În limbajul curent se foloseşte frecvent termenul de „olimpic” atribuit celui care participă la o olimpiadă, fie destinată sportivilor, fie altor performerilor din diferite domenii ştiinţifice. Olimpiadele şcolare au devenit tradiţionale, consti tuind un cadru competiţional excepţional de educare şi formare în spiritul olim pismului. În general, olimpici pot să devină cei care confirmă o pregătire deosebită, dovedită pe deplin în fazele premergătoare olimpiadelor. Pentru a de veni olimpic trebuie depuse eforturi susţinute, o muncă intensă, desigur valori ficând eficient şi „zestrea” naturală, respectiv resursele avute la îndemână. Dar, ceea ce-i dă valoare certă olimpicului sunt virtuţile. Virtutea reflectă gradul su prem de moralitate pe care o persoană o poate dovedi celorlalţi, reprezentând
ceea ce poate fi mai bun în sine, cu aspiraţie spre a avea o fundaţie solidă - ca racteristici umane care conduc la o măreţie personală în comunitatea din care face parte. Poetul epic grec Hesiod, care a trăit în vremea începuturilor jocurilor olimpice din perioada antichităţii greceşti, expunea în una dintre scrierile sale dificultatea parcurgerii căii către virtute - o calitate umană care se dobândeşte
prin multiple eforturi, nefiind dată de la naştere. Vechii greci, părinţii olimpis mului, au considerat distinct patru virtuţi esenţiale: înţelepciunea, curajul, jus tiţia şi cumpătarea. Acestea presupun implicit bunul simţ, etica, morala, bunăvoinţa, compasiunea, perspicacitatea, moderaţia, calmul, excluse fiind frica, violenţa, aroganţa, răzbunarea, umilirea. Competiţia olimpicilor nu avea ca scop obţinerea unor avantaje materiale, ci doar GLORIA, simbolizată prin cununa de lauri oferită ca recompensă învingătorilor. După o de întrerupere de 1.500 de ani, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice, într-un format internaţional, ajungând în prezent să cuprindă sportivi din peste 200 de ţări. Pe dagogul şi istoricul francez Pierre, baron de Coubertin, fondatorul Comitetului Internaţional Olimpic (23 iunie 1894), este recunoscut ca părinte al Jocurilor Olimpice moderne. S-au adus elemente conceptuale noi, astfel, virtuţile olim picului au fost întărite, atât prin deviza olimpică oficială - „Citius, Altius, For tius” („Mai repede, mai sus, mai puternic”), simbolurile reprezentate de imnul, drapelul, flacăra, torţa şi cele 5 inele olimpice, cât şi prin idealurile exprimate de Coubertin, cuprinse sintetic chiar în jurământul olimpic: „Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câştigi, ci să participi, aşa cum în viaţă nu contează triumful, ci lupta. Esenţial nu e să cucereşti, ci să lupţi bine.” Dar, să nu uităm că referirea se face la olimpicul ajuns deja la marea confruntare, nu printr-o simplă delegare reprezentativă, decisă prin vot, ci datorită rezultatelor
excepţionale confirmate anterior. Ce bine ar prinde, ca în fundamentarea pro iectului „România Educată” să fie cuprinsă şi educaţiei tinerilor în spiritul olim pismului, cu explicitarea virtuţilor olimpicului. Oare aleşii noştri şi le-ar proba şi însuşi aceste virtuţi?
Începând de astăzi, 23 iulie, timp de 17 zile, în Japonia se vor desfăşura Jo curile olimpice de vară - „JO2020”. Această manifestaţie este inspirată din tra diţia venită din Grecia antică, unde timp de aproape 12 secole (776 î.Hr - 392), se desfăşurau la nivel naţional aceste jocuri, la fiecare patru ani, în oraşul Olym pia. 101 sportivi români s-au calificat pentru competiţiile Jocurilor olimpice de la Tokyo. Începând de azi să le fim alături, trăind emoţii, dar şi speranţe pentru obţinerea GLORIEI atât de onorante pentru ei şi ţară.
Mult succes olimpicilor români... unii fiind chiar bănăţeni!


Ambrozel - admirator şi recunoscător olimpicilor