Politica externă nu este punctul meu forte. Nu urmăresc ce se întâmplă pe plan extern decât ocazional, şi chiar şi atunci doar dacă ceea ce se întâmplă în afara ţării poate să ne afecteze şi pe noi direct. Dar, în general, cunoscându-mi lacunele în domeniu, prefer să nu îmi dau cu părerea.
La fel stau lucrurile cu conflictul din Crimeea. Întrucât nu înţeleg foarte exact ce se întâmplă acolo şi de partea cui este dreptatea, prefer să nu comentez şi să îi las pe alţii, mult mai în măsură decât mine, să o facă. Voi face câteva comentarii, însă, pe o altă temă. Şi anume pe modul în care cineva care are curajul să exprime o opinie diferită de cea a majorităţii ajunge să fie pus la zid şi demonizat doar pentru că şi-a exprimat acea opinie.
Vorbesc aici despre cazul lui Bogdan Radu Herzog – publicist, de mai mult timp, la diferite publicaţii, şi apreciat ca analist în domeniul politicii externe, actualmente şi consilier local în Timişoara. Acesta a avut, în ultima perioadă, o serie de articole despre ceea ce se întâmplă în Rusia, articole în care a lăudat unele progrese şi a criticat unele deficienţe. Nimic ieşit din comun, de altfel, nimic jignitor şi nimic deranjant. Poate doar din perspectiva din care cu toţii ar trebui să privim, în continuare, Rusia ca pe o reminiscenţă a Uniunii Sovietice, un stat care încearcă cu orice preţ să îşi extindă influenţa asupra a tot ceea ce nu a fost încă „civilizat” de Uniunea Europeană sau de Statele Unite ale Americii. Şi care este rezultatul?
O publicaţie on-line îl contactează pe Bogdan Radu Herzog şi îl întreabă ce părere are despre conflictul din Crimeea. După cum relatează chiar cel care l-a contactat, acesta nu doreşte să comenteze la telefon ceea ce se întâmplă acolo, întrucât lucrurile sunt mult mai complexe decât par a fi la prima vedere şi nu pot fi reduse la o singură frază. Iar de aici, urmează o sarabandă de articole, în care Herzog e acuzat că ar fi pro-Putin, că are nostalgii sovietice, că este anti-european, că nu este creştin-democrat ci cretin-dobitoc (halal limbaj!). Toate articolele în aceeaşi publicaţie, şi cu excepţia unui editorial asumat pe faţă, celelalte sau nesemnate, sau semnate cu pseudonim. Şi toate având în comun un singur lucru: faptul că se bazează pe frânturi de text rupte din context şi că toate sunt făcute de oameni care au mult mai puţin habar de politică externă decât cel pe care îl acuză cu atâta vehemenţă. Este luat la întrebări inclusiv auto-impusul preşedinte al partidului pe care Bogdan Radu Herzog îl reprezintă în Consiliul Local, care se declară oripilat de atitudinea acestuia, fără să ştie, de fapt, despre ce este vorba, luându-se tot doar după afirmaţii făcute de alţii care confundă, în continuare, Rusia cu tot ceea ce s-a întâmplat mai rău în istorie în ultimele două milenii.
Nu sunt rusofil, ci mai degrabă rusofob. Şi, cu toate acestea, nu pot să nu îmi ridic un mare semn de întrebare vizavi de locul din care porneşte această ură împotriva unui om care nu a făcut nimic altceva decât să îşi exprime o opinie. Opiniile pot fi contrate într-un cadru civilizat şi cu argumente. Or acest lucru nu se întâmplă. Dimpotrivă, argumentele lipsesc, iar civilizaţia păleşte în faţa epitetelor şi adjectivelor.
Nu trebuie să fiu de acord cu părerile lui Bogdan Radu Herzog pentru a condamna ceea ce i s-a înscenat mai departe. Nu trebuie să fiu de acord nici cu ceea ce se întâmplă în Crimeea. Dar nu pot să nu mă gândesc că, dacă în cazul Crimeei s-ar fi aplicat aceeaşi metodă ca în cazul Kosovo, astăzi Kievul era cel bombardat. Nu pot să nu mă gândesc că dacă toţi cei care gândesc „altfel” în această problemă ar merita astfel de adjective, atunci tot „cretin şi dobitoc” este și profesorul Nicolae Ţăran. Şi Alina Mungiu Pippidi, de la Alianţa pentru o Românie Curată. Şi libertarianul Ron Paul, considerat unul dintre simbolurile democraţiei americane. Şi analistul Pat Buchanan, care a fost consilier al preşedinţilor Richard Nixon, Gerald Ford şi Ronald
Reagan. Şi chiar şi fostul cancelar german Gerhard Schroeder, care a criticat public poziţia Occidentului faţă de criza ucraineană, o poziţie care contribuie mai degrabă la dezmembrarea Ucrainei şi care este contrară inclusiv intereselor europene.
Şi revenim la ideea acestui articol: dreptul la opinie care, teoretic cel puţin, este garantat. Oricine poate să aibă o opinie, chiar dacă nu are habar de tema pe care îşi exprimă opinia. Iar comentatorii publici de la noi se pricep absolut la orice: şi la administraţie, şi la politică internă, şi la fotbal, şi la bucătărie, şi la telenovele. Iar dacă apare cineva care îndrăzneşte să înoate şi împotriva curentului, atunci musai trebuie să îi dăm în cap. Nu de alta, dar democraţia ne permite şi asta.
Alex DIMA
