S-a consumat şi ziua de 6 decembrie. S-ar fi dorit să fie ceva frământat, dinamic, totul pe un puternic fond emoţional.
Românii îşi aleg noii parlamentari, sufletul statului democratic, care competenţi, mai ales asta, şi deopotrivă şi harnici vor scoate ţara de sub criza pandemiei şi de sub alte crize căci, Har Domnului, avem, mai trebuind după cum spuneam doar oamenii care să le anihileze. Aşa cum O.M.S a spus în privinţa lui „Covid-19”, „Testaţi, testaţi, testaţi”, tot aşa preşedintele Iohannis, primul ministru liberal în exerciţiu, Orban, şi nu numai ei, le-au zis cetăţenilor ţării „Votaţi, votaţi, votaţi”... „Mergeţi la vot”... Ţi-ai şi găsit cu apelurile astea, ce să spun, au avut un efect electrizant. Pe la ora 12 şi ceva m-am dus la Liceul Sportiv din Timişoara să votez. Pe traseul străbătut până la urna de vot, lume foarte puţină. Înăuntru, la locul „faptei”, lume şi mai puţină. Totul curat, pregătit meticulos, după „regulament”, temperaturi corporale măsurate, igienizări, membrii comisiei de votare cu măşti, cu listele de alegători în faţă, cabine, urne în aşteptare, dar ce să vezi, din decor lipseau piesele esenţiale, mai exact alegătorii. Un fel de pustiu perturbat din când în când de siluete parcă fantomatice.
Vai, popor, revărsat spre democraţie, cu genele dictaturilor încă în sânge. În final, după orele 21, când s-au comunicat cifrele participanţilor la scrutin pe ţară, s-a văzut şi cruda realitate. Procentul naţional de votare depăşea cu puţin derizoria cifră de 30 la sută. Aşa popor, aşa democraţie! Românii nu sunt o naţie pentru care viaţa politică să reprezinte o miză. Şi, de altfel, ce viaţă politică au avut ei în ultimii aproape 75 de ani, din 1946 şi până acum? Teroare şi minciuni sfruntate din partea autorităţilor, un potop de abuzuri asupra oamenilor de rând, o viaţă modestă, amărâtă, mereu ameninţată pe metru pătrat, multă supraveghere, multe interdicţii. În atari condiţii lumea se „piperniceşte”, îşi bagă capul între umeri, judecă strâmb sau prost, nu are idei, iniţiative, se simte fericită când închide poarta casei spre a fi lăsată în pace. Pe un asemenea sol se ridică spre conducere şi mărire „caricaturile”, profitorii, fără moralitate, fără Dumnezeu, cu un cuvânt, „păcătoşii”.
Încă e valabil tabloul zugrăvit de Eminescu societăţii româneşti, unei părţi a ei, în partea de satiră a Scrisorii a III-a. După absenteismul dramatic de ieri ţara s-a trezit din nou cu P.S.D-ul în frunte. Oltenia, Muntenia, Dobrogea, o parte a Moldovei l-au depus în urne. Cu siguranţă că naţia în straturile ei mai de jos, masive straturi, e încă masiv comunistoidă, că nu „vede” mai mult, că nu poate cu judecata ei să aspire la mai mult. Totul începe şi sfârşeşte cu P.S.D-ul, actualmente cu lideri ca Ciolacu, Tudose, Firea, Dâncu, Paul Stănescu. Ar mai lipsi o reactivare a lui Năstase ca prim-ministru. Acesta a fost, a câta oară să o spun?, principalul rezultat al comunismului, tocirea creierilor la aproape o jumătate din populaţia ţării. Pe concret, preşedintelui Iohannis îi mai rămâne să pună umărul pentru contracararea P.S.D-ului la o alinaţă politică cu U.S.R.-Plus. Să fie astfel readus în prim-plan acel antipatic şi inapt pentru performanţa politică, Barna. Urât vis.
Probabil, în continuare, iarăşi vor fi mişcări de stradă, provocatoare doar de dezordine, interlopi, duduieni, nesiguranţe felurite, în loc de transformări în bine, ceva cât de cât constructiv, mămăliguţă cu sarmale „ca la noi”. Eu zic că mai e ceva, un mare păcat, pentru care căruţa noastră democratică nu merge.
Totul stă pe stratul de crime săvârşite de comuniştii sângeroşi ai lui Dej contra minţilor luminate ale ţării de atunci. Nu s-a dat încă socoteală pentru asta!

Mircea PORA