Purtăm, fiecare, dintre cei care ne-am născut, candela vieții, acea flacără care ne călăuzește prin viață de când deschidem ochii și până când plecăm. De unde venim și unde ne întoarcem? Nu ne întreabă nimeni dacă vrem să venim pe această lume și cu atât mai puțin când, cum și dacă vrem să plecăm. Venim și plecăm după o taină ce n-a fost dezlegată până acum. Suntem astăzi șase-șapte miliarde de vieți omenești pe cocoașa acestui pământ. Șase-șapte miliarde de candele care își ard rostul și viața. Mult ori puțin, nici asta nu ne este dat să știm. Noi ardem. Trăim. Mergem mai departe. După legi inefabile, majoritatea create de noi. Ne-am depărtat de natural, de firesc, de Dumnezeu. Iar în ultimii ani am simțit tot mai mult timpul care se comprimă, care se grăbește, care iuțește pasul alături de care noi, muritorii de rând, nu mai putem ține ritmul. Ne-am făcut că nu vedem multe și ne-am continuat goana prin viață.
Tot cu neîncredere și cu nepăsare am primit și primele vești despre nenorocirea din 2019-2020 care s-a abătut asupra noastră. Boala. Molima. Pandemia. Cu atât mai mult cu cât pământul a mai fost lovit de ciume. La început părea totul îndepărtat, undeva în China... Ei și? Ce aveam noi cu asta? Și uite că am avut. Mai repede și mai aspru decât am crezut vreodată. Dacă la început a pornit timid, în curând molima a cuprins întreaga planetă. Anul 2020 a fost anul ei de răspândire. Unde sunt sistemele de Sănătate? Dar medicamentele panaceu? A început concurența pentru obținerea unui vaccin cât mai repede și cât mai bun. Nu pentru omenire, nu pentru vindecare, ci pentru profiturile lanțurilor farmaceutice. Între timp, nu a fost pusă la punct o medicație care să nu dea greș. Se bâjbâie, se încearcă, chiar se reușește pe ici pe colo, dar nimic sigur. Toate speranțele se pun în vaccinurile care sunt la diferite stadii de elaborare. Între timp, pe glob se moare. Cifrele trec de două milioane de victime. Autoritățile fac ce pot. După posibilități și după cum le duce capul. Nu există rețete pentru a reuși în vreun fel. Se mai trage cu ochiul pe la vecini, pe la ce se întâmplă în lume. Noi am ales calea cea mai simplă. Ne-am legat pe viață și pe moarte de Uniunea Europeană. Prin ea contractăm și vaccinurile. Între timp, noi nu putem produce nici banalele măști. O cârpă cu două gume. Le-am adus de la capătul pământului ca cei cu acces la „robinete” să mai fure ceva. Să fure ceva și pe moartea noastră, că pe viața noastră au furat destul. Ni se promit „izolete” autohtone, un fel de targă roșie, apoi ventilatoare, apoi mii de paturi la ATI. Glume, nu se face nimic. Acum vedem cu toată moartea în spate că avem doar vreo 1.400 paturi la ATI și gata. Poate s-ar mai găsi paturi, nu se găsesc doctori. Deocamdată, se moare mai abitir ca oricând. Au fost scoase pe piață vaccinurile. Dar între timp și „hidra” și-a modificat tulpinile. E mult mai rapace, mai flămândă, mai dornică de alte vieți. Se organizează centrele de vaccinare. Greoi. Confuz. Cu multe bâlbe.
Au început livrările de vaccinuri Astra Zeneca, Pfizer și Moderna, J&J... Toate sunt bune, toate sunt sigure, dar nu este așa. Una ni se spune, alta este realitatea.
La Astra Zeneca se constată primele efecte secundare. Nu sunt respectate cantitățile de vaccin promise. Cei mai hotărâți în a se vaccina sunt evreii. Ajung la cifre record. Campaniile de vaccinare cu suișuri și coborâșuri își urmează cursul. Chiar și Astra Zeneca, cu toate problemele. La noi se zbiară că lumea nu vrea să se vaccineze. Dar la centrele de vaccinare sunt cozi ori îți trebuie programări cu mult timp înainte... Păi, ne vaccinăm ori nu?
Minciuni peste minciuni. Între timp, măsuri și restricții tot mai draconice. Oamenii sunt la limita îndurării.
Dacă până acum moartea lovea mai departe de noi, acum e tot mai aproape. Ne răpește rude, prieteni, colegi, artiști, oameni de valoare, tot ce avem mai de preț, fără cruțare. Face parte din trupul nostru. Din carnea noastră.
Economie, praf. Educație, praf. Sistem Sanitar la un pas de colaps.
Între timp se vehiculează apariția vaccinurilor chinezești și Sputnik-ul rusesc. Nici vorbă. N-avem noi vreme de așa ceva. Noi avem direcțiile bine trasate. Tot ce avem voie. Și ce nu avem voie. Dar, mai ales, putem muri în voie.
Și lumea este la rândul ei împărțită. Unii cred în pandemie, alții, dimpotrivă, o cataloghează drept făcătură. Între timp s-a trecut de trei milioane de morți! Mai poate fi vorba de făcătură? Ce ciudați suntem noi, oamenii. Cârtitori ca-ntotdeauna.
Acum suntem în prag de „Valul III”. Oare câte valuri vom mai avea de trecut?! Știe cineva? Ori vine tăvălugul? Politicienii își continuă măsurile controversate, bâlbele, luptele pentru putere și pentru hoție... Oare le mai folosesc milioanele la ceva? Poate doar să moară mai târziu. Mai târziu cu cât?
Miliardarii lumii în anul de grație 2020, anul pandemiei și al morții, și-au sporit miliardele. Săracii au sărăcit și mai mult.
Televiziunile și presa, o mascaradă fără egal. Nu mai există pic de rușine. Ce deontologie, ce profesionalism? Se minte după cum vin banii. Trăim vremuri în care totul este de vânzare. Din păcate și viața.
Continuăm să ne vaccinăm și să sperăm. Trăim aceleași incertitudini în continuare. Ne trezim dimineața cu ele. Trăim cu ele. Ne reîntoarcem în pat tot cu ele. Șontâc, șontâc, viața merge înainte.
Quo vadis, Domine?

Petru Vasile TOMOIAGĂ