La Roma se desfăşoară Campionatul European de Nataţie, iar România, după cum se ştie, de data aceasta stă foarte bine. Acest minunat campion mondial, european şi deţinător de recorduri mondiale, David Popovici, ne reprezintă cu cinste, alături de alţi înotători. N-am înţeles şi nu am să înţeleg vreodată de ce mass-media din România nu este pregătită pentru acest eveniment, ştiindu-se că
acest băiat de 17 ani doboară recorduri după recorduri. Era clar că va fi un spectacol extraordinar la Roma. Mă întreb pentru ce se cheltuie o groază de bani pentru toate delegaţiile nenorociţilor de politicieni care se duc şi cheltuie de pomană din banii noştri şi nu rezolvă nimic, iar Televiziunea Română nu şi-a putut permite să trimită doi ziarişti care să relateze de la Roma, mai ales că se intuiau performanţele lui David, cel mai rapid înotător din toate timpurile... Am fi putut avea, pentru istoria sportului şi a noastră, foarte multe relatări de acolo, ale oamenilor care îl admiră. Numai în ţara aceasta a noastră există un nenorocit care se ridică împotriva acestui sportiv şi îi găseşte întotdeauna nod în papură; ba se leagă de el, ba de părinţii lui. Domnule ziarist, nu te duci dumneata să te ocupi de agricultură şi de alte chestii? Lasă-ne, domnule, în pace cu părerile dumitale idioate. Subliniez încă odată: de ce nu s-au găsit bani pentru trimiterea unor ziarişti TVR la Roma? Pun pariu că dacă un idiot sau doi din politică trebuia să se ducă, imediat se găseau bani. Dar nu ştiu ce puteau face acei idioţi. Daţi-mi un exemplu despre o delegaţie de politicieni care a rezolvat vreo problemă pe undeva. Niciunde! Ei se duc ca excursionişti pe banii noştri.
Mă gândesc că şi în alte sporturi ar putea această ţară dătătoare de genii am putea performa dacă am crea infrastructura sportivă. Prin sport şi cultură se duce faima unei ţări şi sper ca sportivilor să li se creeze condiţii, deoarece este păcat să nu arătăm cine suntem ca popor. Văd, de câteva săptămâni, pe ecranele diferitelor televiziuni de la noi, că tot dis- par bani de la pensii. Cum se poate aşa ceva? Apar şi dispar banii? Nimeni nu dă socoteală pentru ceea ce face? Şi nu e vorba de bani puţini, dimpotrivă, de foarte mulţi. Nu avem în ţară instituţii care se ocupă de bunul mers al acestor ministere şi nu numai? Cu împrumuturile am ajuns la aproape 50% din PIB sau poate chiar mai mult. Cum spuneam şi în ediţiile trecute, aceasta înseamnă falimentul ţării. Nu mă mai gândesc la acele ajutoare, carduri şi alte şmecherii cu care ne tot aburesc. Sunt foarte mulţi care nu au primit nici carduri, nici bani, nici nimic. Ne conduc diletanţi care nu se pricep la nimic, doar stau şi fură.
Va veni iarna. Noi vara ar trebui să ne pregătim de aprovizionarea cu energie, de verificarea instalaţiilor, astfel încât să nu apară probleme mari în distribuţie pe timpul iernii. Parcă văd că iar îi va lua iarna prin surprindere, că nu vom avea stocuri, deşi ne-au minţit că avem. În această ţară totul e la viitor: „va fi”, „vom face”, „vom avea”... Mă întreb din nou cât va mai suporta acest popor... La ce
facturi se anunţă, cred că mai mult de 50- 60% din populaţia ţării nu va putea su- porta cheltuielile la iarnă. Să ne lumineze Dumnezeu calea şi să ne aşeze pe drumul cel drept.

Ştefan POPA POPA’S