Dragi concetăţeni care veţi citi râdurile ce urmează, eu zic, şi lucrul chiar că e realizabil, necerând nici atâta risipă de inteligenţă, nici atâta concentrare, ca pe intervalul 1 Martie, dată pe care o asociem debutului de primăvară, şi 8 Martie, când ne cinstim femeile ce ne sunt alături în viaţă, să fim relaxaţi. Nu zic prin asta că ar trebui să lăsăm vâslele jos şi să ne abandonăm curenţilor, ci să privim totul mai fără nervi, mai cu îngăduinţă, căci aşa cum suntem aici de 2.000 de ani, tot aşa vom sta pe aceste meleaguri şi pe mai departe. Pe plan extern nu reprezentăm mare lucru nici militar, nici diplomatic, dar nu facem noi parte din N.A.T.O. şi Uniunea Europeană? Avem aici parteneri de nădejde cu care discutăm de la egal la egal, păşim ţinându-ne de umeri cu ei. Vin domniile lor cu o sugestie, ieşim şi noi cu alta şi astfel, sfat la sfat, lucrurile se rotunjesc devenind ferme, zid de netrecut. Agită Rusia lucrurile prin Marea Neagră? N-are decât, suntem acolo pentru contracarare cu forţele noastre navale, cele două fregate plus încă ceva, cărora li se adaugă întăriri americane. În aer situaţia e aceeaşi. Pe plan intern, fiind o naţiune vie, cu vizibilitate, normal că n-ar fi posibil să nu fie probleme. Dar, ca întotdeauna, e cine să le rezolve şi încă bine. O chestiune care sâcâie, care e ca o rană ce refuză să se vindece, ar fi problema pensiilor. O putem compara şi cu un ghimpe care te tot împunge. Unii, după nu ştiu exact ce merite, au zeci de mii la mână, alţii, ce şi ei au muncit, mulţi poate chiar mai bine şi mai greu decât primii, bagă în buzunar doar câteva sute. Dar să gândim pozitiv, cum se spune de la o vreme, adică să avem convingerea că de la un timp încoace chestiunea pensiilor e pe mâini bune. În clipa de faţă, prin consacrare guvernamentală, însăşi doamna Turcan, ministru al muncii, ţese la pânza asta delicată. Ce-am vrea mai mult? Se recalculează tot şi ne vom trezi, care se vor mai trezi, cu nişte rezultate încât chiar se va petrece minunea ca „mâţul să stea în coadă”... Ar fi reapărut la orizont şi problema minerilor. Din nou Valea Jiului cu priveliştile şi problemele sale. Dar acolo s-a agitat, cu voce ridicată, cu variate gesturi, printre alţii, şi doamna senator Şoşoacă. Stofă de luptătoare femeia asta. Rezultatul s-a văzut imediat, „oamenii cărbunelui” primindu-şi rapid salariile restante. Că acolo lucrurile vor reexploda e clar, dar, deocamdată, e linişte, soarele primăverii încălzeşte, bucuria pentru viaţă, fie ea chiar şi aşa mai chinuită, creşte. Probleme ar fi şi cu învăţământul. Închidem şcolile, le deschidem, interpretăm corect sau nu scenarii, predăm „în direct” faţă la faţă sau prin intermediul aparaturii? Nici chiar domnul ministru nu ştie. Oricum ar fi, românii fiind inteligenţi, scrupuloşi, şi copiii lor sunt la fel. Vom ajunge neatinşi la mal şi în domeniul acesta. Ar mai fi, ca şi-o problemă mare, pandemia. Se spune că „valul 3” ar trebui să vină. Dar aici ca măsură de contraatac au început vaccinările şi chiar dr. colonel Valeriu Gheorghiţă, o rară figură mai agreabilă, conduce „ostilităţile”. Marele noroc e că aici îşi dau cu părerea şi „politicienii”. Ce ne-am face fără ei ? Spre exemplu, fostul preşedinte Băsescu conferenţiază des despre viruşi. El ca el, măcar e limpede în ce spune, dar sunt alţii aduşi parcă din fundul grădinii. Aici ar fi trebuit să fie lăsaţi să vorbească doar medicii, doar ei, cu atât cât ştiu, şi respectate spusele lor. Dar una peste alta, cum se spune, în domeniile esenţiale suntem asiguraţi. Am supravieţuit până acum, o vom face şi de acum înainte. Eu nu zic că trebuie să-i iubim pe Barna sau Cioloş, dar să fim mai îngăduitori cu ei. Sunt şi ei nepoţi ai nepoţilor să zicem ai lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Poate doar ceva mai nereuşiţi. Acestea fiind spuse, ne putem lua cu toţii un mic interval de relaxare. Acum la începutul primăverii, 1-8 Martie. Ducem flori acasă, uităm de grobianisme, Doamne-fereşte, de beţii, insulte, bătăi, ieşim în parc cu copiii şi vom vedea că Dumnezeu va fi cu noi.
Mircea PORA
