Ne-am obişnuit, ca simpli cetăţeni, vorba cuiva, ca de fiecare dată când se schimbă guvernele sau puterea, în ansamblul său, să ni se servească, în loc de soluţii, programe, proiecte, celebra sintagmă cu „greaua moştenire”. Bineînţeles, exprimarea nu este întotdeauna cea enunţată mai sus, însă mesajul acesta este.
Acum, la modă e să dai vina pe Băsescu. Departe de noi gândul de a-i lua apărarea preşedintelui (încă) în exerciţiu. Are şi el, preşedintele, destule (dacă nu chiar prea multe) „bube”. Însă de aici şi până la afirmaţii de genul că iarna viitoare va fi mai blândă pentru români deoarece Băsescu nu va mai fi preşedinte e cale lungă. Premierul Ponta a lansat această gogoriţă, probabil în spirit de glumă. Dar pentru toate celelalte lucruri care nu merg bine în ţara aceasta tot Băsescu e de vină. Guvernul nici usturoi n-a mâncat...
Băsescu e de vină pentru că Executivul condus de Ponta emite, pe bandă rulantă, ordonanţe care, multe dintre ele, se dovedesc apoi neconstituţionale.
Tot şeful de la Cotroceni şi-o fi băgat coada şi, implicit, o fi de vină şi pentru faptul că apele din USL sunt tot mai tulburi, că mulţi liberali se gândesc serios la ieşirea PNL de la guvernare sau că acelaşi PNL a rămas pe dinafara alianţei electorale încropită de PSD pentru alegerile europarlamentare.
Păi, dacă Băsescu e de vină până şi pentru vremea de afară (în special pentru vremea rea, vremea bună fiind, probabil, rodul eforturilor Guvernului) înseamnă că, începând din iarna viitoare, odată cu încheierea mandatului preşedintelui, România va scăpa de toate problemele şi, parafrazându-l pe nenea Iancu Caragiale, tot românul va prospera.
Din acest punct de vedere, abia aştept să plece Băsescu de la Cotroceni!
Anton BORBELY