugetului local am virat, săptămâna trecută, suma de 12,5 milioane lei la Colterm, și mâine urmează, probabil încă 15 milioane lei. Aceștia nu sunt banii care stau undeva într-un trezor, ci sunt banii timișorenilor, care sunt, de fapt, prevăzuți pentru alte lucruri, pentru a plăti facturile pentru investiții, pentru a plăti facturi la curățenie, pentru asistența socială, pentru dotarea școlilor ș.a.m.d.. Deci, chiar dacă până acuma am reușit din bugetul local să ținem situația cât de cât sub control, totuși ne aflăm într-un blocaj financiar dacă va continua așa”.
Speranțele primarului Timișoarei pentru rezolvarea acestei situații se leagă de faptul că, în urmă cu câteva zile, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, cu care, pe lângă alte probleme, a dialogat și despre situația ajutorului de la bugetul central pentru plata facturilor Colterm, șeful executivului dându-i în acest sens asigurări cum „că Guvernul este conștient de această problemă”, însă, a spus primarul, important este „ca aceste soluții să se găsească acum. Nu ne ajută o schemă de ajutor sau altceva care va produce efecte în februarie, în martie, pentru că până atunci nu avem numerarul necesar pentru a plăti facturile la gaz”.
Referitor la situația Colterm-ului în vara anului 2021, primarul Dominic Fritz a accentuat faptul că, în vară, atunci când echipa primăriei a lucrat la strategia Colterm pentru sezonul rece, el nu a intervenit în calitate de lider al acestei echipe pentru a susține ca toată această strategie să se axeze numai pe consumul de gaz al Colterm-ului și să se declare că nu este nevoie de stocuri de cărbune. „În vară am fost în situația, tot ca și acuma, în care în fiecare zi am plătit, iar atunci am stins foarte mult din datoriile din trecut (Colterm încă nu era în insolvență). Chiar și funcționarea pe cărbune are limitele ei (cazanele din Cet Sud sunt foarte-foarte vechi, se sparg), deci, bineînțeles că încercăm să suplimentăm cu cărbune cât putem (am înțeles că se-ncheie și noi contracte). Nu este o situație în care ar exista un scenariu în care noi am putea să renunțăm la gaz. Chiar și pentru arderea cărbunelui trebuie gaz, iar mai ales atunci când temperaturile sunt scăzute, atunci trebuie să funcționeze și Cet Centru, care funcționează doar pe gaz. Bineînțeles că sunt absolut întristat de faptul că, compania Colterm este forțată acum să facă acest pas ca să facă economie la gaz. Este o situație de criză, o măsură extremă care măcar asigură continuarea serviciului, pentru că nimeni nu vrea să ajungem în situația în care facturile la gaz nu mai pot fi plătite. Deci, momentan, dăm toți banii orașului pentru gaz, și ce ne permitem din această sumă cheltuim pentru gaz și cărbune. Tocmai ca să ieșim din această situație, speranța mea și apelul meu urgent este către Guvern, să nu permită ca situația asta de avarie să continue”, a spus primarul Fritz.
Pentru astfel de situații, Guvernul României a elaborat o schemă de ajutor pentru companiile locale de termoficare, gândită astfel încât să acopere 50% din creșterea prețului la gaz, peste 250 de lei/MWh, iar potrivit acestei scheme de ajutor, Primăria Municipiului Timișoara va primi, pentru luna noiembrie, 4 milioane lei, iar pentru luna decembrie, spunea primarul, „cred că 11 milioane de lei”, pentru Colterm. Însă, această sumă (subvenție) ce urmează „să intre acuma, pentru ultimele două luni”, nu va acoperi mai mult de o factură de gaz pe timp „de cam o săptămână”, spunea primarul Dominic Fritz la conferința de presă de luni, 17 ianuarie.

Cornel S.