Negocierile dintre USR, Forța Dreptei și PMP, partidele care compun Alianța Dreapta Unită, s-au încheiat. Alin Nica a fost anunțat candidatul acestei alianțe pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, în timp ce Dominic Fritz va candida pentru un nou mandat în fruntea Primăriei Timișoara.
Alin Nica va fi și primul pe lista consilierilor județeni, unde cele trei partide vor împărți astfel primele 15 locuri: 8 de la USR, 6 de la Forța Dreptei și unu de la PMP.
„Vreau să subliniez că diferențele care au existat între mine și Alin Nica nu au fost personale, ci politice. Alin Nica este un om care crede că răul suprem este PSD și cu acest crez vom merge înainte”, a declarat Dominic Fritz.
La rândul său, Alin Nica a precizat: „Știu că s-au făcut greșeli, fiecare dintre noi suntem supuși erorii, dar cel mai important este că proiectul pe care îl gândim pentru Timiș și Timișoara transcede orice astfel de disensiune. Vrem să propunem un proiect bine gândit, bine discutat, o viziune realistă despre Timișoarea și despre Timiș”.