- Cum sunt oamenii în jurul nostru, mai răi, mai buni?
- Din păcate, spun asta cu multă durere în suflet, se pare că mergem spre mai rău. În toate privinţele şi, mai ales, în ceea ce priveşte calitatea umană. Lumea s-a îndepărtat de credinţă şi, odată cu acest lucru, oamenii au devenit din ce în ce mai răi, mai puţin toleranţi, mai puţin îngăduitori cu cei din jurul lor şi există, aşa, un fel de lehamite, un fel de „dacă eu nu pot” să nu facă nimeni nimic, atunci „să moară şi capra vecinului...”.
- Deci, să înţeleg că pornirile spre rău se înteţesc?
- Suntem clar într-o perioadă în care răutatea se extinde tot mai mult. Vorbind aici atât la nivel de individ, cât şi de societate. După umila mea părere, două ar fi cauzele cele mai acute. În primul rând, îndepărtarea tot mai mult de credinţă, creştinismul prost înţeles, iar în al doilea rând, sărăcia oamenilor... Într-un fel, cele două cauze se leagă, pentru că şi sărăcia vine până la urmă din cauza lipsei de credinţă... Poate ca o pedeapsă, pentru că sărăcia la noi, la români, cu o ţară atât de bogată, vine din gestionarea foarte proastă a resurselor, de către cei care conduc ţara. Ori nu pot, ori nu vor. Sau amândouă de-odată. Cert este că au sărăcit populaţia şi ţara. Nu vor să înţeleagă că nu se poate să avem o ţară bogată, cu oameni săraci.
- De cât timp credeţi că s-a pornit cu stângul?
- De un sfert de veac, de 25 de ani, ca să vorbim de o vreme mai aproape de noi. Despre cei aproape 50 de ani de comunism vom vorbi în alt context. Deci, timp de 25 de ani România a fost condusă de diferite guverne, care au încălcat sistematic Constituţia ţării, Constituţia care spune clar că Guvernul ţării are rolul de a creşte continuu, de a ridica în permanenţă nivelul de trai al populaţiei... Personal, nu cred în nici o creştere de indici cu privire la prosperitatea României, nu cred în nici o statistică atât timp cât se vede că populaţa suferă în continuare de atâtea şi atâtea neajunsuri...
- Vorbeaţi de credinţă, de rolul Bisericii...
- Biserica Ortodoxă Română cred că nu a reuşit să găsească o cale ideală pentru a atrage tânăra generaţie spre credinţă. Şi de a o educa mai apoi. Iar cei care consideră că este suficient ca de sărbătorile mari să te îmbraci frumos, să te duci la biserică şi să te închini, se înşeală. După a crede „în Unul Dumnezeu...” cel mai important lucru în mântuirea noastră rămâne „iubirea aproapelui”, iubirea semenilor noştri şi nu iubirea doar a celor care au putere şi arginţi, ci iubirea celor nevoiaşi, aflaţi în suferinţă şi care au cu adevărat nevoie de ajutorul nostru. „Iubirea de aproapele” trebuie împărtăşită, dar în acelaşi timp şi promovată, pentru că trebuie ca tot mai mulţi să înţeleagă să dea ajutor, să fie alături de cei în suferinţă... Din păcate, „prin iubire” tot mai mulţi au înţeles că e bine să aibă o „iubire de sine”, uitând de cei din jur, dar şi de faptul că „trufia” este un mare păcat omenesc...
- Credeţi că vom reuşi să ne întoarcem la smerenie?
- Deocamdată nu suntem în situaţia în care să spunem că am reuşit să facem oamenii mai buni. Dimpotrivă, cu fiecare an, se pare că ne îndepărtăm de cei aflaţi în nevoie, de cei căzuţi în păcat... Şi, în acest context, vreau să precizez că religia nu trebuie explicată la televizor şi isterizată încât să devină „fenomen” de masă... Ea trebuie în milosârdie şi blândeţe să ostoiască nevoile celor căzuţi, să-i ajute să se ridice şi să se îndrepte... Pentru aceasta, preoţii cu har trebuie să lucreze într-o adevărată comuniune de credinţă în jurul bisericilor şi să-i ajute cu precădere pe acei care, din anumite motive, au căzut în patimă şi păcat... Ei nu trebuie stigmatizaţi, marginalizaţi şi îndepărtaţi de credinţă şi excluşi din mijlocul nostru... Ei trebuie readuşi la credinţă şi îndreptaţi... Nu pierduţi pentru noi, ci câştigaţi pentru noi.
- De unde credeţi că ar trebui să se înceapă?
- Fără doar şi poate de la fiecare dintre noi în parte, apoi de la colectivtăţile creştine... Fiecare dintre noi trebuie să încercăm să fim mai buni, să dăm dovadă de iertare, de toleranţă, de înţelegere. Fiecare trebuie să fim mai bun, cu fiecare zi, iar bunătatea să reverbereze...
A consemnat, Petru Vasile TOMOIAGĂ
