De peste două mii de ani trăim minunea Învierii.
Trăim punerea noastră în Lumină, trăim devenirea noastră iar şi iar, suprem, în mod absolut.
Cu fiecare an, cu fiecare curăţire ne propunem să fim mai buni şi mai generoşi, mai milostivi şi îngăduitori, mai atenţi faţă de „aproapele” şi nevoile lui.
Eşuăm de cele mai multe ori, prea atenţi la nevoile noastre efemere şi imediate, când veşnicul eu, în mândria noastră, primează şi ne înfrânge.
Lupta aceasta cu noi înşine, faptul că dorim din tot sufletul să renaştem curaţi ne dau încă dreptul să sperăm.
În această nădejde, spre mântuire pot să meargă şi cei care au ajuns mai târziu la credinţă, cei din al doisprezecelea ceas.
Dumnezeu, jertfindu-şi unicul Fiu, vrea prin „sângele curat al Mielului” să răscumpere păcatele întregii omeniri, să îi ierte pe toţi, cu păcate mai mici ori mai mari, mai uşoare ori mai grele.
Dar cine poate să cântărească păcatele?
Dar cine poate să ştie care sunt mici ori mari?
În drumul credinţei noastre cădem, ne ridicăm şi cădem iarăşi spre a ne ridica.
Important este să credem, să dorim să primim Lumina.
Cu atât mai mult astăzi, când omenirea este atât de încercată.
Molima pandemiei ne-a secerat fără osebire: tineri ori bătrâni, bogaţi ori săraci...
Molima ne-a făcut mai temători, dar ne-a dat şi gânduri noi în privinţa micimii şi neputinţei noastre...
Acum războiul în care suntem, prin graniţa cu el, prin cei care vin şi ne cer ajutorul...
Şi, poate cel mai greu de purtat, războiul cu noi înşine, cu invidia, lăcomia, răutatea, război din care, de cele mai multe ori, ieşim înfrânţi.
Dar să ne amintim ce spunea Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
Iisus a murit pentru tine şi pentru mine.
Primindu-L pe El, noi suntem născuţi din nou şi pregătiţi pentru Împărăţia Lui.
Bucuria Învierii Domnului să se sălăşluiască în sufletele voastre.
Petru Vasile TOMOIAGĂ
