Senatorul Eugen Dogariu spune că industrializarea României este o prioritate importantă a Partidului Social Democrat, apărând și în programul de guvernare prezentat anul trecut. În acest sens, un prim pas a fost făcut deja luna trecută, când Guvernul a promovat Planul Național pentru Marea Industrie.

„Acest program are ca scop stimularea investițiilor în zonele industriale, astfel încât să se producă mai mult în România, încercând să reducă dependența de materiile prime importate de pe piețele externe. Este, dacă vreți, o continuare a programelor inițiate anterior, încercând să trecem de la o dezvoltare bazată pe consum la una sănătoasă, orientată spre investiții. Scopul este reducerea importurilor și, dacă lucrurile merg bine, creșterea exporturilor ”, a declarat senatorul PSD Timiș.

Programul are trei direcții de acțiune. Prima direcție constă în alocarea a 500 de milioane de euro pentru ajutoare de stat destinate investițiilor strategice în industria prelucrătoare, acordându-se facilități fiscale pentru investiții de peste 150 de milioane de euro. De asemenea, vor fi create locuri de muncă, în special în regiunile unde PIB-ul pe locuitor este sub media națională.

A doua direcție vizează alocarea unui milion de euro sub formă de scheme de ajutor de stat către marea industrie pentru decarbonizarea proceselor și utilizarea eficientă a energiei. Aproximativ 30 de companii din industriile metalurgică și chimică vor primi sprijin de până la 100 de milioane de euro per beneficiar.

Ultima direcție a planului prevede alocarea a 250 de milioane de euro pentru investiții în producția de materii prime industriale, în special în sectorul construcțiilor, pentru a reduce dependența de importuri.

Materiile prime sunt necesare dezvoltării infrastructurii și, spune senatorul PSD Timiș, „este important să dezvoltăm industria pentru a susține investițiile naționale și a ne reduce dependența de materii prime externe”.

Dogariu a declarat că toate aceste elemente cuprinse în planul de industrializare sunt în conformitate cu planurile europene privind creșterea competitivității industriale, menite să reducă dependența față de piețele externe, cum ar fi cea americană sau cea chineză: „România are șansa de a deveni, în următorii 10 ani, un hub tehnologic și industrial important în Europa, dacă reușim să revitalizăm marile uzine metalurgice și siderurgice, cu sprijin atât din partea sectorului privat, cât și a statului”.