Raul Ambruș a reușit să provoace multe nedumeriri după numirea sa în funcția de subprefect. El s-a pricopsit cu această funcție deși  intrase în PSD abia de două săptămâni, după ce vreme de trei ani a făcut jocurile USR în Consiliul Local Timișoara, anterior fiind președinte al Tineretului Liberal Timiș.

 

Numirea sa este cu atât mai curioasă cu cât vine după demisia unui subprefect respectabil, cu carieră profesională solidă și implicare politică îndelungată, respectiv Sorin Ionescu. Foarte bine a sintetizat lucrurile viceprimarul Cosmin Tabără.

 

„Sorin Ionescu, profesor, directorul unui renumit liceu din Timișoara și-a dat demisia din funcția de subprefect în urmă cu câteva zile.

 

Numirea lui Raul Ambruș în locul acestuia este asemănătoare schimbării bruște a temperaturii de la 30 grade la 0 grade!

 

Le înțelegem pe toate, dar oare respect pentru instituții nu mai există? În scurt timp nu m-aș mira dacă l-aș vedea pe Mirel Pop ca al doilea subprefect sau, de ce nu, secretar al Prefecturii!

 

Bun, lăsând glumele (triste de altfel) la o parte, numirea lui Ambruș în această funcție este un afront și la adresa PNL”, transmite viceprimarul liberal.