S-au scurs aproape 4 decenii de când simţeam mireasma libertăţii de a cânta, adunaţi benevol pe stadioane de scânteierile cenaclului „Flacăra”. Eram entuziasmaţi de versurile „Striga Roată: <Vrem cu ţara, Noi îl vrem pe Cuza domn!>” (versuri scrise de Ion Gh. Pricop, iar muzica de Valeriu Penişoară). Emoţia de-atunci, în sufletul fiecăruia, se lega de dorinţa seculară de unitate a neamului, dar şi de a ne dori o ţară „mai a noastră”, în care cinstea, corectitudinea, libertăţile şi principiile democraţiei autentice să fie respectate. Sâmbătă, 26 martie a.c., Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău, a găzduit o conferinţă, cu participare internaţională, intitulată „Integrarea Europeană şi Reunificarea: căi de realizare”. Invitaţia mi-a fost adresată de bunul prieten prof.univ.dr.hab. Valeriu DULGHERU, în virtutea mai multor comunicări şi întâlniri pe care le-am avut de-a lungul anilor. Participând online la această acţiune am fost conectat la o stare de mare zbuciumare a fraţilor de dincolo de Prut, aflaţi acum într-un mare impas, dat de realităţile vieţii de zi cu zi. Preambulul programului conferinţei a consemnat ca prilej, împlinirea a 104 ani de când „Sfatul Ţării a declarat în numele populaţiei Basarabiei unirea acesteia cu România, pentru totdeauna”. Mesajul care a însoţit invitaţia se încheia cu fraza: „Acum, după 104 ani de la acel moment de cotitură pentru această aşchie de popor român, ce facem?” Urmărind atent alocuţiunile din timpul conferinţei, am remarcat un patos aparte al celor care s-au exprimat, motivat şi de nemulţumirile legate, atât faţă de evoluţiile nefaste ale stăpânirii ţinutului basarabean de către imperiul sovietic, cât şi de starea de îngrijorare cauzată de pericolul actualului război ruso-ucrainean, purtat atât de aproape. De amintit afirmaţiile făcute, încă din 4 iunie 2015, de către regretatul Academician Nicolae Dabija, unul dintre liderii unionişti de la Chişinău: „Putin ne doreşte vasali. Armatele lui sunt pregătite să ne elibereze. De libertate, de independenţă, de viitorul nostru european. Izbândi-va oare?!” ... S-au făcut referiri şi la faptul că, de 30 de ani diferendul transnistrean nu a fost rezolvat, iar Grupul Operaţional al Trupelor Ruse (GOTR) din Transnistria - urmaş al Armatei a 14 de gardă sovietică, este oricând gata de atac. De asemenea, s-au apreciat bunele auspicii sub care se desfăşoară colaborarea şi cooperarea frăţească dintre conducerile la vârf ale Republicii Moldova şi România. Binefacerile întâlnirilor care au avut loc, inclusiv şedinţa comună a guvernelor din 11 februarie a.c., de la Chişinău, la care a fost aprobată Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare dintre cele două ţări, fiind şi semnate 13 documente bilaterale. Toate se consideră ca fiind elemente importante ale pregătirii Re-Unificării. Profesorul Valeriu Dulgheru afirma: „Nu cred că există cineva cu adevărată suflare românească să nu dorească ReUnirea cu Ţara. Este un vis frumos, un dor, care ne mistuie pe noi, românii din acest colt de ţară, de peste 30 de ani.” La încheierea lucrărilor conferinţei s-au fixat importante concluzii, care pot fi repere de perspectivă ale cooperării reale dintre cele două guverne, care se pot aprofunda în timp, dar, în mod evident condiţionată de păstrare la Chişinău a unei guvernări proeuropene. Pregătirea pentru Integrarea Europeană, să se facă concomitent cu pregătirea reUnirii. Graţie situaţiei geopolitice din regiune, calea de integrare europeană a reapărut în prim plan. În mod oportun Republica Moldova s-a folosit de şansa de a avea Statut de stat candidat în Uniunea Europeană, cale deschizătoare de largi posibilităţi favorabile pentru pregătirea ReUnirii.
Ambrozel: - Să fim o bună mamă-ţară, mai integrată în UE, mereu prosperă şi sigură!
