Opinii

Aşa cum spuneam în numărul trecut, graţie moftului de primar (adică mobilizarea orchestrei ansamblului „Timişul” pentru un filmuleţ în care Dominic Fritz este pe scena filarmonicii timişorene cântând „Iorgovan, frumoasă floare”, a făcut ca Festivalul Inimilor, festival de tradiţie şi de bună respiraţie culturală pentru Timişoara, să fie bugetat şi să aibă loc şi anul acesta, chit că în luna martie se declarase sus şi tare că va fi anul viitor.
Timişoara ca burg trăieşte, aproape mecanic, în mod inerţial, fără să existe impulsuri majore dinspre primărie care să-i pună în valoare trecutul, dar şi evenimentele importante care au aşe zat-o la loc de frunte pe harta României.
De când a ajuns primar D.S. Fritz evenimentele meteorologice fac ca numele Timişoarei să fie pomenit mai des în ştirile naţionale.
Uneori şi câte-o excentricitate, aşa cum a fost cea făcută de AUR (arderea drapelelor). O idioţenie demnă de acei huligani.
Mereu întârziat la competiţia cu celelalte oraşe de acelaşi calibru din ţară (Cluj Napoca, Iaşi, Braşov, Constanţa, Sibiu, Craiova) în a derula programe investiţionale majore pentru binele comunităţii timişorene (şcoli, spitale, stadioane, săli polivalente, pasaje de trecere peste calea ferată, extinderea spaţiului verde, săli de sport, bazine de înot etc.).
Având serioase carenţe manageriale, Dominic Fritz, ca şi Nicolae Robu, în loc să propună, să susţină proiecte mari şi importante, dă vina pe „greaua moştenire”.
Consiliul Local, în care USR-ul are o majoritate confortabilă, este mai degrabă o jucărie dezaxată în mâinile tremurânde ale palidului primar Fritz.
Mimarea rezolvării problemelor face parte din strategia lui D. Fritz şi a acoliţilor lui.
Răbdarea timişorenilor a ajuns la nivelul maxim, aproape de explozie. Pentru că oraşul este murdar, chiar şi în zonele centrale şi ultracentrale, dacă bate un vântuleţ, imediat apar în aer pungile de plastic sau de hârtie.
Sunt campioane la acest capitol zona Stadion, zona cuprinsă între Strada Sfinţii Apostoli şi Ion Ionescu de la Brad, zona Telbisz - Parcul Civic, zona fostei fabrici Banatul - Cimitirul din Calea Buziaşului, zona Muzicescu - Ulpia Traiana, toate pieţele agroalimentare de la Badea Cârţan, Piaţa 700, Dacia şi celelalte.
Răbdarea timişorenilor este întinsă la maximum de felul cum circulă mijloacele de transport, mai ales tramvaiele. Să treacă un tramvai de pe linia 1, 2 sau 7 la interval de 29, 27 de minute este greu de suportat. Degeaba ai panouri electronice cu LED-uri care afişează orele de sosire, dacă intervalul de trecere e aşa de mare.
Unele din aceste panouri funcţionează, iar altele au numai nişte linii sau puncte.
Unde mai pui că aceste panouri nu s-au înmulţit, aşa cum ar fi fost firesc. Ar trebui să existe în fiecare staţie de tramvai, troleibuz sau autobuz panouri cu afişarea sosirilor şi nu numai a sosirilor, ci şi a unor evenimente ce apar pe traseul liniei respective - blocarea circulaţiei sau accidente, care produc întârzieri.
Sunt multe staţii de tramvaie, autobuze sau troleibuze neamenajate. Au numai stâlpul pe care este trecut numărul liniei de transport şi, uneori, şi orarul de funcţionare (graficul zilnic şi săptămânal). Dar uneori întâlneşti în numeroase locuri staţii care fuseseră bine mobilate cu mobilier urban, unde, apoi, din varii motive, a fost luat mobilierul urban, dar altul în loc nu a mai fost pus. Exemplu: Calea Sever Bocu (Lipovei, intersecţia cu Câmpina), bulevardul Carol (între Iancu Văcărescu şi Iuliu Maniu), Calea Stan Vidrighin, în mai multe locuri, bulevardul Liviu Rebreanu, Piaţa 700, pe linia tramvaiului 7 (mai multe staţii), Calea Martirilor ş.a.
