Cultura Banatului este reflectată în mare măsură prin calităţile manifestărilor tradiţional-folclorice, exprimate prin cântec şi joc. De regulă, în memoria colectivă rămân numele soliştilor vocali. Cine poate să-i uite pe: Mariana Drăghicescu, Ana Munteanu, Achim Nica, Ana Pacatiuş, Traian Jurchela, Iosif Ciocloda, Nicoleta Voica, Tiberiu Ceia, Petrică Moise şi mulţi alţii, chiar dacă o mare parte dintre ei ne mai cântă acum doar din cer. Frumuseţea momentelor create de aceşti artişti n-ar fi fost posibilă fără instrumentişti pe măsură, care, prin măiestrie şi talent asigură acompaniamentul necesar. Instrumentul care a reuşit cel mai bine să se identifice cu muzica din Banatul românesc este torogoata (taragotul). Prin aducerea, cu 100 de ani în urmă, a taragotului de pe tărâmurile ungureşti, Luţă Ioviţă, (n. 6.01. 1883, Dalci, CS - d.1954, Timişoara) este considerat ca fiind primul român care a folosit taragotul, dând o culoare cu totul deosebită folclorului bănăţean. Parcă nici un instrument nu reuşeşte, ca şi torogoata, să se îngemăneze aşa de bine cu glasul cântăreţului, în tânguirea unei doine (ex. „Trandafir cu creanga-n apă” – cântată de Ana Munteanu ), sau pe ritmul unei ardelene (ex. „Când nu-i mândra lângă mine” cântată de Achim Nica). În această sută de ani, lista bunilor taragotişti bănăţeni a devenit destul de lungă, cuprinzând nume de mari virtuoşi, cum ar fi: Ion Murgu, Gheorghe Cherciu, Luţă Popovici, Pavel Roşu, Pavel Cebzan, Dorin Cuibaru, Luca Novac, Ion Peptona, Marius Cîrnu şi mulţi alţii. Pe unii, am avut bucuria să-i cunosc şi personal, trăind chiar alături de ei emoţiile momentelor de spectacol, organizate cu diverse prilejuri, mai ales în perioada 1970-1980. Îmi amintesc de Pavel Roşu, (care cânta la un taragot făcut anume - „cu priză inversă”), a cărui supremaţie în arta taragotului i-a fost recunoscută chiar de faimosul Dumitru Fărcaşu, cu prilejul unui festival studenţesc organizat la Iaşi. De la taragotistul (recent plecat în „ansamblul cerului”) Pavel Cebzan, am încercat să fur un dram măcar din excelenta abilitate de a folosi în paralel clarinetul şi taragotul. În 1973 am avut şansa să achiziţionez un taragot, după ce l-a selectat şi probat, cel ce-avea să devină „torogoata de aur a Banatului”, celebrul Luca Novac – şi el cu sufletul urcat la ceruri, încă de anul trecut. Cu prilejul regretabilelor pierderi, au fost destui care priveau cu scepticism viitorul torogoatei în Banat. Mare mi-a fost bucuria, când, zilele trecute am asistat în sala Liceului de muzică „Ion Vidu” din Timişoara, la un mic spectacol-audiţie susţinut de elevii prof.dr. Marius CÎRNU. Elevii taragotişti au impresionat prin acurateţea şi seriozitatea cu care-şi susţineau melodiile autentic-bănăţene pregătite, dovedind o inspiraţie vizibilă din tehnica şi rafinamentul mentorului lor, dar şi din spiritul celebrilor lor înaintaşi. Viitorul taragotiştilor bănăţeni „sună bine”, în condiţiile formării lor, nu „după ureche”, ci urmând studii liceale şi universitare în specialitate. An de an sunt remarcabile rezultatele elevilor Profesorului Marius CÎRNU - doctor în muzică, (calificativ „magna cum laude”), poli-instrumentist şi de 25 de ani profesor titular la catedra de clarinet. De reţinut câteva nume de taragotişti, cu mari perspective de consacrare: Adelin POPA, (clasa a VII-a), Fabian BOLDIZSAR, (clasa a X-a) şi Darius BADAU (clasa a XII-a) - recent premiat cu premiul 2 la Olimpiada Naţională de interpretare. Să nu-i omitem şi pe clarinetiştii performeri „marca Marius Cîrnu”: Patric SPOREA (clasa a VIII-a) şi Denis FLOREA (clasa a XII-a), cu multe premii importante obţinute în competiţii naţionale. Să avem convingerea că, printr-o bună pregătire, condusă direct de muzicieni virtuoşi ai instrumentului, torogoata bănăţeană îşi va putea păstra în continuare renumele.
Ambrozel: „Tăt aşa mă bace gându”(Luţă Ioviţă)