Suntem per ansamblu un popor posomorât, cu sentimentul unei permanente neîmpliniri. Ceva mereu nu se realizează, mereu ne scapă. Avem în spate o istorie fragmentată, cu scurte perioade chiar de sclipire, cu lungi tronsoane de timp letargice, cenuşii, chiar întunecate. Am fost plasaţi geografic la marginea Europei constructive, acolo unde au lipsit tradiţiile, unde ierarhiile sociale au avut prea puţin meritul la bază, unde aventurierii au făcut epocă, unde cuvântul, onoarea erau prea puţin respectate. În teritoriile negociabilului, ale adevărului spus doar pe jumătate, ale tuturor relativităţilor imaginabile. Am fost în întârziere cu mai toate, păstrându-ne până foarte târziu un colorit exotic dar păgubos. Ne aşteptăm mereu la ce e mai rău, căci cu „răul”, şi înăuntru, şi în afară, am fost trataţi. Nu ne-am revoltat aproape niciodată împotriva felului în care străinii ne-au privit. Slabi fiind, le-am căutat protecţia. Cele câteva figuri deosebite pe care din mijlocul oilor le-am produs prea puţin au intrat în conştiinţa neamului. Nu suntem îmbibaţi în genele noastre nici de lumina minţii unor învăţaţi, nici de spiritul independent al unor domnitori pe care cei mai mulţi îi ştim. Navigăm aşa, duşi de ape, de timp, mimetici, menţinându-ne cu greu la suprafaţă, cu teama că oricând putem ajunge în fundul râului. Poate concluziile astea nu le-aş fi tras, nu le puteam trage dacă după perioada de revenire interbelică, cu poticneli şi ea, dar revenire, n-ar fi venit îndelungata dictatură comunistă care, mai ales, sufleteşte a distrus tot. Caracter, respect pentru valori, ataşament faţă de pământul natal, dorinţa de-a edifica ceva aici. Şi mai adăugăm istoria masiv falsificată, personaje sinistre pentru proslăvire. Acum, prin societatea pe care o avem şi „performanţele” ei, nu facem altceva decât să culegem „roadele” a ceea ce s-a semănat. Am mai spus-o asta şi o mai spun. Avem şi oameni deosebiţi, stimă pentru ei, dar şi ticăloşi cu grămada. Avem şi oameni de caracter, trăind în respectul moralităţii, dar şi puhoaie de poltroni, profitori fără scrupule, incompetenţi vopsiţi pe dinafară cu cunoştiinţe, un fel de „astă plebe, ăst gunoi”, vorba marelui poet. Avem râvnitori de demnităţi, lacomi de cea mai primitivă speţă, avem impostori unde nici nu te-ai gândi. În învăţământ îi avem, aşezaţi la catedre, aşternuţi la predare cu diplome şi doctorate false. Avem şi un sector artistic „bogat”, unde talentul, vocaţia, cultura lipsesc. Excepţiile, câte sunt, plutesc aproape de înnecare în acest glod. Jean de la Craiova, mai cunoscut decât Călinescu, Arghezi, Adi Minune, Vali Vijelie, decât Blaga, Bacovia, Adi de la Vâlcea, decât Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică... Bun înţeles că în atari condiţii o mulţime de români au luat drumul străinătăţii. Binecunoscuta noastră pribegie. Dar să fim înţeleşi, dintre aceştia doar o parte s-au încadrat onorabil în sânul societăţilor străine, restul, tot o bună parte, apucându-se de banditisme, crime, jafuri. Circulă „basmul” că toate popoarele ar avea ceva cu noi. N-are nimeni contul nostru, dar când te pretezi la nelegiuiri atunci îl are. Îmi aduc aminte că a fost o frenezie, o bucurie plină de frisoane doar atunci când au căzut Ceauşeştii. Se striga pe toate drumurile „suntem liberi, suntem liberi”... Bine, bine şi ce-am făcut cu libertatea, ce soi de oameni a produs ea, iar aceştia, la rândul lor, ce produc? Guvernanţii noştri ajunşi prin întâmplare în fotoliile decizionale n-au înţeles un lucru sau n-au dorit să-l înţeleagă. Naţia asta trebuie fundamental reeducată, reparată sufleteşte. Să dispară grobianitatea, ignoranţa, primitivismul, trivialitatea din comportamentul nostru. Să fie reînviată noţiunea de „lungul nasului”. Şi de cei „şapte ani de acasă”. Modestia, bunul simţ, politeţea. Să fie respectat un scriitor, un artist, nu stropit cu noroi din goana „bolidului”. Altfel, pe mai departe vom pluti în derivă, pe cărările istoriei vom fi exemplu de mers împleticit, în zig-zag. În rest, numai de bine!

Mircea PORA