Ca şi până acum, sunt nevoit să repet foarte multe dintre lucrurile pe care le-am scris în ultima perioadă, lucruri grave care se petrec la noi în ţară. După cum se vede, nu numai ziariştii îşi bat gura, cum se spune, dar şi oamenii de bun simţ, dar pe nimeni nu interesează situaţia acestui popor. Este un lucru cât se poate de grav.
Nu ştiu de ce alegem ce alegem în momentul votărilor, nu ştiu în slujba cui sunt cei aleşi. Şi dau exemplul acesta, care pare să devină perpetuu, şi anume problema facturilor la energie. Atâta le complică şi le învârt, dar tot nu se întâmplă nimic cu ele, în sensul de a se mai micşora. Aceasta pentru că unii şmecheri au interese în toată povestea. În ţara aceasta şmecherii şi găştile de şmecheri reuşesc.
Cei de la Bruxelles trimit tot felul de indicaţii, cam ca pe timpul lui Ceauşescu.
Ne spun cât să fie temperatura în case, să facem economie, nu mai vorbesc de penibilitatea de a face duş în doi. Doamna aceasta, von der Leyen, a călcat în picioare Codul Penal Internaţional prin ceea ce a făcut împreună cu soţul ei în povestea cu vaccinurile. Noi acum cumpărăm vaccinuri la cine ştie ce valoare, când până şi preşedintele Statelor Unite ale Americii a anunţat că pandemia s-a încheiat. În aceste condiţii, de ce cumpărăm milioane de vaccinuri? Ei ni le bagă pe gât, iar noi nu facem nimic. Cei care conduc ţara îşi bat joc de popor prin asemenea nemernicii, că nu le pot numi altfel.
Se tot amână creşterea pensiilor. S-a dat o lege, dar văd că nu o respectă nimeni. Dacă nici cei care conduc nu respectă legile, cine vreţi să le respecte? Nu ştiu până când va dura această lălăială, mai ales că pensionarii, şi românii în general, au sărăcit. Mulţi dintre ei sunt muritori de foame şi uite-aşa am ajuns la un adevărat genocid împotriva acestei categorii.
Se tot măresc preţurile. Totuşi, statul român ar trebui să aibă un rol în societate, dar nu şi-l exercită. În alte ţări aceste lucruri s-au rezolvat prin intervenţia statului, dar la noi nu se doreşte rezolvarea lor.
Şi iarăşi este o gaşcă de şmecheri care profită de această situaţie. în loc ca statul să facă în aşa fel încât puterea de cumpărare a românului să crească, iar românul să ducă o viaţă dacă nu decentă, măcar la limita decenţei. Nici nu ştiu ce rol mai are statul la noi... În loc de grijă pentru popor, ei îşi măresc lefurile, care şi aşa sunt foarte mari. Toate acestea te fac să înţelegi că nici măcar bun simţ nu mai există la clasa politică.
De aceea, închei cu speranţa că odată şi odată o să-şi aducă aminte de toate cele pe care le scriu şi vor începe să rezolve, una câte una, aceste probleme, în aşa fel încât să putem scoate şi noi capul în lume şi să ne comparăm cu alte naţii de pe glob. Dumnezeu să ne lumineze calea şi să ne aşeze pe drumul cel drept.


Ştefan POPA POPA