Noaptea, ca hoții. Așa a luat Guvernul României, prin intermediul prim-ministrului Florin Cîțu, decizia privind eliberarea domnului Octavian Bjoza, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politic, din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.
„O societate democratică şi civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului şi a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea. A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos pentru valorile democratice”, a transmis premierul Florin Cîţu.
Totuși, de unde această decizie și concluzie a premierului? Răspunsul îl găsim într-un comunicat al AFDPR din data de 12 martie, prin care Octavian Bjoza exprimă revolta asociației de a fi ajuns motiv de dispute între parlamentari, mărul discordiei constituindu-l Legea nr. 232/2020, care aduce unele reparații materiale copiilor foștilor deținuți politici, deportați, prizonieri etc., în care se spune așa:
„AFDPR nu contestă existența Holocaustului în România «ciuntită»! Singurul lucru care poate fi discutat constă în dimensiunile Holocaustului, cu precizarea că o astfel de dezbatere nu ar scuza cu nimic ororile săvârșite asupra etniei evreilor - și nu numai”. (...)
Cu o zi înainte de a fi supusă votului în plenul Parlamentului, la Comisia pentru muncă, trei deputați (Vexler Silviu, Ganț Ovidiu și Adnagi Slavoliub) au cerut membrilor acestei comisii introducerea a încă două articole, 13 - «Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, PRECUM ȘI COPIILOR ACESTORA» și 14 în care se spune: «Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a Municipiului București, ÎN BAZA SESIZĂRILOR primite sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor acestei legi (…)».
Spuneam că motivele disputei sunt concrete!
Depinde din care parte a baricadei privim lucrurile!
Noi dorim să fim imparțiali! Și de aceea încercăm să punem lucrurile la punct.
Nu acceptăm falsificarea încă o dată a istoriei recente a României (pentru prima, a se vedea Mihai Roller)! Mai ales că în ultimii 75 de ani am avut și noi o contribuție directă cât de mică!
Chiar ne-a lovit pe toți ignoranța, amnezia sau mai degrabă relele intenții, lăsând să treacă neobservat faptul că regimul comunist ilegitim și criminal, prin așa-zisele Tribunale ale Poporului, au trimis la moarte sau la ani grei de temniță și lagăre de exterminare, prin bătăi, înfometare și munci silnice, tot ce a avut acest popor mai demn, mai sfânt, mai bine pregătit profesional.
Chiar uităm că regimul comunist a făcut zeci de mii de victime și, dacă luăm în calcul soțiile și copiii rămași acasă, cifra celor care au avut de suferit se apropie cu certitudine de două milioane de cetățeni ai acestei țări?!?
Chiar vreți să vă amintim cine au fost primii trei șefi ai Securității Poporului, care au săvârșit cele mai abominabile crime din lumea comunistă europeană, lucru recunoscut și de marele disident rus Aleksandr Soljenițîn?!? Poate că da: Alexandru Nicolschi, Mișu Dulgheru și Tudor Sepeanu!
Chiar vreți să vă spunem ce găsim în dosarele înaintașilor celor care au nerușinarea să ne dea astăzi lecții de morală și demnitate?!? (...)
Copiii noștri au suferit toată viața și este nedrept ca măcar acum, după 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, să nu li se facă unele reparații morale și materiale, indiferent de faptul că părinții lor au fost «criminali de război», «naziști», «legionari» sau comuniști.
Acum, după 80 de ani, să nu ne mai lăsăm bântuiți de stafiile acestora și împreună, indiferent de etnie, culte sau politici, să veghem ca astfel de fapte să nu se mai petreacă în această țară!
A răsuci la nesfârșit cuțitul într-o rană demult cicatrizată înseamnă că nu facem decât să întreținem o stare de tensiune nemeritată de nimeni!”.
Gestul premierului luat la adresa celui care reprezintă deținuții politic reprezintă un afront fără margini la adresa celor care au luptat împotriva sistemului comunist atunci când era mai greu. Un gest care necesită mai mult decât o revenire asupra sa: necesită și niște scuze.
Și ca să știm despre cine vorbim: la finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, Octavian Bjoza a fost arestat de Securitatea din Iaşi şi mai apoi exmatriculat, deoarece între anii 1956-1958 a făcut parte „împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă «Garda Tineretului Român» din Braşov, care avea drept scop înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”. A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov, la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958, pentru delictul de „crimă de uneltire împotriva ordinei sociale”. Procesul a durat o singură zi, de la ora 7.00 la ora 22.00. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele. A trecut prin închisorile Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava – Fortul „13”, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării, ca Bacul „4”, Periprava Centru şi Periprava - Secţia Grindu, de unde a fost eliberat vineri, 23 iunie 1962, ora 0.00. Consecinţe ale detenţiei politice:
– tatăl, Bjoza Ioan, este arestat şi reţinut de Securitate timp de 5 luni (octombrie 1958 – martie 1959), pentru delictul „influenţarea completului de judecată prin acte de teroare”. Tribunalul Militar Braşov îşi declină competenţa în favoarea Tribunalului Civil care îl achită. Nu a mai fost primit niciodată în serviciul avut şi a fost nevoit să presteze doar munci necalificate, nefiindu-i recunoscută vechimea de 24 de ani ca impiegat de mişcare;
– mama, Bjoza Georgeta, contabilă, a fost dată afară din serviciu, timp de un an trăind din mila altora. Este reprimită ca muncitor necalificat la aceeaşi fabrică, „Reconstrucţia” Feldioara, ca încărcător manual de cărămidă în vagoanele Căilor Ferate Române;
– pierderea terenului şi a casei părinteşti din municipiul Iaşi, familia fiind terorizată psihic, este „obligată” să le doneze statului. Era în anul 1978, când prim-secretar al Partidului Comunist al judeţului Iaşi era Ion Iliescu;
– imposibilitatea promovării în serviciu, în condiţiile în care, deşi i s-au încredinţat sarcini de conducere, a fost plătit doar ca simplu inginer;
– nu a primit locuinţă din fondul de stat;
– nu i s-a permis plecarea la muncă în ţări arabe şi în excursie în ţări occidentale;
– unicul fiu, Mircea, a reuşit la Liceul de Marină din Constanţa, dar după două luni este exmatriculat din cauza dosarului tatălui (figurează retras la cerere!!!), s-a îmbolnăvit psihic, peste mai mulţi ani, de diabet, moare la 42 de ani, lăsând în urmă doi copii, orfani de ambii părinţi;
– printr-o reţea de informatori, dintre care şi prieteni apropiaţi, Securitatea l-a urmărit de la eliberare până în 1989.

Flavius BONCEA