Partidele sunt vizibile și beligerante doar în preajma alegerilor, ca astăzi, de exemplu. În rest, își dau mâna, își ancorează prin funcții cheie rudele și clientela politică în funcții bănoase, își măresc pensiile, își acordă drepturi etc., etc. Și este vorba doar de interese în scop personal. Când interesele îi mână pe aleșii noștri, ele devin transpartinice și nu mai există altceva decât dorința asiduă de înavuțire, iar aceste interese personale au dezvoltat atât de discutatul traseism politic la noi.
După unele calcule, se spune că deputatul Eusebiu Manea Pistru, din această săptămână membru al grupului afiliat la Camera Deputaților al PSD, a schimbat în această legislatură nu mai puțin de cinci (5) partide. Ceva de genul mai puțin de un an la un partid. A fost la PNL, la ALDE, la PRO Europa, din nou la ALDE, apoi la PMP, „eșuând”, de data aceasta la PSD.
Nici nu știu dacă socotelile au fost făcute corect. Nici nu mai are importanță. Important rămâne faptul că acest „redutabil și stimabil” politruc până la final de legislatură mai are posibilitatea să mai schimbe unul, poate chiar două partide, care, desigur, îl vor primi cu brațele deschise. În acest context, deloc singular în viața politică a Parlamentului României, s-ar impune, desigur, o pensie specială și pentru numărul de partide pe la care ai trecut, nu doar după numărul de mandate, cum onor se dă astăzi.
Traseismul politic nu doar că a devenit o obișnuință în viața politică, dar aduce și grave prejudicii nu doar imaginii personale a individului, a partidului care-l primește, ci și activității instituției parlamentare.
După cum comentează sarcastic fenomenul traseismului politic, devenit un fel de „obicei”, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, spune: „Ar trebui să se instituie un premiu anual consistent - cu bani de la buget, evident - intitulat «Traseistul anului», un fel de Oscar al politicii de tejghea de pe Dâmbovița”.
Cum cei care au instrumentele legislative prin care pot corecta această „libertate” democratică (în principal partidele politice, parlamentul, guvernul) se fac că nu înțeleg problema, deci nu fac nimic, se pare că „cangrena politică” va continua să ne macine.
Pe de altă parte, noi, cetățenii de rând, nu putem decât să dezaprobăm acest comportament și să-l sancționăm prin vot. Lucruri care, până acum, nu s-au arătat prea eficiente împotriva acestui fenomen nociv.

Petru Vasile TOMOIAGĂ