Helionul, clubul şi publicaţiile lui au avut un 2021 excepţional. Adversarii noştri ne invidiază, dar mulţi dintre cei care ar trebui să ne fie aproape nu numai că n-o fac, însă se comportă mai degrabă ca duşmani veritabili. Acest lucru se manifestă pregnant mai ales de către noua conducere a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, insituţie sub patronajul căreia ne aflăm din 2012.
În 2021, dna Camelia Mingasson, cea care i-a urmat lui Pavel Dehelean la conducerea Casei Municipale de Cultură, ne-a dus cu zăhărelul, spunând că bugetul Casei a fost modificat de Dominic Fritz şi că ea, nouă fiind, nu poate decât la rectificări să ne ajute. Să nu-ţi vină să crezi. Fritz şi-a băgat pixul în bugetul Casei de Cultură. Au fost două rectificări; una în iunie şi alta în septembrie, dar, ce să vezi, nu s-a găsit niciun sfanţ pentru Helion, chit că în bugetul aprobat la începutul lui aprilie 2021 figuram cu trei apariţii duble la revista tipărită şi cu o apariţie la Biblioteca Nova.
Sigur că dna Mingasson este un comunicator prost, pentru că merge să minţi o dată, să tromboneşti a doua oară, să nu spui adevărul nici a treia oară, dar a patra oară... ajunge. Să-ţi ascunzi incompetenţa ca struţul este o formulă care poate să funcţioneze o lună-două, dar cu sprijinul primăriei, al comisiei de cultură, condusă de dl Răzvan Stana, şeful comisiei îşi transferă mereu competenţele dlui Jorge Gonzales. „Competenţele” dlui Jorge Gonzales sunt ceva mai sus decât ale lui Răzvan Stana, pentru că ale acestuia sunt cam la genunchiul broaştei. Jorge Gonzales şi Răzvan Stana habar nu aveau de bugetul Casei de Cultură, dar, ceea ce este şi mai grav, nici nu doreau să ştie. Adică nu-şi asumau nici un fel de responsabilitate. De ce oare?
Într-un număr viitor al revistei noastre sau şi în altă publicaţie locală vă vom prezenta lanţul trofic Dominic-Ruben-Simona şi, cu voia dvs., cititorule, fătuca (era să zic fetiţa) Camelia, cea izbânditoare la concursul organizat cu surle şi trâmbiţe pentru ocuparea, pe baza unor competenţe istorice, a postului de director al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara.
În toamna lui 2021 dna Camelia Mingasson a spus, ţineţi-vă bine, că bugetul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara este secret, sau, oricum, nu mi-l spune mie. Martoră a fost la discuţie dna Doina Anghel, instructorul sub oblăduirea căruia se afla clubul Helion.
În toată lumea civilizată şi democratică, atunci când se face un buget pentru anul care urmează, fie că este o instituţie publică sau intreprindere privată, îi chemi pe cei implicaţi şi discuţi cu ei ce şi cum. Dna C. Mingasson probabil a lipsit la cursurile de management financiar din Franţa ori crede că, probabil, acest lucru este pasabil altora.
Dna C. Mingasson a mărturisit că în viaţa ei de până acum nu a citit decât o carte de s.f. scrisă de I. Asimov. Despre revista Helion, cea tipărită, nu e cazul să discutăm, pentru că nu are cuprinsul în limba franceză.
Sunt vremuri tulburi şi nefericite pentru Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, şi, observând ce se întâmplă pe la Consiliul Local Timişoara, pe la Centrul de Proiecte al Primăriei Timişoara, aş zice că vremurile sunt nevolnice pentru toată Timişoara culturală.
Când ai asemenea obstacole, este ca şi cum pe o şosea cu asfaltul în regulă ar apărea stânci şi bolovani pe ambele sensuri de circulaţie.
Cred că în afara Casei de Cultură a Municipiului Timişoara orice instituţie de cultură, de la cămin cultural, la centru cultural de orice rang din România, s-ar bucura să aibă clubul Helion sub acoperişul ei.
Pandemia e un fleac pe lângă bolile pe care le au diriguitorii actuali ai Timişoarei.
Sunt boli grele, însă leacurile sunt tot în bătătura lor, iar ei nu ştiu decât un singur joc: tontoroiul. Sau, dacă despărţim cuvântul, ar fi cam aşa: tont - o - roiul.
Cu răbdarea caracteristică neamului nostru vom sta şi vom aştepta. Dar nu prea mult, că peştele s-a stricat şi pute, pute, de-abia mai poţi să respiri.
Acum peste câteva zile vom avea a şaptea Conferinţă Internaţională Helion. Organizată fără niciun sprijin din partea Casei de Cultură a Municipiului Timişoara. Am avut în zilele de 25 şi 26 martie a.c. o foarte reuşită SESIUNE HELION. Poate cea mai bună din ultimii 15 ani. A funcţionat ireproşabil, ca un ceas elveţian. Calitatea comunicărilor şi a întregului program a fost de nivel european. Nici aici Casa de Cultură n-a mişcat un deget.
Concursul Naţional de Proză Scurtă Helion, ediţia a 37-a, se va desfăşura la fel, adică fără sprijinul Casei de Cultură a Muncipiului Timişoara.
Printre marile idei ale Cameliei Mingasson, trecute prin filtrul gândirii ei mlăştinoase, a fost şi neplata premiilor concursului Helion, la ediţia din 2020 (care trebuiau făcute în 2021, aşa cum se încetăţenise obiceiul), nici pe cele din 2021 (care s-au acordat în luna martie a acestui an).
Vremuri faine, nenică.
Incompetenţă, falsitate, abuz în funcţie, minciuni şi minciunele, mofturi de 24 de carate. Şi caractere cu două zerouri în faţă. Toate la un loc, ca într-un car alegoric oprit când pe Bd. C.D. Loga nr. 1, când pe strada Miron Costin nr. 2, când pe strada Vasile Alecsandri, lângă fosta frizerie (mă rog, n-ar avea voie că e stradă pietonală, dar Dominic Samuel Fritz şi Ruben Laţcău aprobă staţionarea înzorzonatului car alegoric).
Aşadar o gaşcă de incompetenţi, care confundă banul public cu propriul buzunar, care fără jenă îşi face mendrele, lucrând la marginea legalităţii. Problema este cât vor mai fi lăsaţi aceşti nemernici să-şi facă de cap în Timişoara. Sper ca proverbul cu ulciorul să se aplice cât mai repede acestor neaveniţi, care sunt nişte sulfuroşi şi neispraviţi. O adunătură de flecari şi palavragii care irosesc banii timişorenilor. O clică de joasă speţă, care, sper, ca în scurt timp va fi spulberată.
Helionul este un brand al Timişoarei, lucru pe care noii diriguitori nici nu-l ştiu, dar nici nu vor să-l afle. Aferim. Vom reveni ori de câte ori e de trebuinţă.


Cornel SECU
Material preluat din Helion, nr. 1-2/2022