Arta și cultura sunt două componente fundamentale prin care se identifică un popor, în contextul istoriei și civilizației căreia îi aparține. În spațiul nostru românesc se află astăzi mărturii multimilenare dăltuite în piatră, care ne arată că noi nu am venit din alte zări îndepărtate ale lumii, ci aici ne-am născut și format ca popor integrat în cultura europeană.

Muzeul Catedralei Ortodoxe Mitropolitane din Timișoara adăpostește în prezent aproximativ o mie de piese care adună laolaltă scrieri, icoane, obiecte bisericești și monumente funerare, o adevărată zestre culturală și moștenire de credință transmisă din generație în generație, de-a lungul veacurilor.

”În prima parte a muzeului se află exponate de o mare importanță pentru istoria noastră. Menționăm aici o stelă funerară romană din secolul al II-lea d.Hr., precum și o piatră voievodală de hotar din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân. Muzeul are de asemenea o bogată colecție iconografică. În fața acestor icoane s-au rugat înaintașii noștri Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților Săi (…) În muzeu se află și un însemnat număr de cărți de cult, unele cu un important conținut istoric (…) În vitrinele muzeului pot fi văzute numeroase obiecte de cult confecționate în ateliere românești sau din străinătate. Privind un Sfânt Potir este cu neputință să nu te gândești că aici se afla, la fiecare Sfântă Liturghie, Hristos, din care preotul i-a împărtășit pe credincioșii săi. Muzeul este un tezaur de istorie și artă sacra. Este o mărturie a statorniciei strămoșilor și a noastră, de credință în Preasfânta Treime Dumnezeu (…) Aici, în acest spațiu de cultură, vin numeroase clase de elevi și studenți și învață o pagină din istoria sacră a neamului nostru (…)” menționează ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului în volumul Muzeul de Artă Bisericească Veche – Catedrala Mitropolitană Timișoara.

140 de exemplare de carte veche bisericească sunt expuse permanent

Cartea veche bisericească i-a unit pe români dincolo de granițele străine și nedrept puse între ei și a vegheat veacuri întregi la păstrarea credinței, a limbii și a unității culturale și spirituale. Colecția muzeului cuprinde un important fond de carte care însumează 2000 de exemplare, dintre care 140 sunt expuse permanent. Acestea sunt în principal cărți de cult precum Ceaslov, Acatistier, Molitvelnic sau Evhloghion, Octoih, Liturghier, Apostol, Cazanie, Biblie și multe altele. Cea mai veche dintre scrieri este o Evanghelie în limba slavonă, datată din secolul al XIV-lea.

”Ea provine de la fosta episcopie a Caransebeșului, se pare că autorul este un ieromonah din părțile Moldovei, unde erau vestitele școli de copiști,  care a venit în această zonă și a primit sarcina de a copia această evanghelie în limba slavonă, limba sacră a Bisericii de atunci. Este scrisă pe pergament obținut din piele de miel. De ce piele de miel, pentru că în școlile acestea de copiști care au luat ființă în vetrele mânăstirilor, se punea accent pe materialul pe care se scria cuvântul lui Dumnezeu, sau locul în care se așeza chipul lui Dumnezeu. De aceea, cuvântul Mielului Hristos îl scriau pe pergament obținut din pielea mielului pentru că aici era legătura și această conexiune între jertfa curată a mielului și jertfa Mielului Hristos care s-a jertfit și ne-a mântuit din moarte”, a explicat maica Nicoleta Ploșnea, doctor muzeograf.

O altă scriere importantă este și Pravila de la Govora din anul 1640. Aceasta este prima carte tipărită în Țara Românească în limba română cu litere chirilice. Este o carte rară la noi în țară; un alt exemplar se mai găsește la Muzeul Național de Artă din București. Este primul cod de legi civile și bisericești și se mai numește Pravila Mică pentru că în 1652 a apărut la Târgoviște Pravila Mare, îmbunătățită în perioada domnitorului Matei Basarab.

