Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă. Ca și anul în care am trăit, și Crăciunul va fi „altfel”, cu tot ceea ce se poate înțelege de aici. Am crezut că prin ceea ce am trăit și trecem în acest an vom fi mai aproape de semenii noștri, vom fi mai buni, mai înțelegători, mai toleranți. N-a fost să fie. Ne-a îndepărtat, ne-a înrăit, ne-a făcut mai reticenți, iar cu măștile sau nu pe față ne-a făcut să ne fie teamă unul de altul și să ne privim cu o suspiciune uneori nefirească.
Pandemia ne-a adus aminte că suntem cu toții muritori: tineri ori bătrâni, bogați ori săraci, cu mai multă ori mai puțină carte, și că suntem asemenea tuturor trăitorilor de pe această planetă. Am învățat din pandemie cât de ușor poți să mori și cât sunt medicii de neputincioși și cât sunt savanții, cercetătorii și oamenii de știință de limitați atunci când este vorba de o calamitate naturală la nivel global. Am văzut, cu stupoare, că pe cei care ne conduc nu-i prea interesează viața și moartea noastră, că preferă „alegerile democratice” în pofida vieților noastre. Am văzut și incredibilul: nenorociți de politicieni, așa-ziși oameni de afaceri, oameni din farmacii și medicină (dacă mai pot fi numiți oameni) care s-au dedat la potlogării și furturi, care s-au îmbogățit peste cadavre. Incredibil! Și ce este mai rău este faptul că nu îi vedem pe aceștia cercetați, judecați și condamnați în regim de urgență. Se pare că milioanele pe care le-au furat au ajuns și pentru cei din preajma lor, care trebuia să aplice legea. Pentru că legea la noi este aidoma, după spusele lui Solon: Legea este ca o pânză de păianjen, făcută să prindă lucruri mici, muște, țânțari, gâze, dar dacă vine un bărzăune o sparge și se duce mai departe.
Pandemia ne-a mai făcut să trăim în teamă și nesiguranță, în încrâncenare și într-o luptă cu un dușman nevăzut... ne-a aruncat într-un război nedrept și inegal... ne aflăm pe un câmp de luptă în care nu ne cunoaștem adversarul, nu știm de unde și când ne va lovi. Încet-încet ne-am obișnuit să trăim și să murim cu coronavirus. La începutul anului credeam că totul se întâmplă undeva, departe de noi... Astăzi pandemia este aici, în mijlocul nostru, și lovește tot mai aproape: un cunoscut, o rudă, un prieten... Ne-au mai rămas speranța și credința în Dumnezeu. Singurele lucruri pe care nu ni le-a putut lua nimeni: nici conducătorii corupți, nici moartea. Sperând, trăim mai departe, cu rugăciunea pe buze...
În curând sărbătorim Nașterea Domnului și trebuie să o sărbătorim așa cum se cuvine, ca pe o ultimă redută a speranțelor noastre. Întotdeauna Crăciunul a fost o sărbătoare de familie, în cerc restrâns, aproape de cei dragi, o sărbătoare săvârșită în multă liniște, meditație, luare-aminte. Cu atât mai mult, trebuie să fie și în acest an la fel.
Iar dacă am fost obișnuiți cu Revelioane zgomotoase și făcute cu cât mai mulți prieteni, rude sau cunoscuți, în acest an să facem și din această sărbătoare tot un Crăciun, să ne gândim la tot ceea ce ni s-a întâmplat în anul care a trecut și să punem bazele unui an nou mai bun și, mai ales, trăit în sănătate. În speranța că viața, și nu moartea, va învinge. Că va veni zăpada ori nu, că va îmbrăca pământul cu hlamida ei albă, nu are nicio importanță: noi trebuie să fim mai albi, mai puri, mai buni...
În acest sfârșit de an trebuie să ne aplecăm cu tot respectul spre cititorii noștri și să le mulțumim pentru faptul că sunt alături de noi, că, iată, am împlinit 31 de ani de când suntem împreună, trebuie să mulțumim colaboratorilor și celor care ne-au ajutat, fără de care existența noastră ar fi avut de suferit, și, împreună, să sperăm că ne vom revedea în anul 2021, un an mai bun pentru fiecare dintre noi.

Crăciun Fericit!
La mulți ani!
Petru Vasile TOMOIAGĂ