Zilnic, fiecare dintre noi suntem bulversaţi de o serie de informaţii contradictorii, suntem asaltaţi de fel de fel avertismente, de atenţionări asupra viitorului dezastruos. Suntem mereu tracasaţi de răul care ne va veni. De aici ne apar supărările, disperările, cu risc de alunecare spre depresie ori atac de panică. De multe ori şi media concurenţială, îşi are partea de vină. Din dorinţa de a-şi vinde mai bine „produsul”, conferă informaţiei forme atractive, cu accent mai mult pe aspecte negative, de nesiguranţă, de periculozitate la tot pasul. Astfel, creşte stresul - ca afecţiune recunoscută deja ca „boală a secolului” şi de care suferă aproape toţi românii. O soluţie dovedită ca eficientă este meditaţia, care oferă şansa fiecăruia de a-şi recăpăta starea de bine, de liniştire sufletească, de revigorare a capacităţilor proprii de gândire şi soluţionare a problemelor. Practicarea meditaţiei este regăsită mai ales în istoria vastă a religiilor, de fiecare dată având ca scop starea de „mai bine” a individului sau a comunităţii de practicanţi. Aşa am aflat că, acest fenomen mental biofizic, bazat pe o concentrare asupra unui gând sau unui subiect spiritual, ne poate asigura o descătuşare a stării de stres, cu şansa parcurgerii unor nivele succesive, până la obţinerea eliberării spirituale. Meditaţia se poate realiza sub mai multe forme. Spre exemplu, meditaţia naturală se rezumă la simpla observare a tot ceea ce există interior şi exterior, la cunoaştere, fiind forma de a simţi natural viaţa. Meditaţia creştină este o formă de rugăciune în care se face o încercare structurată de a conştientiza şi de a reflecta asupra revelaţiilor lui Dumnezeu, un proces de concentrare deliberată asupra gândurilor specifice şi de reflectare a semnificaţiei lor în contextul iubirii lui Dumnezeu. Cu 45 de ani în urmă, în România s-a iniţiat mişcarea transcendentală, bazată pe meditaţia transcendentală – în fapt o tehnică mentală de inspiraţie orientală, simplă, antistres, naturală, lipsită de efort, care permite conştient minţii să se liniştească, până la cel mai rafinat nivel al ei. Mişcarea a atras un număr mare de intelectuali, mânaţi de intenţia lor declarată de a determina atingerea unei stări de coerenţă şi puritate în populaţie, care să conducă la evitarea elementelor perturbatoare, care ar putea influenţa negativ ţara, ridicându-i astfel gradul de invincibilitate. Regimul comunist, interpretând mişcarea ca fiind de tip sectant, cu pregnant caracter mistico-religios, (actul în sine considerat ca fiind chiar un „uriaş complot antisocialist”), în 1981 aceasta a fost anihilată, iar aproape 400 de intelectuali de elită au fost pedepsiţi „exemplar”, prin suspendarea dreptului de exercitare a profesiilor, un gest clar de intimidare a intelectualităţii. În aceste zile, meditaţia a devenit din nou un subiect de dezbatere publică, dar din perspectiva definirii acesteia ca formă particulară de pregătire a elevilor, în vederea susţinerii unor examene. Problema iscată este decizia ANAF de a impozita veniturile însuşite de meditatori rezultate din ore de meditaţii. Am observat multe reacţii impotriva acestei acţiuni şi critici aspre asupra sistemului nostru de învăţământ. Poate ar fi bine ca fiecare dintre noi să medităm la unele momente din evoluţia societăţii post-decembriste: mai la început, s-a acuzat „sula” democraţiei în coasta socialiştilor, apoi corupţia sancţionabilă doar la nivelul „celorlaţi”, camerele de supraveghere şi alte măsuri de excludere a posibilităţilor de copiere la examene, măsurile antiplagiere ş.a. În fond, au fost etape de curăţire morală a societăţii. Oare, în mod sincer, de ce tinerii/părinţii apelează la meditaţii? Dar cei care obţin venituri din aceste servicii, de ce n-ar fi corect să şi le declare, în vederea impozitării?
Să medităm înspre mai bine, păstrându-ne egali în faţa legii!
Ambrozel: - „Excesul de meditaţie paralizează viaţa” (George Călinescu)
