Deputatul PNL Cosmin Șandru face un apel către conducerea filialei pentru a rupe urgent colaborarea cu PSD de la nivelul CJ Timiș:

„Cred că întreaga țară a fost amorțită de teoria conform căreia Ciolacu e ca și intrat în turul 2, indiferent de ce se întâmplă în campanie, pe simplul motiv că acesta candidează de la socialiști.

Însă, observând vulnerabilitățile sale majore, începând de la Hayssam, bacalaureat, covrigi, facultate ecologică, nepot pharma, meditații, CV - până la NORDIS, prietenul teroriștilor trebuia să fie cel interzis în cursa electorală de către CCR. Este un real pericol pentru țară, pentru siguranța națională.

Nu poți să vizezi prima funcție în statul român când stai la șprițuri cu teroriștii și te ascunzi, cu camarila PSD-istă cu tot, în avioanele private ale țeparilor imobiliari de la NORDIS.

Fac un nou apel la conducerea PNL Timiș de a rupe urgent colaborarea cu PSD de la nivelul CJ Timiș și de a nu mai face niciun fel de alianțe cu socialiștii în județul Timiș. Orice asociere cu PSD dăunează grav fiecărui cetățean, dincolo de calculele politice.

Interzis la stânga!”.