Franz Josef a fost unul din cei mai longevivi monarhi din Europa – 68 de ani – după regele Ludovic al XIV-lea al Franței și principele Johann al II-lea  al Liechtensteinului. Împăratul Imperiului Austriac făcea parte din Casa de Habsburg, era rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe al Transilvaniei, marchiz al Moraviei, mare voievod al Voievodatului Serbia, din 1848 până în 1916. Avea înclinație către pictură și  datorită caracterului multinațional al statului habsburgic a trebuit să învețe și ceha, maghiara, poloneza, italiana, toate limbi vorbite în Imperiul Austriac, lucru pentru care a manifestat incontestabile competențe. Dar fără îndoială, adevăratele sale calități s-au manifestat pe deplin în domeniul militar.

Copilăria

În urmă cu 192 de ani, la 18 august 1830 s-a născut la Palatul Schonbrunn din Viena cel care avea să devină ultimul reprezentant al monarhiei absolute în Europa. A fost primul născut al arhiducelui Francisc Carol Joseph (1802 - 1878), care a fost fratele mai tânăr al împăratului Ferdinand I al Austriei. Mama lui a fost Prințesa Sophie Friederike Dorothée Wilhelmine de Bavaria (1805 - 1872). La vârsta de 13 ani a fost înaintat la gradul de colonel și a luat în serios pregătirea militară de care era entuziasmat. Tot la vârsta de 13 ani i s-a permis pentru prima oară să participe la vânătoare, acesta fiind începutul unei adevarate pasiuni pentru acest sport. Din cauza dificultății programului de studiu nu a găsit răgazul de a citi altceva decât ceea ce i se dădea ca temă, motiv pentru care, între suveranii epocii sale, a fost printre cei cu o cultură literară precară. 

Noul împărat

În urma demisiei prințului Metternich din poziția de cancelar, în timpul Revoluției din 1848, tânărul arhiduce a fost numit guvernator al Boemiei la 6 aprilie, însă nu a preluat  niciodată postul. În schimb, Franz a fost trimis pe front  în Italia,  alăturându-se mareșalului Radetzky și a primit botezul focului la 5 mai la Santa Lucia. La 2 decembrie, la Olmütz, în Moravia, prin abdicarea unchiului său, keizerul  Ferdinand și prin renunțarea la tron a tatălui său, Franz Josef a succedat ca împărat al Austriei, la vârsta de 18 ani. Numele de "Francisc Iosif" a fost ales în mod deliberat, în onoarea unchiului său, împăratul Iosif al II-lea (1765-1790), care a fost considerat un reformator modern.

Primul gest al noului suveran a fost să cinstească armata, care era considerată stâlpul de sprijin al monarhiei austriece. Totodată tânărul împărat a dezvăluit miniștrilor deviza pe care a hotărât-o pentru domnia lui: Viribus Unitis (“Cu forțele noastre unite”). Odată urcat pe tron el s-a dedicat imediat „meseriei” de suveran cu  rigoare și un simț al datoriei surprinzător pentru tinerețea sa. A încercat să organizeze societatea austriacă după modelul armatei, unde raporturile erau întemeiate pe principiul ierarhiei și pe spiritul de ascultare. De altfel, la începutul domniei sale, Franz Josef a fost consiliat de noul prim-ministru, Felix Schwarzenberg, care l-a îndrumat spre neoabsolutism și spre obținerea unei poziții de forță în politica externă. De remarcat și rolul pe care l-a avut  asupra deciziilor împăratului arhiducesa Sophie, mama sa. Deși acesteia nu i se permitea să ia parte la consiliile de miniștri, să asiste la audiențe, să răsfoiască dosarele și documentele, influența ei era însă, vizibilă. De altfel, Franz Josef a fost întotdeauna un fiu ascultător, iar obiceiul de a urma părerile și sfaturile mamei sale l-a păstrat și la maturitate.  În schimb, relațiile cu tatăl lui s-au limitat la partidele de vânătoare la care participau împreună.

Restabilirea absolutismului. Revoluția de la 1848 în Ungaria

Încă de la urcarea sa pe tron, Franz Joseph a adoptat ideea restabilirii absolutismului; el nutrea o aversiune totală față de revoluția de la 1848. În martie 1849, împăratul a promulgat noua constituție care stipula ca libertățile fundamentale să fie însoțite de o serie de restricții. Era reafirmat dreptul popoarelor monarhiei la dezvoltarea personalității naționale, dar dominant rămânea faptul că monarhul redevenea figura centrală a sistemului politic austriac. Începând din acel moment, Reichstagul era format din Camera inferioară și Camera superioară. Noua constituție a înscris Ungaria în câmpul ei de aplicare, iar  ungurii au fost  chemați să-și trimită reprezentanți în Reichstagul austriac.  Cum spiritele în Ungaria au devenit tot mai agitate, Franz Joseph a fost nevoit să-și depășească orgoliul personal și să se alieze cu țarul Nicolae I pentru a declanșa o campanie militară împotriva maghiarilor. Armata revoluționarilor unguri, condusă de generalul Gorgey nu a făcut față și a capitulat în zona localității Șiria din județul Arad. Trupele imperiale comandate de baronul și generalul austriac Haynau au lansat un nou atac împotriva Ungariei. La 6 octombrie 1849, „Cei 13 generali”, ofițeri din armata maghiară revoluționară au fost executați la Arad. Revoluționarul Lajos Kossuth a demisionat din funcția de ministru al finanțelor, a plecat în exil în Turcia, apoi în Anglia, iar pacea a fost restabilită.

