Suntem într-un adevărat real război mondial mediatic. Valoarea de adevăr a informaţiilor circulate devine din ce în ce mai relativă. A crescut gradul de neîncredere în surse, dar problema alegerii celei mai sigure şi-o pun doar cei care vor să cunoască adevărul, fără a se opri la imaginea spectaculară sau şocantă a mesajului primit. În felul lui de-a fi, bănăţeanului întotdeauna i-a plăcut să fie mai „ocoş” de cât alţii. Încă din secolul al XVIII-lea au rămas scrise aprecieri asupra locuitorilor acestor ţinuturi, ca fiind dintre cei care „se pricep la orice fel de muncă” (Francesco Griselini). Aceasta presupune şi o dorinţă mai mare de informare corectă, înainte de a întreprinde ceva. Bănăţeanul s-a învăţat să măsoare de mai multe ori, până să taie o dată. La puţină vreme de la Marea Unire a Banatului cu România, într-un apel apărut în primul număr al publicaţiei “Banatul”, (16 februarie 1919), se cerea ca să i se dea „poporului bănăţan ceea ce i se cuvine: lumină, cultură şi îndeosebi adevărata conducere spre bine”. Ca semn de interes pentru cultură, a devenit o obişnuinţă a bănăţeanului neaoş, ca la aflarea unor veşti să-l întrebe pe „emitent” despre sursă: Da’... tu dă unge şcii? Presa din Banat a căutat multă vreme să fie corectă, dar mai ales să nu promoveze ştirile false. Spiritul adevărului s-a menţinut mai mult în comunicarea progreselor ştiinţei şi tehnicii decât în comunicarea privind aspectele cotidiene. În prezent, în mod paradoxal, cu cât a evoluat mai mult tehnica comunicării, cu atât mai mult se dovedeşte a fi mai în dezavantajul populaţiilor. E greu să te mai ştii „bine informat”, câtă vreme poţi uşor să aluneci în starea de „bine dezinformat”. După ‘89, libertatea de exprimare câştigată, a ajuns acum să cauzeze şi deservicii, mai ales pentru cel neiniţiat în mecanismele „moderne” de comunicare, apucate pe mâinile oricui, inclusiv a celui răuvoitor. Revenind la ştiinţă şi tehnică, a fost o vreme când eram sistematic bombardaţi dinspre Est cu „geniale noutăţi”, exagerându-se performanţele rezultatelor. Astfel, orice era prezentat ca fiind cel mai: bun, mare şi valoros. Acum, presa bănăţeană, de cuprindere mai largă, a cam renunţat la tematica performanţelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice, la zi. Universitatea POLITEHNICA Timişoara a provocat de mai mulţi ani dezbateri pe tema găsirii unor modalităţi de promovare mai eficientă a celor mai semnificative preocupări şi rezultate ştiinţifice şi tehnice, care îmbogăţesc patrimoniul cultural al umanităţii. Este mare nevoie de specialişti în arta comunicării, capabili să preia de la cercetători esenţa progreselor ştiinţifice şi să o transfere pe înţeles publicului larg. În spectrul presei din regiunea noastră, în mediul ştiinţific şi academic circulă mai multe reviste orientate pe diferite domenii, care, anual prezintă sute de articole ştiinţifice, scrise într-o limbă de circulaţie internaţională, de înaltă ţinută şi apreciere. Acestea, în majoritate lor, sunt întocmite într-un limbaj particular direcţiei de cercetare, bazându-se pe date şi informaţii culese în mod asumat, de la cei mai buni specialişti la nivel mondial, din domeniul restrâns abordat. Datorită neinformării corecte de la cei mai buni, unele performanţe din ştiinţă au ajuns la marele public mai mult ca ameninţări decât ca binefaceri. Au fost percepute eronat şi unele rezultate ale nano-ştiinţelor, inteligenţei artificiale sau agriculturii celulare. Fiecare cercetător se preocupă de fundamentarea activităţilor sale pe cele mai sigure baze. În prezent, recunoaşterea valorii şi aprecierea articolelor ştiinţifice se punctează dependent de seriozitatea documentării. În interiorul mediului de cercetare ştiinţifică şi de dezvoltare tehnologică nu se acceptă dezinformarea. E bine de ştiut şi de avut mai mare încredere în specialişti.
Ambrozel - să ne bizuim pră mince, nu numa pră frunce
