Primăria Timişoara ar fi trebuit să organizeze, marţi, 11 ianuarie, un concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a 22 de funcţii publice de execuţie vacante, din cadrul aparatului de specialitate al instituţiei. Luni, însă, concursurile au fost blocate de către Tribunalul Timiş în urma demersului făcut de sindicatul angajaţilor municipalităţii.
Primăria Timişoara intenţiona să angajeze 22 de oameni noi, profesionişti în mai multe domenii: urbanism, educaţie, turism, infrastructură rutieră, patrimoniu, mediu şi spaţii verzi, comunicare, control intern, resurse umane, economic şi informatică. Aceasta cu toate că organigrama nouă a Primăriei Timişoara, adoptată în consiliul local în iunie 2021, este suspendată de instanţă. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, însă, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a avizat procedura.
Primarul Timişoarei acuză deciziile instanţei de judecată, spunând că acestea s-ar împotrivi unui „concurs real şi temeinic”, dând dreptate unui „grup de mici feudali, aliat cu un sindicat dubios”, care luptă „în instanţă împotriva oricărei decizii de reformă la nivelul resurselor umane”. Mai povesteşte, din nou, şi că a făcut plângere la DNA privind fraudarea unor concursuri de angajare în primărie în trecut.
Primăria Timişoara ar fi trebuit să organizeze, marţi, 11 ianuarie, un concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a 22 de funcţii publice de execuţie vacante, din cadrul aparatului de specialitate al instituţiei. Luni, însă, concursurile au fost blocate de către Tribunalul Timiş în urma demersului făcut de sindicatul angajaţilor municipalităţii.
Imediat a apărut şi reacţia primarului Dominic Fritz:
„După o decizie în prima instanţă dată azi, decizie pe care o voi ataca, Primăria Timişoara se află în situaţia paradoxală în care nu mai poate scoate posturi la concurs nici pe vechea organigramă (da, cea a lui Nicolae Robu), nici pe noua organigramă, suspendată de instanţă.
Ani la rând s-au fraudat concursuri la Primăria Timişoara şi nimeni nu a fost deranjat. Am făcut o plângere la DNA privind aceste nereguli şi încă aşteptăm rezultatele anchetei. Iar acum, în plină desfăşurare a unui concurs real şi temeinic, un grup de mici feudali, aliat cu un sindicat dubios, luptă în instanţă împotriva oricărei decizii de reformă la nivelul resurselor umane. Micii feudali din Primăria Timişoara şi-au văzut privilegiile ameninţate de o reorganizare pe principiile managementului modern şi de recrutarea, prin concursuri reale, a unor profesionişti. Iar sindicatul care-i susţine are membri chiar şi din comune din Bacău, face afaceri cu imobile de lux pe litoral şi i-a făcut campanie, pe faţă, în 2012, candidatului comun al PSD şi PNL, fostul primar Nicolae Robu.
Timişoara nu este un caz excepţional. Peste tot în România vedem cum orice demers de schimbare în administraţia locală şi centrală se loveşte de o legislaţie ambiguă care încurajează starea de fapt, cunoscută de toţi, şi care face din orice reorganizare un efort sisific. Cred că nu există coleg primar USR care să nu se lovească de această rezistenţă. S-a întâmplat la Bucureşti, unde organigrama propusă de Clotilde Armand a fost suspendată de instanţă şi la Braşov, unde Allen Coliban a încercat de trei ori să treacă de Consiliul Local, dominat de PSD şi PNL, o nouă organigramă.
Eu ştiu că Primăria Timişoara a respectat legea atât la propunerea noii organigrame cât şi la organizarea de noi concursuri pe vechea organigramă şi am convingerea că la judecata pe fond justiţia ne va da dreptate. Ştiu şi că nu s-a lucrat la nicio altă organigramă în istoria Primăriei cu atâta grijă la detaliu, precum s-a lucrat la cea propusă de noi. Iar concursul suspendat azi primise avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi a fost realizat în baza legii şi a jurisprudenţei României.
De aceea nu mă opresc, caut noi soluţii pentru că vreau să facem din instituţie un model de bună funcţionare pentru administraţiile din România. Dar cred că legislaţia pentru administraţia publică locală are nevoie de îmbunătăţiri substanţiale pentru a permite reforma, nu pentru a o bloca şi a o ţine prizonieră vechilor practici de pile şi nepotism. Nu acesta este sensul principiului protejării funcţionarului public, ce funcţionează foarte bine în Europa, mai degrabă aici se abuzează de acest principiu.
Ceea ce nu înţeleg aceşti mici feudali este că nu mie îmi fac rău, ci colegilor lor pasionaţi de serviciul public care muncesc zi şi noapte pentru a compensa absenţa unor oameni care să completeze echipele din care fac parte. Lor şi cetăţenilor oraşului Timişoara ce aşteaptă servicii de calitate.
Mergem mai departe cu reforma Primăriei Timişoara”.
Care este problema aici? Păi să vedem.

