Astăzi, pentru creştinii ortodocşi este Vinerea Mare, când se fac pomeniri de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului.
Din Sfânta Scriptură ştim că, după ce Iisus Hristos a fost biciuit, guvernatorul roman Ponţiu Pilat, spălându-se pe mâini, a pronunţat sentinţa, ca El să fie trimis spre locul răstignirii, purtându-Şi singur crucea. În bisericile ortodoxe se cântă Prohodul Domnului, cu semnificaţia tânguirii întregii creştinătăţi lângă mormântul Mântuitorului Iisus Hristos. Fără teama de a încălca principiile sacre, mă voi referi în câteva rânduri la un eveniment intitulat: „Satira Grafică Contemporană”, organizat la Timişoara, în zilele de 16-17 aprilie, a.c., de către „Monstrul sacru” al artelor vizuale, Maestrul Ştefan Popa POPA’S. Urmărind activităţile derulate, atât la Muzeul „POPA’S”, (din incinta Bastionului „Theresianum”), cât şi din „Parcului primăverii”, (amenajat pe amplasamentul Muzeului satului - Pădurea Verde), afirm că acestea au reflectat corect destule patimi ale societăţii în care trăim în prezent. În general, satira are rolul de a critica
aspru şi a ridiculiza viciile oamenilor sau diverse aspecte negative ale societăţii, cu intenţii moralizatoare şi corective. Toate lucrările grafice expuse, au pus în evidenţă talentul şi inspiraţia a zeci de expozanţi – prieteni de pretutindeni ai Maestrului POPA’S, aducând în atenţia privitorului un comic bine întrepătruns în spiritul critic şi caricatural al creaţiilor, cu real rol de „bici” în mâna artiştilor, aplicat pe spinarea diverşilor vinovaţi de „relele” ce ne împresoară. Pe întreaga perioadă a evenimentului, s-au realizat, la cerere, caricaturi şi portrete, oferite gratuit „modelelor” solicitante.
Din întâmplare, am asistat la o discuţie dintre doi tineri, unul „auto-expus” artiştilor şi beneficiar al unui plic mare conţinând desenul cu pecetea celebrului Maestru: „- Cel puţin i-ai mulţumit pentru desen?”; „- Nu, ... că m-o scos naşpa, ... cu nasu mare şi cu coşuri ...” (În gândul meu: „- Ups! Nasol moment!” ... Totuşi, portretul îi reflecta corect chipul şi închipuirea, autorul dovedindu-şi clar măiestria artistică. Din păcate, suntem înconjuraţi de mulţi care nu-şi cunosc lungul nasului, temători de critici. În creaţiile lor, artiştii au împuns doar cu vârful peniţei, inclusiv pe unii conducători, care se cred Dumnezeu pe pământ, dar, din păcate se dovedesc de-a dreptul călăi, folosind satârul ca să se poată impune. În jurul nostru putem identifica destui care-i mai şi susţin. Ei nu apreciază satira, ci-i aclamă pe mânuitorii de satâr. E păcat! Domnilor, decât să trageţi în artişti, e mai bine să vă pocăiţi! Să vă opriţi şi să vă căiţi de răul făcut.
Cred că mă număr printre cei puţini care au şansa să se roage şi la icoane sfinte, pictate pe lemn de „iconarul” Ştefan Popa POPA’S. Am răsfoit recent o frumoasă carte publicată acum trei ani de avocatul lugojean Aurel Constantin MUNTOIU, intitulată „Icoana Maicii Domnului - o teologie a frumuseţii”. Pe coperta am citit frumoase aprecieri ale ÎPS IOAN Mitropolitul Banatului: „Icoana este o carte scrisă întru-un limbaj înţeles de toţi oamenii, dar înţeles în acelaşi timp şi de îngeri”. În finalul concluziilor cărţii, autorul a menţionat: „Logosul, chipul omului ceresc, este plin de raţionalitate divină şi arhetipală. Trecerea de la ordinea lumii la ordinea lui Dumnezeu, de la crucificarea sensibilităţii, la punerea în mormânt a intelectului, face posibilă Învierea Logosului în noi”. Dacă satira reprezintă o cale pământească de-al face pe om să-şi recunoască greşelile şi să le corecteze, devenind astfel mai bun, sacralitatea oferă imaginea bunătăţii esenţiale a omului creat după chipul divin, prin sfinţenie capabil să aspire la asemănarea cu Dumnezeu.
Ambrozel: - Satirizându-mi păcatele, am ură pe satâr, preţuind valorile sacre
