Cine trăieşte din trecut, spune parcă o vorbă, nu prea are viitor... O fi de bine, o fi de rău? Nu ştiu! Dar cu siguranţă ştiu că nu pot să-l uit, cum aproape uitat l-a făcut o întreagă ţară, pe cel care ne-a călărit timp de zece ani sub sigla de „preşedinte”. Piratul dat jos de pe corabie, cu aburi de whisky în cap, visând Elene cărora le-a dat două ministere cu multe miliarde pe mână şi ne-a arătat, pe faţă, cum poate să-şi bată joc de noi, noi cei învăţaţi să tăcem mâlc şi atunci când cineva ni se uşurează în cap. Da, matelotul magigean care a făcut să dispară, de parcă n-ar fi fost, întreaga flotă românească, ceva acolo, ca la 200 de vapoare, de parcă ar fi fost vorba de 200 de chifle. Şi din toată povestea a ieşit „curat” domnul Traian Băsescu, că despre el este vorba. Curat pe naiba. Mai repede „curat, murdar”, vorba lui Caragiale. Atât de „curat” încât, până la urmă, l-au cam dovedit de turnător la securitate... Cu rapoarte, cu patalama, cu toate cele... El, hâtrul, care s-a băgat sub pielea românului naiv, ba c-o glumă, ba c-o porcărea, ba cu un dans cu ţigăncile, ba cu afaceri de familie mondiale, adică cu Bercea Mondialul... Ba a luat casa din Mihăileanu, nu ilegal, ci imoral, ba a cumpărat pământuri la Nana, nu el, ci fie-sa, ba cu Omar Hayssam şi cu preacinstitul doctor Yassin, ba cu apartament pentru fiică de la Puiu Popoviciu, alt om pracinstit ca şi el. Tot acest malefic personaj pentru România, pe când era ministru la Transporturi, ne spunea că noi nu avem nevoie de autostrăzi, ne arăta pe unde sunt „îngropaţi” „banii dumneavoastră”, iar ca primar al Capitalei avea nevoie de „consiliul lui” precum Iohannis de „partidul meu” şi de „Guvernul meu”. Şi deşi au avut şi primul şi următorul tot ce şi-au dorit, nimic n-au făcut... Pentru că aşa este când e să se aleagă praful... Praful de pe tobă! Cu atât ne-am ales noi şi ţara după zece ani de preşedinţie Traian Băsescu şi după aproape opt ani de preşedinţie Klaus Iohannis. Ei bogaţi, noi săraci, başca ţara jefuită. Tot de la matelotul turmentat ne-a mai rămas şi zicala de pomină că: „Iarna nu-i ca vara!”.
De când l-au dovedit „turnător”, Traian Băsescu s-a cam ascuns, dar sintagma a rămas şi pare „mănuşă” pentru primarul Timişoarei, Dominic Fritz, care s-a trezit, acum, în plină iarnă, că, vorba celuilalt primar, „Iarna nu-i ca vara!”. Şi de unde „Cât a fost vara de lungă...” ne cânta de atotcunoscătorul Ruben Laţcău priceput la Colterm, ne-am trezit în plină iarnă fără căldură şi apă caldă. Spitale reci, scoli neîncălzite, instituţii în gheţărie, bătrâni şi bolnavi tremurând de frig. Iar primarul „ne încălzeşte” cu vorbe. Vorba vine. Şi atunci când îi vezi cât sunt de speriaţi, de dezorientaţi şi de habarnişti te apucă deopotrivă lehamitea şi mila. Mă tot gândesc de ce o fi dorit Dominic Fritz să fie primar? Că doar nu l-a pus cineva cu anasâna? Mai ştii? Dar, totuşi, de ce a vrut să conducă un oraş ca Timişoara, când această „pălărie” este mult prea mare şi pentru el, şi pentru toată echipa lui? Cred că nici el nu ştie! Acum, după dezastrul cu certificatele verzi şi cu Coltermul în insolvenţă, se vede în situaţia de a tot cere bani de la Guvern, de parcă ţara ar fi obligată să plătească incompetenţa lui... Ce este mai ruşinos, mai revoltător este faptul că nici acum, în al doisprezecelea ceas, primarul Dominic Fritz nu este în stare să-şi asume greşelile şi incompetenţa şi atunci când vine cu mâna întinsă pentru pomană de la Guvern nu cere în numele lui pentru Timişoara, ci face o poliloghie despre oraşele mari şi scumpirea gazelor, de parcă toată lumea ar fi de vină că în vară nu a cumpărat cărbuni ieftini şi nu a plătit certificatele verzi. Dragi timişoreni: asta am votat, asta avem! O echipă de incompetenţi!

Petru Vasile TOMOIAGĂ