Ungaria a fost tratată ca o țară cucerită: teritoriul ei a fost împărțit în 5 districte, în fruntea cărora au fost numiți militari, iar orice urmă de autonomie locală a dispărut. Ungaria a fost obligată să se alinieze la restul monarhiei prin introducerea sistemului fiscal austriac și abolirea vămilor interne. Astfel, politica dusă de Franz Josef a reușit să absoarbă Ungaria în ansamblul imperiului austriac.

Între 1848 şi 1867 Franz Joseph a fost ultima persoană care a ocupat funcţia de mare principe al Transilvaniei.

Neoabsolutismul

Franz Josef a intenționat să refacă hegemonia monarhiei habsburgice în Germania. În conflictul declanșat a fost atrasă și Prusia, care, după trei ani de confruntări a fost învinsă, tot cu ajutorul Rusiei.

Franz Josef a fost preocupat însă de sporirea atribuțiilor sale și pentru asta a diminuat rolul Consiliului de Miniștri; astfel Austria nu mai avea decât un singur stăpân. Potrivit istoricilor, perioada dintre 1852 și 1859 poate fi considerată cântecul de lebădă al neoabsolutismului. Se numește astfel pentru că regimul nu era o simplă reinstaurare a absolutismului dinainte de 1848. Franz Joseph avea puteri pe care niciunul dintre predecesorii săi nu le-a avut vreodată. Neoabsolutismul se baza pe birocrație, armată, biserica catolică și pe o politică de centralizare. Totuși, perioada nu a fost lipsită de pericole.  La 18 februarie 1853, la Viena, Franz Josef a scăpat cu viață din atentatul pus la cale de János Libényi, un naționalist fanatic maghiar.

În Italia, Austria stăpânea din Milano până la Trieste, în Lombardia și în Veneția. Unitatea italiană dorea să iasă din această fărâmițare teritorială și să  unifice Italia sub egida regiunii Piemontului. Acest lucru s-a reușit în martie când regele Piemontului, Victor Emmanuel al II-lea, a fost sprijinit de Napoleon al III-lea.

"Este voinţa mea ..." - Cu aceste cuvinte împăratul Franz Joseph a dat ordin în anul 1857 pentru construirea bulevardului reprezentativ Ringstraße, care are o lungime de 5,3 km. Nobilii şi mai marii burgheziei s-au întrecut în ridicarea unor palate cât mai fastuoase de-a lungul somptuosului bulevard.

Imperiul dualist (1867 – 1918)

Relațiile dintre Austria și Ungaria erau departe de a fi reușite; tensiunile încă mocneau. Franz Josef a încercat o destindere a acestora și la 8 iunie 1867 a fost încoronat rege al Ungariei la Buda. Astfel, Imperiul Austro – Ungar a fost organizat într-o manieră dualistă, o Dublă Monarhie, iar  vechiul imperiu centralizat al habsburgilor a început o lentă evoluție spre parlamentarism și democrație. În același an, Austria a adoptat o nouă constituție, în care era prevăzut un Parlament după model britanic cu două Camere, organizarea partidelor conservator și liberal. În Ungaria, de asemenea, a fost instalat un regim parlamentar după model austriac, cu un executiv responsabil în fața Camerelor. Totuși, în ambele cazuri, deși liberalismul a părut că se instalează, orizontul democrației era încă departe.

Apogeul domniei lui Franz Josef este considerat a fi perioada dintre 1879 și 1889. După ce în 1849 a abolit sufragiul universal, în 20 ianuarie 1907, Franz Joseph a promulgat legea care constituia reîntoarcerea la acesta, în Austria. Primele alegeri cu vot universal din 14 – 24 mai, același an, au fost marcate de succesul creștin-socialilor și social-democraților. Acest sufragiu universal a constituit un nou pas pe calea democratizării sistemului electoral austriac.

În anul 1908 a fost anexată Bosnia-Herțegovina, iar șase ani mai târziu, pe data de 28 iunie, la Sarajevo a fost asasinat moștenitorul Franz-Ferdinand, ceea ce a constituit pretextul declanșării Primului Razboi Mondial.

