Dacă a fost posibil să fie înfiinţat un stat musulman în inima Europei la început de secol XXI, desigur, Rusia, prin conducătorul iubit, a considerat un fapt cât se poate de normal anexarea peninsulei Crimeea la ţara mamă şi la tătucul Ţar. La fel de normal i se pare astăzi lui Vladimir Putin războiul nedrept împotriva Ucrainei pentru anexarea a noi teritorii. Şi acestea fiind zise, mai precis făcute, tăvălugul măcelului a început să se rostogolească, fără a şti cu siguranţă când, unde şi cu ce consecinţe se va opri. În Ucraina războiul este în toi, au început frământări şi la graniţa Serbia - Kosovo, şi, colac peste pupăză, conflictul mai vechi Taiwan - China, sau invers, este din nou pe tapet.
China a reacţionat vehement la prezenţa în Taiwan a înaltei reprezentante americane, Nancy Pelosi, pentru că Beijingul consideră Taiwanul o provincie rebelă, care trebuie readusă sub guvernarea chineză. Ca reacţie imediată, China a anunţat că începând cu 4 august de la amiază va efectua exerciţii militare într-o zonă limitrofă Taiwanului, dar după cum a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Tokyo, Hirokazu Matsumo: „Zona maritimă anunţată de China pentru exerciţiile militare cuprinde şi Zona Economică Exclusivă a Japoniei”.
Guvernul nipon „şi-a exprimat îngrijorarea faţă de China, ţinând cont de natura activităţilor militare”, care includ „trageri cu muniţie reală”, a mai adăugat oficialul nipon.
De asemenea, Matsumo a mai apreciat că „pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan sunt importante nu doar pentru securitatea ţării noastre, ci şi pentru stabilitatea internaţională”, iar „poziţia consecventă a Japoniei a fost întotdeauna de a se aştepta ca problemele referitoare la Taiwan să fie rezolvate paşnic, prin dialog”. Dar, se pare că rezolvările paşnice ale conflictelor au fost deja uitate, de cele mai multe ori fiind lăsate să vorbească armele. Şi asta chiar în bătrâna Europă, mai precis, aici, la noi acasă.


Petru Vasile TOMOIAGĂ