Termenul de lepădare este destul de popular, dându-i-se sens de înlăturare, abandonare sau respingere a unui obiect. Pentru mulţi creştini participanţi la ceremonia religioasă de botez al copiilor, a rămas în memorie momentul din prima parte a Sfântului Botez, alcătuit din lepădările de satana, în esenţă rugăciuni de alungare a duhurilor necurate. În numele copilului, naşul, stând cu faţa către apus, rosteşte „mă lepăd de satana şi de toate lucrurile lui…”. Sfinţirea copilului prin Botez se face după ce din sufletul său a fost alungată orice lucrare necurată, pentru ca în el să se sălăşluiască Duhul Sfânt, considerându-se un ritual de iniţiere, copilul botezat nefăcând pentru sine însuşi o mărturisire de credinţă. Este cunoscută şi practica botezului adulţilor, dar ca şi un ritual al confirmării, în care, cel deja botezat îşi asumă public responsabilităţile legământului său prin botez şi îşi face propria mărturisire de credinţă. Într-una dintre scrierile sale pline de înţelepciune, părintele Arhimandritul Cleopa Ilie, recomanda ca înainte de a-ţi călca pragul casei tale, să zici mai întâi: „Mă lepăd de tine, satană, şi de cinstirea ta, si de slujirea ta şi mă unesc cu Tine, Hristoase!”. În viaţa noastră pământeană, conştientizându-ne păcatele, trăim de multe ori momente, în care simţim nevoia de alungare a duhurilor necurate care ajung să ne cuprindă. De fapt, nici un om nu se poate feri întotdeauna de păcat. Nici prin spovedanie nu se împlineşte în mod absolut iertarea păcatelor, ci doar se creează o oportunitate prin care fiecare îşi poate căuta o cale de restabilire a relaţiei cu Dumnezeu. Ştim din Sfintele Scripturi că omul a căzut în păcat, ispitit de satana - tot un înger, ... dar, unul răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. După psihologia motivaţională a lui Abraham Maslow, se cunoaşte nevoia firească a omului de autoîmplinire, de autorealizare, auto-actualizare. Cu voia lui Dumnezeu, se ajung în fruntea comunităţilor din care fac parte, conducători cu înaltă personalitate, cu notorietate remarcabilă, dar care nu înţeleg să-şi păstreze demnitatea şi să dovedească pe deplin responsabilitatea pentru ceea ce fac. Observăm destule situaţii în care unii, îmbătaţi de puterea supremaţiei, ispitiţi de satana, nu-şi mai controlează atitudinile. Pentru ei este mult mai necesară lepădarea de sine, o lepădare de egoism, cu dorinţa clară de întoarcere la egalitate, la frăţietate, la iubire. Într-o mărturisire, părintele Calistrat, îşi exprimă totuşi îndoiala că omul este capabil de a se lepăda în totalitate de satana, dar este de datoria lui, cu smerenie, să-şi dorească acest lucru şi să-I ceară ajutorul lui Dumnezeu, în acest sens. Tot mai multe voci ale unor învăţaţi, ne atenţionează asupra unei reale crize ale conştiinţei creştine. Se trece prea uşor cu vederea peste fapte grave, şocante, de sorginte satanică, prin care se compromit, se falsifică şi se răstălmăcesc valorile pozitive ale credinţei. Constatăm cu dezamăgire că suntem înconjuraţi de atâtea lepădături, oameni lipsiţi de caracter; persoane depravate, corupte, decăzute. Acest profil l-au dovedit şi acei „eroi” ai armatei ruse, care au provocat în Ucraina atâtea crime, distrugeri, panică şi disperare. Este strigător la Cer, cum un popor creştin, care a dat lumii atâţia oameni de valoare, să se lase indus în eroare de o propagandă atât de păcătoasă, care, pe un pretins fond anti-nazist, îşi urmează o cale vădit antidemocratică şi imperialistă? Cum se poate tolera ca în frunte să ai o conducere care a determinat o criză de proporţii, cu ameninţări pentru întreaga umanitate, prin posibilitatea autodistrugătoare a folosirii armelor nucleare? Nu sunt destul de convingătoare lecţiile date de istoria atâtor războaie barbare? Este cazul unei reconsiderări ale propriilor idealuri ale poporului rus. Lepădaţi-vă de Satan!

Ambrozel: - „Ascultaţi învăţătura, ca să ajungeţi înţelepţi, şi nu o lepădaţi”. (Solomon 8.33)