În dimineața zilei de 21 noiembrie 1916, după o lungă domnie plină de evenimente – 68 de ani – Franz Joseph a fost găsit mort în camera sa de la  castelul Schönbrunn. Funerariile au avut loc pe 30 noiembrie și astfel, ultimul monarh de modă veche – așa cum singur se prezenta – a fost înmormântat în cripta imperială din Mânăstirea Capucinilor din Viena.

Franz Josef și Sissi

„Franz Joseph și Sissi. Vor rămâne pentru eternitate un cuplu legendar, printre cele mai admirate din toate timpurile. Au fost uniţi la bine şi la rău, având parte împreună de câteva bucurii şi de nenumărate tragedii personale şi politice, toate ancorate în memoria europeană ca preludii ale sfârşitului unei lumi, acea lume de dinaintea anului 1914, „lumea de ieri", avea să scrie Stefan Zweig.

La 24 aprilie 1854, la Viena, Franz Josef s-a căsătorit cu prințesa bavareză Elisabeta de Wittelsbach (Sisi), verișoara sa, care avea doar 16 ani.  Cei doi erau verișori primari, mamele lor erau surori, așa că pentru cununie au avut nevoie de o dispensă a papei. Căsnicia lor nu a fost una fericită. Sissy si Franz Josef au fost două caractere cât se poate de nepotrivite. El – sobru, meticulous și tenace. Ea – rebelă, nonconformistă și călătoare pasionată. Nu e de mirare că mariajul lor a fost un eşec, în ciuda celor patru copii pe care cuplul i-a avut: Sophie, Gisela, Rudolf și Maria Valeria. Sisi nu s-a adaptat niciodată la rigoarea vieții de la curte și întotdeauna a avut neînțelegeri cu familia regală și mai ales cu soacra sa.

Viața personală a celor doi monarhi a fost presărată cu drame familiale: pe fratele mai mic al lui Franz Josef, împăratul Maximilian al Mexicului, l-au detronat și executat revoluționarii mexicani. Primul lor copil, arhiducesa Sofia, a murit la vârsta de doi ani. La 30 ianuarie 1889, fiul lor Rudolf, s-a sinucis la Mayerling împreună cu iubita sa, în urma unei drame pasionale. Împărăteasa Sissi, a fost asasinată la Geneva de către anarhistul italian Luigi Lucheni, la 10 septembrie 1898.

De prin anul 1871, Franz Josef și soția sa au început să doarmă în dormitoare separate. De atunci, el a obișnuit să pună servitorii să-l trezească la ora trei jumătate dimineața pentru a se apuca de lucru. În urma lungilor absenţe ale soţiei lui, Franz Josef  a preferat să îşi ia o amantă, actriţă  Katharina Schratt. De altfel chiar  Sissi le-a făcut cunoștință celor doi și a încurajat-o Katharina să nu lipsească din preajma împăratului. 

Franz Josef în Banat

În perioada 19 iulie - 30 septembrie 1891, Timişoara a găzduit Expoziţia Industrială şi Agricolă, una din marile evenimente de profil din Europa acelor vremuri. Pentru acest eveniment au fost ridicate în actualul parc al copiilor şi în Parcul Rozelor, numit atunci Parcul Franz Josef, opt pavilioane, o hală a industriei și un restaurant.

În 16 septembrie 1891, Impăratul Austriei Franz Josef I a fost primit cu fast în faţa Palatului Culturii din Timișoara, iar la 27 septembrie, împăratul şi prinţul moştenitor au vizitat Expozişia Industrială şi Agricolă. La expoziţia agro-industrială din 1891 de la Timişoara, grădinarul Wilhem Mühle a primit Crucea de Aur în grad de ofiţer din partea lui Franz Josef, ocazie cu care a devenit florarul oficial al Curţii Imperiale de la Viena. 

În data de 27 septembrie 1896 Franz Josef și soția sa au participat împreună cu regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei, la Orșova, la inaugurarea canalului navigabil de la Porțile de Fier. În aceeași zi a început o vizită oficială, de trei zile, în Regatul României. Momentele de sărbătoare au fost petrecute pe o navă ce purta numele împăratului austriac, după care seara a fost continuată la cazinoul din Băile Herculane.

Franz Josef a vizitat şi Caransebeşul, unde în anul 1914 i s-a ridicat o statuie în mărime naturală, realizată din marmură de Ruschiţa.

La Buziaș, împăratul Franz Joseph a construit pentru frumoasa sa soție o colonadă unică în Europa, cu o lungime de 500 de metri, care le depăşea pe cele mult mai celebre de la Karlovy Vary şi Baden-Baden. Aceasta făcea legătura între izvoare, bazar și casino, fiind un minunat loc de promendată pentru împărăteasă dar și pentru  toți cei care ajungeau în stațiune pentru tratamente sau pentru a se relaxa.

Răzvan IDVOREAN