De atunci, de când primul om a încălcat cea dintâi poruncă a lui Dumnezeu, ca din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânce, Dumnezeu a blestemat și pe om și pe femeie și pe șarpele care i-a ispitit pe ei. În blestemul către șarpe, care era diavolul, Dumnezeu a zis: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie - înțelegând pe Eva - între sămânța ta și sămânța ei; ea va zdrobi capul tău și tu vei pune cursă călcâiului ei”. Adică: tot dintr-o femeie ca aceasta, pe care tu ai amăgit-o la neascultare, se va naște cândva Unul, care va zdrobi capul tău ! Astfel, Dumnezeu lasă o rază de nădejde omului, ce începe a-și câștiga pâinea în sudoarea feței sale, lasă o rază de nădejde omului, ce a dorit să fie ca și Dumnezeu de mare.
Și când cele 77 de săptămâni de ani ai profetului Isaia s-au împlinit, când toate profețiile Vechiului Testament s-au apropiat de sfârșit, când a sosit plinirea timpului, s-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria în orașul Betleem.
Supărând omul pe Dumnezeu prin păcatul strămoșesc, el nu mai putea nicicând să aducă o mulțumire lui Dumnezeu pentru supărarea ce i-o pricinuise, căci supărând pe un Dumnezeu nemărginit, trebuia ca tot o ființă nemărginită să-i aducă această mulțumire. Omul însă, orice ar fi făcut, nu putea să acorde această mulțumire, fiind sortit să rămână sub blestemul acesta până la sfârșitul veacurilor. De aceea Dumneezeu, cuprins de milă față de această ființă care s-a făcut netrebnică, prin blestemul adresat șarpelui lasă o rază de nădejde; și după multe veacuri trimite pe însuși Fiul Său, „ca tot cel ce va crede într-însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică!” Trimite pe Fiul Său, ca luându-și trup pământean din Fecioara Maria să fie asemenea nouă - dar fără de păcat - și să se nască în împrejurările, care așa de bine le cunoaștem din Sf. Scriptură și istorie. Acolo, ni se spune, că voind împăratul Octavian Augustus - după ce și evreii căzuseră în robia romană - să știe câți supuși are, a dat ordin ca fiecare să meargă să se înscrie, să se anunțe în orașul în care locuia. Maria și logodnicul ei, Iosif, fiind originari din Betleem, au plecat din Nazaret acolo spre înscriere, dar ajungând târziu, toate casele fiind ocupate de călători, au fost nevoiți să se adăpostească într-un grajd, la marginea cetății. Aici s-a născut Iisus și îndată un cor de îngeri s-a auzit cântând: „Mărire întru cei de Sus lui Dumnezeu și per pământ pace, între oameni bună-nvoire!”

preot iconom - stavrofor
Horia ȚÂRU


S-a născut Iisus

Astăzi s-a născut Iiaua,
Mesia promis de Sus.
Într-o iesle, printre oi,
Domnul a venit la noi.

Cântă îngerii în cor:
-Bucurei tuturor !
Pace fie pe pământ,
Slavă Tatălui Cel Sfânt !

Iar păstorii, într-un gând,
Se silesc la drum curând
Ca să afle Pruncul dat,
După cum s-a arătat.

Iată că din Răsărit
Magii tocmai au pornit,
Să aducă bun prinos
Domnului Iisus Hristos !

Vino, prietene, și tu,
Inima în dar i-adu
Și te-nchină cu mult dor
Scumpului Mântuitor.

Marele folos

Când Anul Nou s-a-nfățișat,
Lumea așa s-a bucurat,
De parcă n-ar fi fost la fel
Ca anii ce-au trecut, și el !

Vrem fericire pe pământ,
În locul unde suflă vânt
De încercare și dureri,
De bătrânețe și poveri.

Nu Anul Nou aducesori
Pe calea noastră... și nici flori !
Numai Iisus, prin Jertfa Lui,
Dă strălucirea Cerului!

Căci anii noștri trec și vin,
Ne-apropiem de-un alt senin:
De veșnicie, de Hristos.
Și-acesta-i marele folos!

Horiana ȚÂRU