Biroul Permanent Județean al PNL Timiș s-a întrunit în această seară pentru a discuta situația creată de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, care a încălcat grav protocolul semnat la București între PNL și PSD.
În urma discuțiilor a fost adoptată o declarație comună, pe care o redăm mai jos.
Declarație comună a aleșilor locali liberali din județul Timiș
Noi, semnatarii acestei declarații, primari, viceprimari, consilieri locali și consilieri județeni din județul Timiș, suntem pregătiți să câștigam toate alegerile din acest an, pentru binele comunităților pe care le administrăm. Județul Timis este dintotdeauna promotorul dezvoltării, a moderației, a decenței și a soluțiilor liberale, singurele care pot aduce prosperitate, echilibru social, liniște și armonie. Nu ne lăsăm intimidați de niciun demers politic lipsit de fair play și ne pare sincer rău față de cei câțiva foști colegi ai noștri care au fost deturnați din drumul lor de către vrăjile și cântecele de sirenă ale președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis.
Din păcate, acțiunile sirenei PSD pot îndrepta către stânci întreaga corabie europarlamentară a PNL-PSD, chiar daca intenția acestuia a fost doar de a prejudicia interesele electorale locale ale PNL Timiș.
Considerăm că acest mod mărunt de a privi politica nu face decât să îndepărteze alegătorii de alianța națională, creată pentru a asigura stabilitate României și pentru a limita efectele extremismului politic din țara noastră.
Atragerea prin metode ilegitime a unor primari și viceprimari din PNL este o dovadă de lipsă de respect și de considerație față de partenerii de alianță.
În toate partidele există nemulțumiri și probleme. Întotdeauna vor fi oameni care își doresc mai mult sau nu sunt de acord cu unele decizii ale conducerii. Nu este firesc însă ca un aliat să exploateze astfel de situații și, mai mult chiar, să le provoace și să le încurajeze la nivel național.
Președintele PNL Timiș, Alin Nica, a făcut toate eforturile posibile pentru a rezolva problemele ivite pe parcursul ultimilor patru ani și apreciem felul în care a gestionat aceste situații, păstrându-se de fiecare dată în cadrul legalității și respectului atât față de propriul partid, cât și față de parteneri.
Atacul deputatului Simonis reprezintă un precedent extrem de grav care poate avea repercusiuni asupra rezultatelor alegerilor din județul Timiș. Ne va fi foarte greu să mergem către oamenii care își exprimă opțiunea electorală în cadrul alegerilor din acest an și să le spunem că aliații noștri sunt oameni lipsiți de caracter care nu respectă înțelegerile cu partenerii de guvernare și de alianță. De altfel, poziția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, este dovada că nici măcar la nivel național astfel de practici nu mai sunt tolerate, în condițiile în care România trebuie să trimită în Parlamentul European cât mai mulți reprezentanți din rândul partidelor afiliate la curentele europene principale.
Din punctul nostru de vedere, alianța PNL – PSD este deteriorată grav în Timiș, dar vom acționa ca și până acum, cu responsabilitate față de români și față de interesele majore ale acestora. Oricâte eforturi de destabilizare a situației politice din Timiș vor exista, răspunsul nostru va fi mereu același: continuarea cu calm și viziune a parteneriatului solid cu cetățenii. Vom câștiga din nou alegerile locale, în fiecare localitate și la nivel județean, pentru că, spre deosebire de controversatul președinte PSD Timiș, noi îi respectăm pe timișeni, nu-i considerăm o masă de manevră pentru asigurarea sprijinului politic de la centru pentru nominalizarea în alegeri. Nu avem nevoie de sprijinul PSD Timiș și suntem convinși că vom câștiga din nou președinția CJT prin Alin Nica, dar și localitățile din care au plecat câțiva oameni.
Mesajul nostru către domnul Simonis este unul singur: sirenele pot păcali, dar nu pot câștiga.
UPDATE!
PSD Timiș a reacționat printr-un comunicat de presă, pe care îl redăm în continnuare:
„Memorie scurtă sau ipocrizie? La această întrebare ne-am dori să răspundem când citim declarațiile președintelui PNL Timiș, Alin Nica, dar ne este greu. Cuprins de furie după ce mai mulți primari și viceprimari liberali și-au anunțat trecerea la PSD, Nica a ieșit la atac, însă argumentele sale sunt foarte ușor de combătut. Să o luăm cronologic: în 2020, când Alin Nica era doar candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, a racolat cinci primari social-democrați din Sânandrei, Sacoșu Turcesc, Teremia Mare, Bethausen și Valcani. Când a făcut-o el, n-a existat nicio problemă sau golănie. Arc peste timp, 4 ani: Nica racolează primarul comunei Otelec și iese în conferință de presă în sediul Partidului Național Liberal Timiș cu doi consilieri locali PSD. Vreo problemă? Niciuna.
Alin Nica simte că pierde puterea, iar acest lucru îl face să-și piardă mințile. Vorbește despre alianțe, dar realitatea este că între PSD și PNL există o alianță electorală deocamdată doar pentru alegerile europarlamentare. În județ, singura alianță încă valabilă este între PNL și USR. Dar, dacă tot a pomenit acest cuvânt, să vorbim pe cifre. Alianța pe care o clamează exista și când a împărțit banii primarilor din județ, iar edililor social-democrați le-a alocat 10% din bani. Restul, pe bază de culoarea carnetului de partid - obligatoriu galbenă.
În final, mai trebuie menționat un aspect extrem de important: când zeci de primari și viceprimari părăsesc un partid care se află la guvernare, nu este decât vina conducerii partidului. Dar când ești incapabil să conduci, cauți vinovați în altă ogradă. Azi, Alin Nica, a pus aleșii locali să semneze o declarație de presă comună în care a înfierat tot ce mișcă în jurul lui, neasumată însă. Surpriza poate veni în zilele următoare, când unii din semnatari vor repeta acțiunea de sâmbătă”.