Suntem frământaţi, febrili, în explozie de personalitate, ultimul nătâng având ceva de spus. Cum vine primăvara şi dă colţul ierbii, multiple nelinişti, ca la o comandă, ne încolţesc. Unele sunt de existenţă imediată, cum ar fi, mai ales pentru femei, abordarea unei alte garderobe, sporirea elementelor de cochetărie, sau pe un plan mai general, pentru ambele sexe, creionarea unor variante de concediu, consideraţii despre sărbătorirea Paştelui, cu accent pe preţul mieilor şi al ouălor. Alte agitaţii, nelinişti, au o amplitudine mai mare, bat direct la porţile istoriei, vor schimbări, modificări, de formă şi substanţă, sunt bazate pe doctrine, pe noi configuraţii teritoriale. Ceva nu e bine, nu merge, pluteşte peste tot un aer învechit, înoirile sunt mai necesare decât aerul. Ies în prim plan aniversările, fluturările de steaguri, siglele partidelor, domni şi doamne care până mai ieri stătuseră acasă cu familia vor acum să facă... istorie. Se ţin discursuri revendicative, se reia la “purecat” trecutul, hârtiile unor vechi tratate de pace, înţelegere, convenţii sunt considerate piese expirate de arhivă. Toţi mediocrii par a fi fost injectaţi cu un fel de ser care-i aruncă direct pe teritoriile faptelor mari, a abordărilor originale, a avansării unor soluţii care să răstoarne totul din temelii. Pretutindeni în lume pare că se aşteaptă ceva, o lectură a existenţei de-
a-ndoaselea, o turnare a ei în alte tipare. România e cuprinsă şi ea în momentul de faţă de “frisoane”. Nici nu ştiu bine dacă sunt acestea semnele unor schimbări “în pozitiv”sau doar convulsii trecătoare care alunecă pe faţa lucrurilor fără a lăsa vreo urmă. Au fost, spre exemplu, ”transferaţi” după gratii vreo câţiva politicieni şi un număr - opt este cifra - de indivizi semnalaţi cu câştiguri frauduloase din fotbal. Mă întreb din nou, e acesta un semnal că necinstea, frauda sunt din rădăcini încolţite sau vorbim doar de adieri de vânt ce nu produc nici măcar strănuturi?... Se face ceva, cu adevărat, în esenţialul învăţământ, în educaţie, pentru a se reduce mediocritatea, chiar imbecilismul?... După un sfert de veac de libertate, cu noi lucrurile nu sunt în regulă. Părem un popor depăşit, inmodernizabil, marginalizat, cu acces doar din când în când în “pieţile din centru”. Cearta şi nepăsarea, dincolo de limite, se impun ca trăsături obligatorii. Improvizaţia şi lipsa de durabilitate bântuie. Sentimentul naţional dacă mai există e doar pe hârtie. Tupeul, ca un uriaş drapel, fâlfâie peste tot. În competiţiile externe suntem ca un mecanism care merge încet, gen treierătoare, face zgomot şi emană mult fum. Cei mai mulţi dintre noi nici nu-şi dau seama pe ce lume se află. Percep vag U.E. şi N.A.T.O., ca pe ceva protector sub al cărui acoperiş se poate dormi, fura, parcurge nestingherit traseul dintre fudulie şi prostie. Aşa suntem noi în mica noastră Românie... Alţii, însă, nu sunt la fel... spre exemplu vecinii noştri maghiari... Cu trup şi suflet de la guvernanţi la ultimul servitor, vor o “reîntregire”. Vor Ardealul înapoi, pentru realizarea mult visatei Ungarii Mari. La un moment dat, dacă noi vom continua cu politicieni de mâna a zecea (Eba,Udrea etc ), cu laşităţile noastre, cu dezertările, cu toţi “nea Miticii” imaginabili, cu acel “cumpără tot, vinde tot, chiar şi pe măta”, acest deziderat unguresc se va şi realiza. În mormintele lor, de altfel uitate de contemporani, Maniu,
Goldiş, Goga, Blaga, Brătienii, regele Ferdinand se vor răsuci pe partea cealaltă, dar, vorba imbecilului de pe stradă, n-au decât s-o facă. Pe partea de răsărit un alt fost vecin şi mai ales, “prieten”, ţine să ne sufle iarăşi în ceafă... bătrâna şi eterna Rusie... În tot cazul, pe mapamond, din nou s-au acumulat energii. Cum se vor descărca ele, doar Cel de Sus ştie...
Mircea PORA