De o importanță deosebită sunt și cărțile Cazania lui Varlaam ( 1643 ), Noul Testament de la Bălgrad ( 1648 ), Evanghelia de la București ( 1682 ), Biblia de la Sibiu ( 1858 ), realizată de mitropolitul Andrei Șaguna, dar și alte scrieri care provin din principalele centre tipografice românești active în secolele XVII, XVIII și XIX, la care se adaugă și cel de la Viena a cărui secție chirilică a continuat să funcționeze din anul 1795 la Buda.

”Icoana la români a reprezentat Pridvorul Bibliei” – ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului

În spațiul muzeului vizitatorii pătrund în taina icoanelor și descoperă că semnificația profundă a lor este aceea de ”loc de întâlnire”, care îl pune pe credincios în comuniune cu Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin este cel mai cunoscut apărător al sfintelor icoane, iar pe învățăturile sale s-au statornicit hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic. Acesta arată că nu venerăm icoana în ea însăși, ci pe Dumnezeu: ”nu mă închin în fața materiei, ci în fața Făcătorului materiei”. De aceea, ”nu mă închin icoanei ca unui dumnezeu, ci prin intermediul icoanei și al sfinților, aduc lui Dumnezeu adorare și venerare”. Este evident așadar că icoana nu se află în biserică pentru a înlocui pe Dumnezeu, ci pentru a ne trimite spre El, pentru a ne așeza în comuniune cu El.

Cei care au curiozitatea să treacă pragul muzeului vor descoperi că icoanele aparțin unor stiluri diferite, unor școli de pictură din întreg spațiul românesc precum și unor curente  artistice venite din occident.

”Banatul își are personalitatea artistică foarte bine conturată și aici întâlnim două curente: cel traditional care stă în legătură cu arta bizantină sau post bizantină din Țara Românească; pentru că în Banat s-au întâlnit pictori din Valahia cu pictori sârbi, exponenți ai acestei tradiții post-bizantine; iar al doilea curent este cel al influenței artei barocului apusean; pictorii bănățeni fiind în contact cu barocul vienez și cel ucrainean (…) Avem în colecție icoane care aparțin renumitei școli de la Kiev, realizate de artiști care au pictat pe teritoriul Banatului și al Serbiei, dar și icoane care aparțin unor exponenți ai școlii Brâncovenești. Sigur că sunt particularități care le evidențiază, spre exemplu la operele lui Nedelcu Popovici avem chipurile sfinților transfigurate, bizantinizate, însă apar elemente de artă barocă, vorbim de un baroc brâncovenesc, baroc ortodox: pâmântul și cerimea nu sunt delimitate brusc și există o trecere ușoară printr-un degradeu interesant realizat de către pictor, plus ornamentele care apar la veșminte și care țin de arta brâncovenească și de stilul acesta baroc. În general, în icoanele cu influență barocă, fie vieneză, fie ucraineană, chipurile sunt realiste, sfinții apar cu figură întreagă, cu monumentalitate, cu prestanță, iar în spatele lor apar redate arhitectura, peisajul, adeseori Mântuitorul sau Maica Domnului apar pe nori, iar chipurile sunt realiste deși poartă urme ale hieratismului artei bizantine. Părerea multor cercetători este că toată frumusețea icoanelor bănățene este că au păstrat tradiția bizantină și pe ea au grefat atât de frumos elemente de artă barocă (…)”, a spus maica Nicoleta Ploșnea, doctor muzeograf.

În cadrul colecției se află și o lucrare modernă, care privită de la distanță înfățișează chipul lui Hristos și o cruce de lumina, însă pe măsură ce ne apropiem observăm că chipul Mântuitorului este format din chipurile unor sfinți din calendarul Bisericii, sfinți din închisorile comuniste și părinții duhovnici care astăzi sunt în viață. O idee interesantă care evidențiază faptul că suntem creați toți după chipul lui Dumnezeu, dar suntem una în Hristos. Însă în Muzeul Catedralei nu doar vizitatorii privesc icoanele, ci și acestea îi urmăresc cu privirea pe cei care trec pragul acestui locaș de cultură și spiritualitate românească. Una dintre lucrări este icoana Maicii Domnului ”Odighitria”, călăuzitoarea, cea care ține pe brațul stâng pe pruncul Iisus, iar cu mâna dreaptă ne arată că Acesta este Calea, Adevărul și Viața.

