În fiecare iarnă vedem subit că ne este frig, că electricitatea, gazul şi ceilalţi combustibili sunt extrem de scumpi, că nici la lemne nu avem acces, cu toate tăierile draconice de păduri, că deh, pentru noi, românii, tot ce ar trebui să fie al nostru nu mai este al nostru, că tot ce a fost al acestei ţări a fost înstrăinat, că poporul român a devenit copilul vitreg al unor politruci şi afacerişti puşi pe căpătuială, care taie şi spânzură, care se înconjoară de legi ticăloase şi de oameni vânduţi care ţin cu tot dinadinsul să ducă ţara la statut de colonie.
Se dau legi peste capul nostru, iar cârduri de miniştri şi prim-miniştri îndatorează ţara fără nici o noimă şi fără nici un căpătâi, nedând nici un fel de socoteală. Păi cum să iei tu, oricine ai fi, miliarde de euro împrumut pentru ţară şi să nu spui ce faci cu ei? Care e noima acestor împrumuturi fără noimă? Care e noima acelor „asumări” politice în care după ce faci prăpăd în averea ţării te iei şi pleci şi laşi în urma ta jale şi suspine? Ţară îndatorată pentru copii şi nepoţi şi sărăcie lucie pentru cei în viaţă. Acestea sunt „asumările” făcute de politrucii, indiferent de partid, de până acum. Peste 30 de miniştri în Educaţie, peste 30 de miniştri în Sănătate în 30 de ani de democraţie originală ne-au dus la unul dintre cele mai mari procentaje de abandon şcolar, la analfabetism în învăţământ şi la situaţia jalnică din spitalele vechi, ceauşiste, că despre cele noi, regionale, pe care le tot construiesc toate partidele în campanie, nici vorbă.
Cum s-au folosit comuniştii de cozile lor de topor, şi-au găsit şi noii arendaşi slugile lor, plătite, culmea ironiei, tot din banii noştri, vânduţii care pentru un blid de linte vor să ne facă să uităm de religia noastră, de familia noastră, de tradiţii şi de obiceiuri. De tot, adică. După ce ne-au înstrăinat toate-toate bunurile ţării, acum „muncesc” de zor să ne falsifice şi identitatea, să ne convingă că nu am fost şi nu suntem cine suntem de fapt.
În plină criză energetică, politicienii noştri, scumpii noştri conducători, n-au făcut nimic. Absolut nimic. Preţurile au luat-o razna şi, după ce carburanţii şi-au dublat preţurile, au „ieftinit”, vorba vine, litrul de carburant cu 50 de bani. Înţelegeţi? De la 4,5 lei litrul la 9,5 lei litrul, iar ei fac o ieftinire de 50 de bani. Şi nici măcar nu mor de ruşine. În state responsabile şi cu dragoste faţă de poporul lor s-au luat măsuri, s-au făcut plafonări... La noi, nimic! Ne-au dat pe mâna geambaşilor preţurilor şi la curent, şi la gaz, şi la carburanţi. Acum, după „frumoasele directive”, pe care le vor urma orbeşte, ne învaţă cum să facem economii la curent, la gaz şi la carburanţi, după reţetele ceauşescului care ne îndemna la încă un palton ori pătură, la statul în întuneric ori la lumânare şi la circulaţia maşinilor după numerele de înmatriculare: par, impar etc.
În plină criză economică, politicienii noştri, dragii noştri conducători, ne învaţă, când preţurile au luat-o mai demultişor razna, să facem şi aici economii. Mugur Isărescu, conform aceloraşi directive preţioase, are grijă de drăguţele de bănci şi tot măreşte dobânda, ROBOR a luat-o şi el razna, iar ratele celor care s-au împrumutat au crescut şi ele insuportabil, devenind imposibil de plătit.
Ne-au ajutat şi aici, că au venit cu amânarea platei ratelor până la 9 luni, dar cu astfel de condiţii, încât, aproape, nu poate beneficia nimeni.
Şi dacă în fiecare iarnă ne luptăm cu frigul, desigur, vara ne batem cu seceta şi canicula.
Şi la fel de adevărat, doar vara îşi aduc aminte bravii noştri conducători de pâinea şi hrana ţării. Doar în plină secetă şi-au adus aminte că n-au cerut nici un bănuţ de la Uniunea Europeană pentru agricultură, că n-au cerut un bănuţ pentru sisteme de irigaţii.
Sisteme de irigaţii pe care cu bună ştiinţă bravul lor înaintaş, pe numele său Petre Roman (care spunea că a câştigat „pariul cu agricultura”), le-a lăsat în paragină, jefuite şi distruse până n-a mai rămas nimic.
Acum mai suntem, cel mult, exportatori de materie primă, adică grâne, porumb, floarea soarelui, pentru că industrie prelucrătoare au vecinii noştri, a noastră fiind distrusă până-n prăsele.
Că deh, e greu să ai o moară, o uleiniţă, o râşniţă... E mai bine să răscumperi grăunţele vândute pe un preţ de nimic ca produs finit, de câteva ori mai scump. Şi tot aşa. Că doar conducători cu multă minte am tot avut. Şi din păcate avem în continuare.
Şi tot aceşti bravi conducători ne tot bat monedă pe scumpirile din lume, pe criza economică şi energetică din lume, dar uită cu bună ştiinţă pe unde este „lumea” şi pe unde suntem noi, noi cei care ne zbatem în sărăcie lucie, noi cei care ne-am dat votul legislaţie de legislaţie unei clase politice impotente şi corupte, mizând de fiecare dată pe „cărţi” false şi pierzătoare.
Ne scot ochii cu scumpirile din lume, dar tac chitic de cât este salariul românului, faţă de salariul unui muncitor din lumea bună a Uniunii Europene.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
