România s-a transformat, din nou, în arena în care evoluează corul bocitoarelor.
Au plâns după industria furată la bucată, după câmpul devenit deşert din cauza hoţiei, după sănătatea devenită sursă de materie primă pentru institutul de medicină legală.
Au plâns de mila justiţiei televizate.
Şi nimeni nu a făcut niciodată nimic, căci doar la asta ne pricepem: să ne plângem.
De data asta, condus la groapă este învăţământul.
Care învăţământ?
Ăla pe care l-aţi distrus în anii ‘90?
Ale căror resturi le-aţi măcelărit constant?
Aţi transformat, spre deliciul proştilor, dascălii în anexele sărăcăcioase ale unei societăţi de „prinţişori” analfabeţi, îmbuibaţi şi auriţi, ce articulează nişte sunete şi atât.
A fi educat a devenit o dovadă de slăbiciune.
Cititul e aducător de zâmbete condescendente.
Suntem fabrici de diplome fără acoperire, un fel de cecuri în alb ştiind că în bancă ai fix 0 lei.
An după an, aţi măcelărit programe, aţi tăiat de pe listă materii, aţi inventat manualul de învăţare a prostiei şi nesimţirii, pe care l-aţi denumit pompos „educaţie de nu ştiu cum”.
Elevii îşi evaluează profesorii, părinţii îi învaţă materie, că, de, avem comitetul intergalactic al copiilor şi părinţilor.
În mod constant, cu obstinaţie şi plăcere sadică, dascălii sunt umiliţi şi puşi la colţ.
Deveniţi peste noapte nişte paria, care câştigă într-o lună venitul săptămânal al unui fotbalist de divizia C, sunt ultimii pe lista unor politicieni incapabili să rostească două fraze, gângavi cu diplome ce dau lecţii de semantică, conducând, cică, destinele unei naţii puse la pământ tot de ei.
Şcoala e ultima preocupare a întregii societăţi, de vreo 30 de ani.
Iar acum se bate ultimul cui în coşciugul numit pompos „viitorul ţării”.
Vom fi un imens deşert, populat de „beduini” cu aur la gât, ascultând la nişte boxe uriaşe manele şi scuipând seminţe.
Discuţiile dintre ei se vor limita la urlete, dorinţele, la ce vor mai pune pe masa următoare.
Vor alţii să dispărem?
Poate.
Dar, fără contribuţia noastră uriaţă la distrugerea a tot ce înseamnă România, nu se poate întâmpla asta.
Iar primul pas l-am făcut.
Dacă mai vreţi să salvaţi naibii ceva, puneţi mâna pe carte şi citiţi.
Onoraţi învăţătorii!
Plătiţi dascălii, măcar cât să poată să îşi achite chiria şi să pună o pâine pe masă!
Numai după aceea să aveţi tupeul să ridicaţi primii piatra şi să-i acuzaţi că nu fac nimic pentru o ţară care ne vrea pe toţi proşti.


Adriana STOICESCU


Titlul aparţine redacţiei