Problema trotuarelor, a pistelor de biciclete sau a benzii alocate numai transportului public sunt probleme nerezolvate.
În mai toate cartierele timişorene sunt probleme cu trotuare sparte şi „uitate”.
Chiar în faţa magazinului Shopping Center Bega sunt asemenea probleme. Nu mai vorbim de Strada Amurgului, Ciprian Porumbescu, Independenţei, Cozia, str. Gării, Paciurea, bd. Revoluţiei, str. Ofcea, Ştefan cel Mare, Demetriade, Dacilor, Mihail Kogălniceanu, Telegrafului, Baader, Tuşnad, Virgil Magearu, Romulus, C-tin Brâncoveanu, Posada, Proclamaţia de la Timişoara, Moţilor, Alexandru Odobescu, Iuliu Maniu, Rusu Şirianu, Dâmboviţa.
Parcările înseamnă o poveste tristă pentru Timişoara. Ocuparea trotuarelor şi a zonelor pietonale cu autoturisme este o practică la modă. E drept, nu numai în Timişoara.
Zona pietonală din faţa Tribunalului Judeţean a devenit în fiecare zi lucrătoare spaţiu de parcare. La anumite ore abia te strecori printre maşini.
Poliţia Locală închide ochii, mai ales că, adeseori, în flagrant este poliţia cealaltă, sau anumiţi procurori, ori anumiţi judecători.
Problemele de etică şi morală publică se pare că sunt suspendate în acel spaţiu. Fără să fie o hotărâre judecătorească. Ori, dacă vreţi, fără o hotărâre a Consiliului Local.
Să mai aducem vorba de parcurile timişorene. Neglijate. Vezi Parcul Civic, Parcul studenţesc, Parcul Doja (sau Doina, sau Carmen Sylva), Parcul Alpinet, Parcul Crucii. Aventura plantatului de pomi care se usucă în acelaşi an, graţie faptului că nu sunt udaţi la timp de către SC Horticultura, este o aventură anuală.
Campioane sunt străzile din cartierul Lipovei - Viile Fabric (str. C-tin. cel Mare, Cooperaţiei, Volta, martir Silviu Motohan, str. Sfinţii Apostoli).
Un alt aspect extrem de deranjant, la care Primăria este indiferentă, este cel al spargerii trotuarelor şi a carosabilului de către diverse firme angajate de E-on, Enel sau firme de telefonie şi rămase fără acoperire asfaltică cu săptămânile, uneori cu lunile.
La aceste firme se mai adaugă şi firmele din subordinea primăriei: Aquatim şi Colterm, care parcă au viteză mai bună la acoperirea cu asfalt, acolo unde sparg ele. Dar nu întotdeauna.
Timişorenii ştiu pe călcătura şi pe anvelopele lor aceste probleme.
Micile detalii spun mult şi multe despre capacitatea managerială a unei echipe. În urmă cu doi ani mă gândeam la o situaţie: ce caută Muzeul de Artă şi Teatrul de copii şi tineret „Merlin” în subordinea Consiliului Judeţean Timiş?
Acum socotesc că acest lucru, aparent anormal, este benefic pentru timişoreni. Dacă ar fi fost la primărie ai fi putut să te aştepţi oricând să vezi o expoziţie de fotografii la Muzeul de Artă cu Dominic Samuel Fritz, făcute de el şi de membrii familiei, ori făcute de alţii, dar cu el în prim-plan. Sala barocă ar fi locul ideal pentru aşa ceva. Imberbul director Petcu de la Muzeul de Artă ar fi fost în stare să deschidă Noaptea Muzeelor cu o asemenea expoziţie, al cărui titlu ar fi fost „Numai Dominic”.
