Simpatic foc sfârșitul săptămânii trecute! Panglici, steaguri, coloane oficiale, transmisiuni în direct, pe scurt, mare tam-tam la Nădlac: în sfârșit, s-a lipit o bucată de autostradă românească de una ungurească. Mă uitam ca prin perdea la televizor, în timp ce un reporter îi dădea nevoie-mare cu nu știu ce sistem de înregistrat numerele de pe mașini. Pe finalul intervenției, repeta treaba cu magnifica legătură directă pe care o are acum Timișoara cu Budapesta și Viena. Îmi iau cădere. Pe gânduri și amintiri...
...pleznea sinele în el. Parcă și cămașa i se desfăcuse cu un nasture. Trăsese aer în piept și își instalase atitudinea aia de individ foarte important, implacabil. Până și firele din barbă prinseseră, parcă, un iz aristocrat, sub greutatea „mărturisirii”: traiectul timișorean al autostrăzii i se datora. Da, felul în care trece mult-râvnita pe lângă oraș! La fel și realizarea așa-zisei centuri a Timișoarei, mai precis breteaua aia care leagă ieșirea spre Arad de aia spre Lugoj... M-am blocat. Și nu din cauza laudei de sine, sub forma cea mai insuportabilă pe care am întâlnit-o vreodată. Ci din cauza inepției din situație: cum poți, dom’le, să te mai și lauzi că ai tras autostrada în halul ăsta, la așa o distanță de oraș?! Asta era acum câțiva ani, când diverși costici se auto-brenduiau cu generozitate și majoră carență de sinapse bine realizate. Între timp, s-au schimbat doar costicii...
Ca să n-o lungim... În primul rând, la cum a fost trasată autostrada, mie îmi e greu să spun că trece pe la Timișoara. Mai ales când o gândești ca rută către Occident. Dacă prinzi o zi proastă, cu trafic aglomerat, poți face liniștit o oră din centru până la punctul de acces de la Giarmata. Ca distanță, pentru un timișorean, o ieșire din țară pe la Cenad e mai scurtă cu aproape 30 de kilometri decât una pe la Nădlac, pe autostradă. În al doilea rând, la o analiză simplă, observi cât de diferit ar fi stat treaba dacă la momentul potrivit s-ar fi gândit sincronizat, isteț și în perspectivă... Și s-ar fi acționat la fel: lucrurile ar fi stat total diferit dacă autostrada ar fi trecut, pentru măcar câțiva kilometri, pe traseul „centurii”... Un singur lucru bine făcut, în loc de două prea puțin mulțumitoare... Bani mai bine investiți, o legătură mult mai utilă și eficientă pentru timișoreni... Și de aici, iată și cel de-al „treilea rând”, care de fapt e cheia de boltă din ecuație. Trebuie să ne scuturăm de prejudecăți și să aruncăm cât colo ochelarii de cal pe care îi purtăm cu atâta fală... Când autostrada începea să devină altceva decât visare, la Timișoara se dormea, la Arad NU (uitați-vă cum deservește autostrada orașul de pe Mureș)! La noi, somnul s-a adâncit. Ne place sau nu, singurii vinovați cu normă întreagă pentru eșecul unui astfel de proiect în ceea ce ne privește trebuie căutați în urbea noastră. Printre politicienii noștri cu mari aere de făuritori... Din păcate, Timișoara nu are politicieni de calibru, lideri care se pot impune la nivel național. Și mai grav mi se pare că majoritatea au făcut o virtute din ascunsul în șpais, lătratul frustrat, pe la colțuri, și arătatul cu degetul... Iar acest lucru va continua să ne afecteze. Uneori, micimea politicienilor se măsoară în kilometri, iată... Alteori, poate fi măsurată în stadioane și săli polivalente neconstruite, în fabrici poluante ridicate în miez de oraș sau în proiecte nesăbuite, dar duse cu îndărătnicie și aroganță la „bun sfârșit”...
Cosmin TÎNTĂ
Sursa foto: myopinioncounts.co.nz
