Tăcerea din Sâmbăta Mare, care se aseamănă cu tăcerea din mormânt, s-a sfârşit. Glasul clopotelor vestesc în toate părţile, bucurie mare oamenilor. Oamenii, pe lângă tot necazul, pe lângă toată greutatea ce o au, aleargă cu mic cu mare îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi cu feţe vesele la Biserică. Oriunde priveşti, vezi această manifestare de bucurie şi fericire. Şi oare care e motivul, care e cauza, de în ziua de Paşti oamenii nu-şi pot stăpâni bucuria, uitând de necazurile vieţii, cântă cu însufleţire şi fac procesiuni, iar glasul clopotelor cântă mai sărbătoresc? Iată cauza: Hristos a înviat!
Într-adevăr, mare este bucuria creştinilor în ziua de azi. Şi această bucurie provine, izvorăşte de la mormânt.
Două lucruri ne spune mormântul şi Învierea lui Iisus: La Paşti a ieşit învingătoare viaţa asupra morţii şi Iisus, prin Învierea Sa, a călcat nedreptatea. De aceea şi zicem că Paştile nu sunt numai sărbătoarea de bucurie a prezentului, ci e îndeosebi a viitorului, iar pe de altă parte este şi sărbătoarea biruinţei.
Sărbătoarea Paştilor, Învierea lui Iisus, este într-adevăr sărbătoarea viitorului, pentru că, singura mângâiere pentru omul pământean, care îi dă curaj în toate încercările, este faptul că, o dată cu moartea nu se termină toate, ci că după moarte urmează o viaţă nouă. Garanţie pentru viaţa viitoare este chiar faptul că Iisus a înviat.
Da, de 2000 de ani mormântul deschis al Mântuitorului încălzeşte cu focul său pe credincioşi. Singura mângâiere, singura cale şi singurul punct de orientare pentru creştini este Iisus Hristos, care la 3 zile după ce a murit, a înviat cu mărire. Şi dovada, temelia credinţei noastre şi a întregii creştinătăţi este Învierea lui Iisus, cum şi apostolul neamurilor, Sf. Ap. Pavel, spune: „Iar de nu a înviat Hristos, zadarnică este propovăduirea noastră şi zadarnică este credinţa noastră” (I Corinteni, cap 15 ). Sfintele Paşti, această „sărbătoare a sărbătorilor”, ne umplu cu adevărat sufletele de bucurie luminoasă, senină, sfântă. Ne simţim acum cu inima curată, cu cugetul împăcat, cu mintea înălţată şi cu întreaga fiinţă pătrunsă de ceva dumnezeiesc. Aceasta pentru că noi înşine ne-am pregătit prin rugăciuni şi post, prin dragoste şi împăcare unii faţă de alţii, prin înlăturarea răutăţilor, prin săvârşirea de fapte bune. Pregătiţi în felul acesta înţelegem şi trăim adevărul imnelor bisericeşti, care ne cheamă: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întrânsa”.
Preot iconom-stavrofor Horia ŢÂRU