”Mișcându-ne prin fața acestei icoane, ochii se mișcă odată cu noi. Este această perspectivă inversă pe care o folosește pictorul pentru a sublinia credința că prin chip este prezent Dumnezeu și această prezență vine în întâmpinarea mea. Toată frumusețea ortodoxiei constă în această prezență a lui Dumnezeu, un Dumnezeu care nu stă și mă așteaptă să vin, ci unul care atunci când vede că fac primul pas vine în întâmpinarea mea. Este un Dumnezeu care vine spre mine. Perspectiva inversă este folosită în icoana bizantină. Dacă icoana realistă, barocă se bazează pe tridimensionalitate, cea bizantină este bidimensională. Are numai două dimensiuni și se adaugă perspectiva inversă pentru că este îndreptată către mine. Eu nu merg spre adâncul icoanei, spre a treia dimensiune, ci icoana vine în întâmpinarea mea, iar întâlnirea este în inimile noastre”, a explicat maica Nicoleta Ploșnea.

Lapidarul cuprinde lespezi de piatră unice, printre care și Stela Funerară romană din secolele II-III

Lapidarul constituie o important pagină de istorie a Banatului și conține lespezi onorare, pietre funerare, pietre voievodale de hotar și cruci funerare de diferite forme cu inscripții în chirilică și latină. Printre obiectele adăpostite se numără stela funerară romană din secolele II-III de la Petnic și crucile cu formă de inimă de la Ticvanul Mare, întâlnite numai în această parte de țară.

”Stela funerară romană este un fragment de monument funerar și este numit astfel după simbolul solar care apare, cu acea împletitură regăsită la bisericile de lemn sau funia răsucită pe care o găsim la Dragomirna spre exemplu. Simbolul acesta este preluat în creștinism, resimbolizat, demitizat, încreștinat și primește o semnificație nouă, acele fire împletite care trimit la credința în Sfânta Treime. Și în catedrală puteți observa că iconostasul este încadrat de o poartă cu aceste toruri de piatră împletite la care se adaugă și acele rozete brâncovenești. Pe de-o parte ne trimit cu gândul la credința în Sfânta Treime și pe de altă parte înseamnă unitatea celor trei țări românești. În centrul acestui simbol solar este lumina lumii, este soarele antropomorfizat care face trimitere către Hristos, Soarele dreptății, iar în partea de jos este un fragment unde era inserată monograma lui Hristos. În acea perioadă creștinismul era persecutat de autoritățile romane și atunci simbolul crucii a fost criptat și au fost folosite mai multe simboluri paleocreștine. Este un monument care aduce un plus de valoare colecției pentru că vine cu informație din acea perioadă și ne vorbește despre începuturile creștinismului în această zonă”, a explicat maica Nicoleta Ploșnea.

În imediata vecinătate a sălii centrale se află necropola ierarhilor, un spațiu amenajat sub absida altarului catedralei, ca o capelă, în care se află mormintele mitropoliților Vasile Lăzarescu ( 1947 – 1961 ) și Nicolae Corneanu ( 1962 – 2014 ).

Prin toate exponatele sale, Muzeul Mitropoliei Banatului rămâne o comoară de artă bisericească și istorie vie românească, o temelie spirituală a Catedralei Ortodoxe Mitropolitane. Este un popas de suflet, de cuget și simțire românească, de trăire spiritual creștină. Toate acestea, într-un loc marcat de vreme și vremuri, unde ființa noastră este scăldată în lumina și harul icoanelor și mintea pătrunsă de logosul cărților vechi bisericești.

Obiectele expuse în Muzeul Catedralei Mitropolitane sunt o moștenire de credință lăsată din generație în generație pe care avem datoria să o păstrăm și să o transmitem mai departe peste veacuri celor care se vor închina în fața sfintelor altare.

Răzvan IDVOREAN