Trebuie să mărturisesc că, de la Revoluție încoace, am rămas realmente șocat de tăria principiilor afișate de mai toți demnitarii. Indiferent de culoarea politică, aceștia s-au proptit pe repere morale oțelite și pe convingeri de granit. Regulile, criteriile, normele - au fost (și sunt) respectate cu acribie, încât mai degrabă se topește axa planetară decât să le încalce cumva.
Sacrosancte, preceptele și reglementările etice debordează non-stop, constituind fundamentul trainic al desăvârșirii personale. Al transformării individului dintr-un specimen rapace și primitiv într-un exemplar cult, rasat, dominat exclusiv de senzorii superiori ai conștiinței. Și care îl înalță atât de mult, încât înmărmurești de încântare în fața lui, considerându-l omul providențial.
Mai ales că emană suficientă evlavie, ca să nu mai pomenesc de smerenie, care îi ”curge” prin toate încheieturile. Din pricina asta, unii împrumută ceva din solemnitatea hieratismului iconografic, încât, la prima vedere, se confundă cu reprezentarea sfinților în frescă.
Pentru demonstrație, să luăm, de pildă, cazul politicianului X. Într-un moment de luciditate severă, a aderat cu entuziasm la un partid. Tânăr, cilibiu, cu gură bogată și neastâmpăr ziditor, era departe de uscăciunea și blazarea celorlalți ortaci. Motiv pentru care a și avansat rapid, cățărându-se dibaci spre ugerul daniilor zemoase. Astfel, a parcurs iute câteva trepte în ierarhie, ajungând o autentică emblemă a formațiunii.
Cât era ziulica de lungă, înfiera și combătea furibund, dovedindu-se un teoretician de temut - as în politologie și expert ideologic. Prelegerile sale, diatribele, pamfletele vezicante captau automat atenția auditoriului – oamenii descifrând în ele proba unei înzestrări intelectuale de excepție și a unei consecvențe partinice exemplare.
Ce mai tura-vura, omul părea crescut direct din trunchiul grupării politice care l-a propulsat, identificându-se perfect cu aceasta. Atracția reciprocă, stima, venerația datorată precursorilor – toate se aglutinau în buchetul imens și parfumat al recunoștinței mutuale. Dar, mai cu seamă, al credinței neclintite că numai împreună vor izbuti să răpună scârbavnica Opoziție. S-o zdrobească, scoțând-o din cadrul concurențial și trimițând-o la subsol, în coșul de gunoi al istoriei. Obiectiv pentru care domnul X nu mai putea dormi normal, plimbându-se și noaptea prin grădină, ca bogza, și ticluind planuri de anihilare a rivalilor. Și care, spre deosebire de el, habar n-aveau ce înseamnă fidelitate, principialitate și – mai ales! – sacrificiu în numele unor idealuri în care crezi din răsputeri.
Cu așa suport conceptual, nu-i de mirare că dl. X a devenit, în scurt timp, principalul adversar al celorlalte partide, care și ele adulmecau nesățioase aroma bucatelor alese. Dar, prompt, de fiecare dată, domnul X le bătea energic tovalul, etalându-se pe post de cenzor intransigent și dur, ce nu admitea nici cea mai firavă abatere de la litera bunei-cuviințe. Și de la prevederile sacre ale Constituției pe care, pur și simplu, o idolatriza, plasând-o pe poziția întâia în topul preferințelor sale.
În pofida atâtor succese și a ascensiunii fulminante, într-o zi, dl. X a avut parte de o surpriză majoră. Nu se știe din ce cauză, n-a mai prins un loc eligibil pe listele alegerilor parlamentare. Nu i-a venit să creadă și, pentru a nu se prăbuși, s-a agățat in extremis de fusta reporterei care îl intervieva. La a treia sincopă, femeia a chemat ambulanța și l-a repezit direct la reanimare, unde doctorii l-au readus cu greu în simțiri.
Profitând însă de un moment de neatenție din partea personalului medical, domnul X a țîșnit din așternut și a zbughit-o… unde credeți? Baș la sediul de partid, la a cărui ctitorire, cândva, a contribuit din plin cu brațele și punga. Iar aici, încrâncenat și cu onoarea terfelită, ce-a făcut? Și-a depus demisia.
Așa, techer-mecher, fără regret sau undă de nostalgie pentru vremurile faste petrecute acolo. Instantaneu, s-a dezis de toți și de toate, traversând o acută (și abisală) criză de integritate. Abia atunci a realizat în ce partid dubios a intrat, ce mediu fetid și cloacă de mafioți a suportat! Vai, vai, ce dezastru! Ce grozăvie! Cum de nu și-a dat seama mai devreme, pentru a se elibera din smârcul compromisului nociv și otrava descompunerii morale?! Au, au, inși fără căpătâi și principii, lacomi și impostori!
Părăsind edificiul, a răsuflat ușurat. Realitatea crudă îl apăsa tot mai abitir, zgâlțâindu-i necurmat balamalele conștiinței. Când presiunea remușcărilor atinsese paroxismul, s-a rezemat de zidul unei clădiri cu aspect distinct. Ridicând privirea, a observat firma agățată pe frontispiciu și s-a dumirit că se afla în fața sediului central al partidului de Opoziție. Pe loc, un rictus ciudat i-a recombinat trăsăturile roșcovane.
Cu pași hotărâți, pătrunde în interiorul edificiului și, imperturbabil, semnează adeziunea la noua formațiune. Același partid pe care l-a spurcat vehement de nenumărate ori, acuzându-l de imoralitate crasă, de corupție generalizată și de încurajarea fățișă a traseismului politic. Învinuindu-l de cele mai abominabile fapte, malversațiuni și fărădelegi, de conspirații și comploturi, jafuri și pustiiri, subminare a economiei și genocid social.
Pe scurt - de tot răul din lume.
Ajunge din nou în stradă și zâmbește, mulțumit. Și-a făcut și de data asta datoria, menirea de membru al cetății, gata pentru orice jertfă, dacă interesele obștii o cer. Pe viitor, va insista cu precădere asupra principiului loialității, căci aici, în zona aceasta, se simte în largul său. Loialitate statornică, vie, nu surogat. Rectitudine deplină, nudă, debușând în caratele francheții pure insondabilă în măruntaiele sale. Noua oportunitate îl va acapara la maximum, se înțelege, dar nu va dezamăgi.
Are el o tactică anume, o strategie articulată la centimă și care îi va procura mari satisfacții, deschizându-i calea spre neîndoielnice izbânzi.
Străbate un scuar și zărește roiuri de albine survolând frenetic rondourile cu flori. Trec mereu de la o corolă la alta, în vreme ce suratele lor repetă operațiunea în frunzișul pestriț al arborilor.
Dl. X schițează un surâs și clatină ușor din cap, vrăjit de iureșul polenizării. E absolut convins că frecvența și amploarea ei prefigurează un sezon rodnic, cum, poate, n-a mai fost niciodată.

Alexandru MORARU