Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, solicită profesionalizarea managementului școlar și depolitizarea sistemul educațional prin desființarea inspectoratelor școlare județene. Economistul Marilen Pirtea este deputat liberal de Timiș, vicepreședinte al Camerei Deputaților și coordonatorul Comisiei de Educație a Partidului Național Liberal.
„Prima treaptă pentru reconstruirea încrederii în sistemul de educație din România nu poate să fie alta în afară de cea a profesionalizării managementului școlar. Simpla reintroducere a temei profesionalizării în actul de conducere a unităților din rețelele școlare poate să producă o schimbare semnificativă în bine, pentru că depolitizarea va da încredere unei largi majorități a profesorilor din sistem și va garanta pentru neutralitatea managementului carierei lor profesionale, principiul obedienței politice urmând să fie înlăturat, cu avantajarea principiului profesionalizării. Dacă principalul obstacol al depolitizării sistemului educațional este reprezentat de inspectoratele școlare județene, cele în care se concentrează instrumentele controlului politic, atunci, cu siguranță, e absolut necesar să desființăm aceste instrumente ale politizării, inspectoratele școlare de la nivel de județe”, a declarat coordonatorul Comisiei de Educație a P.N.L., Marilen Pirtea.
„În multe dintre Inspectoratele Școlare Județene se face simțită, în această perioadă, o stare de tensiune și incertitudine, din cauză că cei care se află în posturile de conducere ajung la finalul mandatelor, urmând ca Ministerul să organizeze concursuri sau să numească interimari pe posturile de Inspector Școlar General sau Inspector Școlar General-Adjunct. Fără să fie exclusă reconfirmarea pe posturi a unor inspectori generali, cei care și-au respectat cu strictețe ordinele date de la șefii politici, etapa de schimbare a conducerilor de inspectorate județene va induce o accentuare a politizării mecanismului public de conducere școlară”, completează liberalul Marilen Pirtea.
„Ministerul Educației Naționale nu explică public criteriile pe baza cărora unii dintre inspectorii școlari generali sau generali-adjuncți rămân pe funcțiile de conducere din inspectoratele școlare județene, ori care sunt criteriile pentru numirea altora noi. Se pare că devine chiar o politică oficială maniera total netransparentă de angajare a acestor funcționari publici, transformați astfel în instrumente utile pentru deplina subordonare politică a conducerilor de instituții școlare”, a explicat prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
„În mai multe județe ale țării sunt confirmate în funcțiile de conducere din inspectoratele școlare echipe de management care nu se pot baza pe rezultate școlare de top, la nivel național. Așa se întâmplă la I.Ș.J. Timiș, unde M.E.N. a decis prelungirea mandatului conducerii, desi Timișul nu este pe primele locuri în țară la rezultatele generale de la BAC și Evaluarea Națională. Un alt exemplu este I.Ș.J. Gorj, unde politizarea a mers în sens contrar, actualul inspector general devenind indezirabil pentru șeful P.S.D. Gorj, care are o altă preferință personală pentru această poziție. Nici la I.S.J. Ialomița nu se poate vorbi de transparență și bună administrare, fosta titulară de la conducerea Inspectoratului Școlar Județean revenind în post doar prin forța unei decizii judecătorești a Curții de Apel. Cazul de la Ialomița nu este singular, o situație similară fiind de curând înregistrată și la I.Ș.J. Suceava, unde inspectorul general în funcție a fost demis de fostul ministru Valentin Popa, decizie atacată în instanță de inspector, care a revenit astfel în fruntea I.Ş.J. Suceava, de unde a fost din nou demis de actualul ministru al Educației. Într-o situație aparte se află Inspectorul Școlar General de la I.Ș.J. Caraș-Severin, cel care s-a remarcat prin ieșiri publice indezirabile, cu totul politice și nepermise pentru un cadru didactic. Este un exemplu tipic de neglijență a ministerului, care-l menține în funcție pe Inspectorul Școlar General al I.Ș.J. Caraș-Severin, în pofida criticilor întemeiate care l-au vizat”, a precizat liberalul Marilen Pirtea.
„Înțelegem foarte bine motivul pentru care concursurile pentru posturile publice de conducere din Inspectoratele Școlare Județene nu sunt anunțate și procedurate în mod transparent, ba chiar mai mult, în majoritatea cazurilor concursurile sunt înlocuite de numiri temporare, pentru mandate parțiale de un an sau de doi ani. Sunt mai multe exemple, cunoscute public, care confirmă această practică a politizării rețelelor școlare județene prin numiri politice în pozițiile cheie din conducerea acestor instituții”, a comentat situația prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
„Nu mai e niciun secret faptul că alegerea conducătorilor de inspectorate județene se produce ocult, în subteranele rețelelor de influență politică ale P.S.D.-A.L.D.E., o permanentă negociere tensionată între palierul intereselor personale și de grup de influență, între influența politică de la București și cea a rețelei de interese politice din județe. Între aceste paliere politice apar de multe ori conflicte de interese, care conduc, până la urmă, la numirile interesate și dubioase de la conducerile inspectoratelor scolare județene. Să nu ne mai mirăm că tot mai mulți dintre profesorii dedicați meseriei lor văd în inspectoratele școlare doar cercuri de influență politică, prin care rețeaua politică ocultă își impune oameni loiali la conducerea școlilor, împotriva principiilor profesionalizării managementului educațional. Foarte mulți dintre noi au înțeles că inspectoratele județene nu mai pot să fie reformate și merită să fie desființate, dacă altă cale pentru depolitizare nu mai există”, a conchis deputatul liberal de Timiș.
„Solicităm M.E.N. să publice transparent pe site-ul ministerului lista nominală cu toți inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți, cu perioada mandatelor acestora, procedura prin care au ajuns să ocupe posturile de conducere din IȘJ-uri, dar și termenele la care este obligatoriu să fie organizate concursuri pentru aceste posturi, în fiecare județ, ca și metodologiile de concurs pe care M.E.N. le va aplica în aceste concursuri”, a adăugat coordonatorul Comisiei de Educație a P.N.L., prof. univ. dr. Marilen Pirtea
Cornel Seracin