O să încep cu o banalitate, şi anume că istoria e ca o piaţă de unde scriitorii îşi pot lua pe gratis câte produse vor. De altfel, nu numai ei, ci şi cineaştii beneficiază de aceleaşi posibilităţi, şi aici, pentru că tot suntem în teritoriu, dăm, printre alţii, de marele vizionar şi creator de „bunuri ale ecranului“, cu subiecte istorice, Sergiu Nicolaescu. Nu ştiu câte personalităţi în adevăratul sens al cuvântului, din antichitatea şi medievalitatea noastră, cam subţiri pe ansamblu, au scăpat de „binefacerile” lui. În preparaţiile mai sus amintitului regizor, întruchipaţi de buni actori, i-am cules de pe ecrane pe Burebista, semi-legendarul Decebal bătrânul, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Asta e ce ştiu eu, dar recuperările trecutului pot fi mult mai multe. Închizând paranteza cu filmul, să revenim la baza discuţiei, şi anume la relaţia istorie-literatură şi la tot ce poate deriva de aici. Până şi un parlamentar sau secretar, subsecretar de stat, ar putea vorbi aici substanţial. „Marele Will”, spre exemplu, ia din greu subiecte din istorie pentru dramele sale: Antoniu şi Cleopatra, Henric al V-lea, Richard al III-lea. Schiller va scrie o dramă, Wallenstein, personaj, acesta, în războiul de treizeci de ani. Ca să nu mai spunem de alimentarea literaturii de către Napoleon. În primul rând, a comis el însuşi literatură, căci scrisorile lui, mai ales cele adresate Josefinei, exact asta sunt. Pe urmă, personalitatea sa copleşitoare a constituit subiectul multor volume. În sfârşit, menţinându-ne pe acelaşi „aliniament”, ajungem la capodopera lui Tolstoi, „Război şi Pace”. La noi, multe moment istorice au avut corespondeţe literare. Cronicarii au „povestit frumos, artistic”, despre Ştefan al Moldovei până la Petru cel Mare, Camil Petrescu vizează 1848-ul, figura lui Bălcescu în „Un om între oameni”, Alecsandri şi Coşbuc se apleacă în versuri memorabile asupra Războiului de Independenţă, în sfârşit, pentru a pune capăt acestei scurte înşiruiri, acelaşi Camil Petrescu, în memorii din care caracterul dramatic nu lipseşte, imortalizează secvenţe din primul război mondial. Ajungem acum, după câteva ocoliri, şi la Marea Unire de la Alba Iulia. Ea este rezultatul - scuze pentru această clasică frază de lemn ce se spune de către tot felul de profesori doctori pe la simpozioane, în emisiuni t.v. - unui îndelungat proces istoric, desfăşurat în aceeaşi direcţie, pe ambii versanți ai Carpaţilor. Atunci, în plină iarnă, la eveniment au participat „bărbaţi, cu adevărat”, mulţi dintre ei de statură europeană, cum ar fi: Iuliu Maniu, cu final la Sighet, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Silviu Dragomir, Ioan Lupaş, Ion Vidu, Lucian Blaga, înaltele feţe bisericeşti Iuliu Hossu, cu soartă tragică sub comunişti, Traian Frenţiu, Vasile Suciu, splendid eşalon ardeleano-bănăţean, din partea „Ţării-Mumă” implicându-se în eveniment Majestăţile Lor regele Ferdinand, regina Maria, primul ministru al României I.I.C. Brătianu. Frumoasă „statuă” a istoriei noastre acest 1 Decembrie 1918. Catedrala din Alba Iulia, dealurile din jur, pentru mine parcă s-ar aduna într-un tablou făcut de mâna lui Luchian. De atunci şi până acum, dragi tovarăşi şi domni, multe s-au mai întâmplat... rodnica perioadă interbelică, catastrofa războiului al doilea mondial, instaurarea comunismului de tip sovietic, omorâtor de oameni, în special de elite, „Epoca de Aur“, caracterizată prin spălarea decisivă a creierelor, intrarea într-un regim de libertate care se dovedeşte a nu fi deocamdată de nasul nostru. Cât suntem de departe noi, cei de acum, ca şi caractere, mentalităţi, nivel intelectual, de oamenii de odinioară, an 1918, ai Alba Iuliei. Faptul că atunci când se cântă imnul politicienii noştri, pe treptele Catedralei Unirii fiind, îşi duc mâna la inimă nu înseamnă chiar nimic. O farsă în plus. Da, dacă asta-i întrabarea, s-ar putea scrie un roman, neapărat roman, căci suntem o naţie de romancieri, de o amplă respiraţie, pornind de la Marea Unire şi până acum... intitulat, să zicem, „De la Pop de Băseşti la Elena Udrea”. Chiar că s-ar citi productul, dar condeiul ar trebui să-l aibă în mână un mare maestru, poate din generaţiile mai tinere. Un alt titlu de roman, cu masive secvenţe Alba Iulia, ar putea să poarte titlul „Revărsarea Dâmboviţei peste ţară”. (Cititorule, gândeşte-te tu mai departe cam ce-ar mai fi de spus...).
Mircea PORA
