Un bun şi vechi prieten, domnul farmacist Dafin Handrea, dându-mi un telefon, m-a întrebat printre altele dacă am cunoştinţă despre volumul intitulat „Istoria Literaturii Române Contemporane”, apărut la editura Polirom sub semnătura domnului Iovănel. „Na, zic, că m-ai prins, am auzit de apariţia cărţii, dar nu ştiu nimic despre autor”.
La o primă privire, ar fi vina mea pentru această ignoranţă, la o a doua, s-ar putea ca domnul Iovănel să fie doar un copac dintr-o pădure de noi critici, pierzându-se astfel fără identificare în masa de arbori.
Eu pentru istoriile literare recunosc, votând cu ambele mâini, un singur nume: G. Călinescu. Omul acesta a avut şi geniu, şi cultură cât cuprinde, şi talent inegalabil la scris, şi simţ critic. Punându-le pe toate acestea la bătaie, fără calculatoare şi alte ajutoare tehnice, a reuşit, sub titlul de „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, să dea la iveală o capodoperă. Pot fi lipsuri de percepţie şi aici, dar opul, per ansamblu, copleşeşte. Totul, de la înalţii prelaţi mânuitori de condei, cronicari, Văcăreşti, până la contemporanii autorului, an 1941. Toţi compartimentaţi pe tematică, orientări ideologice, crezuri, aptitudini stilistice. Poeţi, romancieri, dramaturgi, critici, eseişti.
Pe urmă, după război, a venit proletcultismul, ucigaşa cenzură, realismul socialist, literatura de proslăvire a conducătorilor de partid şi finalmente haosul actual când, contra unor sume de bani, poţi să-ţi treci la activ câte cărţi „vor muşchii tăi”.
Criticii interbelici treptat au lăsat condeiul din mână, frânele şi arbitrajul literar trecând pe umerii unor generaţii mai tinere. A început şi o regionalizare literară, centre de iradiaţie scriitoricească fiind, alături de Bucureşti, Iaşul, Clujul, Timişoara, Sibiul, Craiova, Piteştiul, Bacăul. Eu zic că mult prea mult unde sunt nu puţini concetăţeni care nu citesc nici măcar o carte pe an.
Au apărut generaţiile literare, tot la zece ani câte una. Stilul de scriere s-a modificat şi el, eu zic că în rău. Se publică masiv poezii aberante, pagini încâlcite de proză, care pur şi simplu nu pot fi citite.
Lumea din care „scriitorii” ar putea extrage material pentru diverse personaje s-a uniformizat la modul tâmp. Politicienii sunt o masă de incompetenţi şi hoţi, producătorii de cultură, neglijaţi, stau pitiţi în tufe, fără voci, pe străzi, prin blocuri, e o lume umilă, preocupată de ziua de mâine, cei câţiva îmbogăţiţi dau spectacole lamentabile de vulgaritate, lipsă de bun simţ, cântăreţii de manele, interlopii, în frunte cu mai noul Tzancă Uraganul, cresc numeric, o lipsă de autoritate se face simţită peste tot.
Atunci, de unde o aşa bogată literatură cu accentul pus pe romane care, culmea, aproape toate sunt excepţionale? De unde atâţia poeţi, atâţia teoreticieni?. Hai să fim serioşi cu inflaţia asta!
Dacă ar apărea doi, trei critici exigenţi, instruiţi, nepărtinitori, şi s-ar pune pe treabă, nici 20 la sută din „oastea scriitoricească” n-ar mai rămâne.
În ce mă priveşte, dacă sunt producător de literatură sau doar de maculatură, se va vedea. Dar în condiţiile actuale de toxicitate şi creatoare, şi critică, să mă scuze excepţiile, eu nu mai trimit volume nimănui. Mă mulţumesc ca tot ce mai produc să postez pe FB. Deci, în dialog direct cu publicul liber la lectură şi păreri. Dacă la un fragment de proză am 40-50 semnale de lectură, mă simt mulţumit, am realizat ceva. Până la urmă „Vox populi, vox Dei”.
Şi ar fi şi mai mulţi admiratori dacă aş posta farfurii cu fripturi, cafele, torturi sau mâţi cu pipe-n gură. De altfel, au scris despre mine şi le mulţumesc pentru asta, Dorin Murariu, Florin Corneliu-Popovici, Bedros Horasangian, Cornel Ungureanu, regretata Olimpia Berca, regretatul Gheorghe Mocuţa şi cu diverse ocazii şi alţii.
Prietenul meu, pentru a încheia, mi-a spus că eu nu figurez în lucrarea domnului Iovănel. Explicaţia e foarte simplă. Ori nici un volum de-al meu n-a ajuns la dânsul, ori a ajuns şi a fost socotit maculatură, ori domnul autor nu are percepţie pentru ce scriu eu. Noi să fim sănătoşi într-o ţară cam nesănătoasă.


Mircea PORA