La Teatrul „Merlin” ar putea lesne să-l interpreteze pe Pinochio sau pe câte-un păcălici.
Cât este de convingător la trombon, ar primi aplauze la scenă deschisă. De fapt ar putea, împreună cu Ruben Laţcău, Alexandra Riegler, Răzvan Stana, Simona Fiţ, Cristina Szilaghi, Jorge Gonzalez, Camelia Mingasson şi trupa cea vestită a USR-ului local cu Fritz în rol de regizor, personaj principal, scenograf şi orchestrator.
Păpuşile cu chipurile cele mai îndrăgite de el din filială ar trebui confecţionate, bineînţeles după ideile lui, culoarea ar da-o Ruben, iar cusăturile ar trebui făcute de mânuţele Alexandrei Riegler şi ale Simonei Fiţ.
În orice oraş din România primăria încurajează meşteşugurile sau serviciile puse în slujba cetăţenilor.
Cooperaţia meşteşugărească a avut un regim de protecţie şi de încurajare, indiferent ce partid sau primar a fost la conducerea oraşului respectiv.
Tarifele de închiriere a spaţiilor au fost modeste, în aşa fel încât o frizerie, să zicem, să poate face faţă situaţiei.
În condiţiile actuale, când tarifele la utilităţi au crescut într-un ritm ameţitor, grevând serios activitatea cooperaţiei meşteşugăreşti, Primăria Timişoara s-a gândit să mărească taxele la frizerii.
Consecinţa: frizeria de pe strada Vasile Alecsandri (lângă Centrul de Proiecte) s-a închis.
Este „meritul” lui Fritz şi al lui Laţcău, viceprimarul habarnist.
Din păcate spiritul civic timişorean s-a cam tocit. Nu există reacţii la abuzurile şi neglijenţele făcute de Fritz şi ai săi.
Nesimţirea, minciuna, corupţia şi escrocheriile acestora nu sunt taxate în niciun fel de organizaţiile civice.
Să fie de vină „proiectele” care sunt finanţate prin Centrul de Proiecte?
Coltermul este un exemplu al nesimţirii, neglijenţei şi managementului sub orice critică al primăriei condusă de Fritz.
Amenzile imense aplicate Coltermului nu sunt plătite din buzunarul lui Fritz, ci din al nostru.
Civismul timişorean tace.
Abuzul nepedepsit naşte alte abuzuri. Există numeroase exemple pentru asemenea situaţii.
Sau altă situaţie: marile familii de fraţi timişoreni, îmbogăţite după Revoluţie peste noapte, prin mijloacele nu tocmai ortodoxe (Cristeştii, Tenderii, Şandorii), care, ca să dea bine pentru opinia publică, au scos nişte creiţari pentru o galerie de artă sau un festival, bineînţeles, din profit.
Dădea bine la imagine.
De când a venit echipa Fritz şi Riegler, fraţii au trecut şi ei la rândul lor la caşcavalul primăriei, primind, cu generozitate, sume foarte mari, în aşa fel ca profiturile lor uriaşe să nu se micşoreze cu niciun cent.
Alte proiecte, mult mai importante şi mai utile societăţii, au rămas pe dinafară, din cauza risipei banului public.
Sunt atâtea lucruri care funcţionează anapoda din cauza lui Fritz şi a acoliţilor lui, că te iei cu mâinile de cap.
„Concursurile” pentru angajări pe postul de conducere, o afacere în stil „Panama-Fritz”.
„Licitaţiile” pentru diverse proiecte, mascate cu grijă de către mafia useristă.
„Reorganizarea” cu cântec a direcţiilor şi serviciilor din primărie este o altă problemă care evidenţiază stilul balcanic şi corupt al administraţiei Fritz.
Bâlbele, dar şi neglijenţele sfidătoare, au ajuns caracteristici ale administraţiei Fritz.
Cazul schimbării Simonei Neumann de la Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană este o probă a nesăbuinţei şi a creării unui conflict cu organismele europene de resort.