Între nevoia de angajări şi legalitatea organigramei

Primăria Timişoara intenţiona să angajeze 22 de oameni noi, profesionişti în mai multe domenii: urbanism, educaţie, turism, infrastructură rutieră, patrimoniu, mediu şi spaţii verzi, comunicare, control intern, resurse umane, economic şi informatică. Aceasta cu toate că organigrama nouă a Primăriei Timişoara, adoptată în consiliul local în iunie 2021, este suspendată de instanţă. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, însă, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a avizat procedura.
„Servicii publice de calitate, reclamaţii rezolvate prompt, avize eliberate în termen sau lucrări de investiţii temeinic monitorizate se pot face doar cu personal de calitate. De aceea invit toţi profesioniştii care vor să pună umărul la reforma administrativă pe care am început-o să ni se alăture”, anunţa primarul Dominic Fritz.
Posturile scoase scoase la concurs erau următoarele:
2 posturi de consilier asistent în domeniul urbanism/certificări şi autorizări
consilier principal în domeniul urbanism/certificări şi autorizări
consilier principal în domeniul educaţie
consilier principal în domeniul turism
2 posturi de consilier principal în domeniul infrastructurii rutiere
consilier asistent în domeniul infrastructurii rutiere
consilier superior în domeniul construcţii civile
consilier asistent în domeniul patrimoniu/administrare clădiri, terenuri
consilier asistent în domeniul spaţii verzi
consilier superior în domeniul protecţia mediului
consilier principal în domeniul comunicare
consilier superior în domeniul control intern
consilier superior în domeniul resurselor umane
consilier superior în domeniul economic/contabilitate
consilier superior în domeniul economic/state de plată
consilier superior în domeniul informatică
consilier asistent în domeniul informatică
consilier asistent în domeniul urbanism/banca de date, GIS
consilier superior în domeniul urbanism/PUD/PUZ
consilier asistent în domeniul urbanism/Atelier de Urbanism
Sunt opt posturi de grad profesional superior (cel puţin 7 ani vechime), şase de grad profesional principal (minimum 5 ani vechime) şi opt posturi de grad profesional asistent (minimum 1 an vechime). Contractele vor fi pe durată nedeterminată, iar programul de lucru va fi de opt ore. Condiţiile de studii şi de vechime în specialitate şi condiţiile specifice diferă pentru fiecare post în parte, iar dosarele au putut fi depuse până în data de 21 decembrie.
Era legal sau nu să se organizeze acest concurs? Teoretic, dacă ne luăm după declaraţiile reprezentanţilor municipalităţii, da. Dar nu trebuie să uităm, totuşi, faptul că Primăria Timişoara n-a reuşit nici cu avocaţi externi să convingă instanţa de noua organigramă, Curtea de Apel Timişoara menţinând sentinţa dată în vară de tribunal.
Tribunalul Timiş decisese să le dea dreptate, parţial, Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi celor 33 de angajaţi nemulţumiţi de noua organigramă, suspendând hotărârea de consiliu local pentru organigrama propusă de Dominic Fritz, la două săptămâni de la aprobare, iar judecătorii au decis să suspende şi examenele de selecţie pentru încadrările sau numirii în funcţiile ale funcţionarilor publici şi personalului contractual, dar şi câteva dispoziţii de primar.
Conform deciziei, suspendarea produce efecte până la pronunţarea instanţei de fond sau „60 de zile în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului”. Primăria Timişoara a depus recurs, a angajat şi avocaţi externi (chiar firma decanului Baroului Timiş, S.C.P.A. Stănilă şi Asociaţii, cu un contract în valoare de 99.000 de lei fără TVA, 220 de lei/oră). Cu toate acestea, Curtea de Apel Timişoara a decis, marţi, 19 octombrie, să respingă recursul primăriei: „Respinge recursul formulat de recurenţii-pârâţi CL Timişoara şi primarul municipiului Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 809 din data de 16 August 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 3407/30/2021. (…) Obligă recurenţii – pârâţi la plata către intimatul – reclamant Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi din Serviciile aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara a sumei de 4.760 lei cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă”, este soluţia pe scurt a instanţei.

Justiţia nu o fac procurorii, ci judecătorii

În aceste condiţii, primarul Timişoarei acuză deciziile
instanţei de judecată, spunând că acestea s-ar împotrivi unui „concurs real şi temeinic”, dând dreptate unui „grup de mici feudali, aliat cu un sindicat dubios”, care luptă „în instanţă împotriva oricărei decizii de reformă la nivelul resurselor umane”. Mai povesteşte, din nou, şi că a făcut plângere la DNA privind fraudarea unor concursuri de angajare în primărie în trecut.
Declaraţiile primarului sună bine pentru urechile simpatizanţilor săi. Totuşi, o problemă există: avem de-a face cu nişte decizii ale instanţei, deja mai multe, care spun negru pe alb că primăria a greşit. Nu ar fi primul primar sub care se dau astfel de decizii pe conflicet de muncă în municipalitatea
timişoreană; dar cazurile din legislaturile trecute pot fi numărate pe degetele de la mână, singura situaţie în care municipalitatea a pierdut răsunător fiind atunci când a fost nevoită să reducă 25% din organigramă ca urmare a unei ordonanţe de urgenţă a guvernului de tristă amintire condus de Emil Boc (parcă în anul 2009).
Acum, deciziile instanţei vin în urma unor acţiuni făcute integral de municipalitate. Iar încercarea de aruncare a lor în derizoriu şi de a scoate în faţă o plângere făcută la DNA nu arată nimic altceva decât cum ar trebui să arate lumea în care visează să trăiască oamenii noi: una condusă de procurori care condamnă după bunul plac, în timp ce judecătorii trebuie să ţină capul plecat în faţa solicitărilor venite din partea părţii vocale din stradă.


Flavius BONCEA