Pentru a nu prolifera conceptele și limbajul confuz, Europa (cu deosebire Europa Centrală, de Est și de Sud-Est) are nevoie de o nouă paradigmă. Depășind gândirea identitar-politică bazată pe criterii etniciste, pe Kulturnation, societățile continentului nostru vor fi mai libere în a se asocia și a-și rezolva interesele comune, devenind totodată coparticipante la rezolvarea problemelor ce confruntă omenirea în ansamblul ei. O politică internă și externă a Europei va fi cu mult mai pragmatică decât politicile naționale, regionale ori zonale. Doar cei tributari ideologiilor vetuste cred în puritatea sângelui, a rasei, reluând (conștient sau nu) ideea identitară promovată de scriitorii și teologii Spaniei medievale (o înțelegere științifică a temei în cartea lui Yirmiyahu Yovel, „The Other Within. The Marranos. Split Identity and Emerging Modernity”, Princeton Uiniversity Press, 2009), ulterior, de romanticii secolului al XIX-lea imaginând comunitățile naționale prin conceptele de Volk, etnic, nép, narod, ném și neam. (Victor Neumann, „Kin, People or Nation? On European Political Identities”, Scala Publishers, London, 2021). Deși biserica catolică interzisese distincția între credincioși în funcție de proveniența etnică sau rasială, liderii ei au introdus în secolul al XV-lea o lege canonică prin care s-a făcut discriminarea rasială. Unul dintre documentele spaniole relevante în acest sens datează din anul 1449 și e cunoscut sub numele de «Sentencia Estatuto». El pune toate relele lumii pe convertiți (conversos/marranos), justificînd astfel perspectiva rasială. Când apartenența religioasă, respectiv convertirea era o demascare insuficientă, atunci convertiții erau definiți cu noțiunile de rasă și sânge. Pe astfel de fantezii s-au bazat toate teoriile moderne și contemporane ale defăimării, discriminării și excluderii.

Victor Neumann