Chiar dacă Simona Neuman a avut neîmpliniri, se putea evita această situaţie. O altă problemă, promisă aproape ca un slogan în campania electorală: fără corupţi, fără birocraţie, reducerea funţionărimii parazitare din primărie şi instituţiile pendinte de primărie a rămas promisiune, ca şi celelalte, neonorată.
A crescut în mod exagerat numărul consilierilor, a crescut numărul celor care sunt efectiv băgători de seamă.
Externalizarea unor servicii nu a dus la scăderea numărului de angajaţi pe felia respectivă.
Risipa banului public se face prin mai multe canale: a) număr exagerat de funcţionari; b) salarii foarte mari, începând cu primarul, în primul rând; c) plata unor chirii mari, când ar fi trebuit să găseşti soluţii mai bune (cumpărarea sediului Bancpost la o sumă de 3.000.000 de Euro cu plata în mai multe tranşe, aşa cum negociase N. Robu, era o soluţie mult mai bună şi convenabilă financiar, dacă s-ar fi gândit mai bine cu căpşorul lui, cam gol de idei. Era şi lângă primărie şi puteai să strângi mai multe servicii risipite prin oraş în acelaşi loc).
Mai sunt câteva luni până la „Timişoara - Capitală Culturală Europeană”. Nu s-a realizat niciun proiect instituţional major.
Numai mărunţişuri gestionate de câteva ONG-uri şi Centrul de Proiecte.
Casa de Cultură a dispărut din peisaj, cum era şi firesc, cu o asemenea directoare, care n-a fost în stare să repare treptele marmorate ale intrării (aşa va întâmpina oaspeţii din ţară şi din străinătate la Festivalul Inimilor).
Celebrul „Centru Cultural”, care ar fi trebuit să se nască în aceşti ani, nici măcar n-a mai intrat în discuţie de la venirea lui Fritz la primărie.
Taie în continuare panglici la câteva proiecte de mică amploare, gândite şi începute pe timpul lui Robu.
Fritz nu are viziune. E clar.
Turuie într-una. Emite tot felul de judecăţi de „valoare”, cică până acum am avut „intransparenţă totală”. Aoleu!
Păi se pare că „instransparenţa“ este mai degrabă un atribut al lui şi al acoliţilor săi.
Pactizând total cu abuzurile de la Casa de Cultură, de la Centrul de Proiecte, de la S.A. Pieţe, de la Colterm etc.
A blocat timp de mai bine de un an Asociaţia Timişoara Capitală a Culturii Europene, încercând, cum se zice, „să îngraşe porcul în Ajun”. Lucru care stabileşte clar incompetenţa şi dezorganizarea produsă de inserţia politică useristă.
În 2023 ar fi trebuit ca Timişoara să fie foarte sus. Din păcate, un oraş cultural major, aşa cum este Timişoara, a fost fracturat de abuzurile şi incapacitatea managerială a lui Dominic Samuel Fritz.
Dă din gură şi atât. Îi merge meliţa şi atât. Dă vina mereu pe ceilalţi, încercând să-şi acopere incompetenţa şi incapacitatea managerială.
Oricâte vorbe ar scoate, oricâte perdele de fum ar ridica, în urma lui nu prea rămâne nimic.
De aceea Dominic se va asocia cu găunoşenia, falsitatea şi ineficienţa. Adică Dominic de nimic.
Cine-şi imagina acum doi ani de ce este în stare Dominic şi echipa lui? Echipă? O şleahtă de neisprăviţi, care s-au înfipt ca ploşniţele în corpul Timişoarei.
Nenorocul nostru se va termina într-o zi.
Varianta cu Dominic, de nimic, deja se întrevede la orizont.
S-ar putea ca Fritz să nu-şi termine mandatul. În câte belele s-a băgat, s-ar putea să ajungă cu multe dosare pe masa procurorilor şi a DNA.
Cum se zicea într-o vreme: ori la primărie, ori la brutărie.

Cornel SECU